Pe el voia să-l readucă Witold pe tron, dar mai întâi trebuia să se măsoare cu Şchiopul stăpânitor de lume.

Iată de ce numele lui produse o impresie puternică asupra ascultătorilor, şi după o clipă de tăcere, unul dintre cavalerii mai vârstnici, Wojciech de Jaglów, sublinie:

― Ehei, nu se va lua la harţă cu fitecine.

― Şi pentru un lucru de nimic, se încontră Mikołaj de Długolas. Ce folos vom avea noi dacă acolo, peste nouă mări şi ţări, vor domni Tochtamysz sau Kutłuk peste odraslele lui Belial?

― Tochtamysz ar primi credinţa creştină, îl lămuri Maćko.

― Ar primi-o sau n-ar primi-o. Putem oare să avem încredere în fraţii câinilor care nu-l recunosc pe Cristos?

― Pentru numele Lui, însă, merită să-ţi dai viaţa, interveni Powała.

― Şi pentru cinstea de cavaler, adăugă Toporczyk, ruda castelanului. Se află şi printre noi unii care se vor duce. Spytko de Melsztyn are soţie tânără şi ţine la ea, aşa că tocmai de aceea a plecat la Witold.

― Nici nu-i de mirare, se amestecă Jaśko de Naszan. Oricât de mare ar fi păcatul ce-ţi împovărează sufletul, după un război ca ăsta, totul îţi va fi iertat şi vei fi mântuit neîndoielnic.

― Şi slava îţi va dăinui în veci, zise iarăşi Powała de Taczew. Dacă-i să fie război, n-are decât să fie, iar dacă nu-i cu oricine, cu atât mai bine. Timur a cucerit lumea şi stăpâneşte peste douăzeci şi şapte de regate. Ar fi o mare cinste pentru poporul nostru dacă l-am învinge noi.

― De ce nu? zise Toporczyk, dacă ar avea şi o sută de ţări, să se teamă alţii de el, dar nu noi! Vorbiţi cu dreptate, Domniile Voastre! Ne-ar trebui vreo zece mii de suliţaşi buni, ca să cucerim lumea.

― Şi Şchiopul pe cine să învingă, dacă nu pe noi?...

Astfel vorbeau cavalerii, iar Zbyszko rămase mirat că nu se gândise mai demult să-l urmeze pe Witold în stepele sălbatice... Dar de când se dusese la Wilno, voia neapărat să vadă Cracovia, curtea, să ia parte la întreceri cavalereşti, iar acum îi trecu prin minte că aici s-ar putea face de ruşine, ar putea fi judecat, pe când acolo, în cel mai rău caz, şi-ar găsi o moarte plină de fală...

Dar Wojciech de Jaglów, care împlinise o sută de ani şi începuse să-i tremure grumazul, dar care îşi păstrase mintea întreagă, turnă apă rece peste înflăcărarea cavalerilor:

― Proşti mai sunteţi, îi certă. Păi nici unul dintre voi n-a auzit că icoana lui Cristos i-a vorbit reginei, iar dacă însuşi Mântuitorul i-a arătat atâta încredere, de ce n-ar putea fi tot atât de milostiv şi Duhul Sfânt, care-i a treia persoană din Sfânta Treime. De aceea, ea vede lucrurile viitoare, ca şi când s-ar întâmpla înaintea ei, şi ne-ar spune... aşa cum ne-a spus.

Aici se opri o clipă, capul îi tremură, apoi continuă:

― Am uitat ce a spus, dar îmi amintesc îndată.

Şi începu să se gândească, iar ceilalţi aşteptară cu luare-aminte, deoarece ştiau cu toţii că regina vede întâmplările viitoare.

― Aha, mi-am adus aminte! Regina a zis că dacă toţi cavalerii de aici ar pleca împreună cu cneazul Witold împotriva Şchiopului, atunci puterea păgânului ar fi nimicită. Dar aceasta nu se poate, din cauza necinstei creştinilor. Ei trebuie să păzească hotarele şi dinspre cehi, şi dinspre unguri, şi împotriva Ordinului teuton, fiindcă nu poţi avea încredere în nimeni. Dacă numai o mână de polonezi ar pleca alături de Witold, Timur cel Şchiop i-ar înfrânge, el sau căpeteniile lui care vor veni cu miile...

― Bine, dar acum este pace, spuse Toporczyk şi chiar Ordinul îl va ajuta pe Witold. Nici teutonii nu pot face altfel fie şi de ruşine, ca să-i arate Sfântului Părinte că sunt gata să lupte cu păgânii. Curtenii mai spun că şi Kuno de Lichtenstein n-a venit numai la botez, ci şi să se sfătuiască aici cu regele...

― Uite-l şi pe el! strigă Maćko uimit.

― Adevărat! adeveri Powała privind într-acolo. Pe viul Dumnezeu, e chiar el. A zăbovit puţin cu abatele şi se vede că a plecat dis-de-dimineaţă de la Tyniec.

― S-a cam grăbit, adăugă Maćko posomorât.

În acest timp, Kuno de Lichstenstein trecu pe lângă el. Maćko îl recunoscu după crucea cusută pe mantie, dar el nu-i recunoscu nici pe el, nici pe Zbyszko, întrucât îi văzuse mai înainte cu coifuri, aşa că nu le zărise prin viziera deschisă decât o mică parte din faţă. În trecere, se înclină înaintea lui Powała de Taczew şi a lui Toporczyk, apoi împreună cu scutierii lui începu să urce treptele de la catedrală cu pasul hotărât şi plin de măreţie.

Deodată bătură clopotele, speriind stolul de coţofene şi de porumbei care-şi aveau cuibul prin turnuri şi anunţară că slujba va începe în curând. Maćko şi Zbyszko intrară odată cu ceilalţi în biserică, neliniştiţi întru câtva de întoarcerea grăbită a lui Lichtestein. Dar cavalerul mai în vârstă era mai speriat, fiindcă tânărul se lăsa furat de priveliştea curţii. Zbyszko nu mai văzuse niciodată ceva atât de strălucitor ca această biserică şi această adunare. La dreapta şi la stânga, îl înconjurau cei mai cunoscuţi bărbaţi din Regat, la sfat şi la luptă. Mulţi dintre cei a căror înţelepciune înfăptuiseră căsătoria Marelui Prinţ de Lituania cu frumoasa şi tânăra regină poloneză, muriseră, dar unii mai trăiau şi lumea se uita la ei cu cel mai mare respect. Tânărul cavaler nu se mai sătura privind la statura impunătoare a lui Jaśko de Tęczyn, castelanul de Cracovia, în care se împleteau asprimea, gravitatea şi dreptatea; admira chipurile înţelepte şi aşezate ale celorlalţi sfetnici sau feţele puternice ale cavalerilor cu părul lăsat pe frunte până deasupra sprâncenelor, care se revărsa în plete lungi în jurul capului şi la spate. Unii purtau plase pe cap, alţii numai năframe care le ţineau părul în ordine. Oaspeţii străini, solii împăratului roman, cehii, ungurii şi austriecii, înconjuraţi cu toţii de slujitori, impuneau prin veşmintele alese; cnejii şi boiernaşii lituanieni rămaşi alături de rege purtau, cu toată vara şi zilele călduroase, şube căptuşite cu blănuri costisitoare; cnejii ruteni, în straie ţepene şi largi, arătau pe fondul pereţilor şi aurăriilor bisericii asemenea unor icoane bizantine.