Duc mare lipsă de exploratori. Nu geograful e acela care face numărătoarea oraşelor, a fluviilor, a mărilor, a oceanelor şi a pustiurilor. Geograful e un om prea important ca să hoinărească. El nu-şi părăseşte biroul, ci vin exploratorii la el. Le pune întrebări şi îşi face însemnări după amintirile lor. Iar dacă amintirile vreunuia i se par demne de luat în seamă, geograful pune să se facă cercetări cu privire la moralitatea exploratorului.
- Şi de ce, mă rog?
- Pentru că dacă un explorator ar minţi, în cărţile de geografie s-ar produce catastrofe. La fel şi în cazul unui explorator care ar bea prea mult.
- Cum aşa? întrebă micul prinţ.
- Pentru că beţivii văd dublu. Geograful, atunci, ar însemna doi munţi, acolo unde de fapt nu se află decât unul singur.
- Ştiu pe cineva, zise micul prinţ, care ar fi un prost explorator.
- Se poate. Cum ziceam, dacă moralitatea exploratorului pare mulţumitoare, se trece la cercetări în legătură cu descoperirea lui.
- Se duce cineva acolo, ca să vadă?
- Nu. E prea multă bătaie de cap. I se cere însă exploratorului să aducă probe. Dacă, de pildă, e vorba despre descoperirea unui munte, i se cere să aducă nişte pietre mari.
Deodată, geograful se tulbură:
- Ei, dar tu vii de departe! Tu eşti explorator! Fă-mi o descriere a planetei tale!
Şi geograful, după ce-şi deschise registrul, îşi ascuţi creionul. Povestirile exploratorilor sunt însemnate mai întâi cu creionul. Ca să fie însemnate cu cerneală, se aşteaptă până când exploratorul vine cu probele.
- Aşadar? întrebă geograful.
- O! La mine, zise micul prinţ, nu prea ai ce vedea, e loc puţin de tot. Am trei vulcani. Doi vulcani activi şi un vulcan stins. Însă nu se ştie niciodată.
- Nu se ştie niciodată, zise geograful.
- Mai am şi o floare.
- Noi nu însemnăm florile, zise geograful.
- Cum aşa? E tot ce poate fi mai frumos!
- Pentru că florile sunt efemere.
- Ce înseamnă „efemere”?
- Geografiile, zise geograful, sunt cărţile cele mai de preţ dintre toate cărţile. Ele nu se învechesc niciodată. Se întâmplă foarte rar ca un munte să-şi schimbe locul. Foarte rar un ocean se goleşte de apă. Noi scriem despre lucruri eterne.
- Dar vulcanii stinşi se pot trezi, îl întrerupse micul prinţ. Ce înseamnă „efemer”?
- Nouă ne e tot una dacă vulcanii sunt stinşi sau dacă sunt treji, zise geograful. Însemnătate pentru noi are numai muntele. El nu e schimbător.
- Dar ce înseamnă „efemer”? stărui micul prinţ, care în viaţa lui nu renunţase la o întrebare, de vreme ce-o pusese.
- Înseamnă „ceva ameninţat să piară în curând”.
- Floarea mea e ameninţată oare să piară în curând?
- Bineînţeles!
„Floarea mea e efemeră”, îşi zise micul prinţ, „şi nu are decât patru spini, ca să se apere de lume! Iar eu am lăsat-o singură acasă!”
Aceasta a fost cea dintâi tresărire a căinţei sale. Îşi regăsi însă cumpătul:
- Pe unde mă sfătuieşti să mai merg? întrebă el.
- Pe planeta Pământ, răspunse geograful. Are o faimă bună...
- Şi micul prinţ plecă, gândindu-se la floarea lui.
XVI
Ce-a de-a şaptea planetă a fost, prin urmare, Pământul.
Pământul nu e o planetă oarecare! Poţi număra pe el o sută unsprezece regi (fără a-i uita, bineînţeles, pe regii negri), şapte mii de geografi, nouă sute de mii de businessmani, şapte milioane şi jumătate de beţivi, trei sute unsprezece milioane de vanitoşi, adică vreo două miliarde de oameni mari.
Ca să vă puteţi face o părere despre întinderea Pământului, am să vă spun că, înainte de născocirea luminii electrice, trebuia întreţinută acolo, pe întreg cuprinsul celor şase continente ale sale, o adevărată armată de patru sute şaizeci şi două de mii cinci sute unsprezece lampagii.
Dacă te uitai la el ceva de mai departe, aveai în faţa ochilor o privelişte încântătoare. Mişcările acestei armate erau diriguite ca acelea ale unui balet de operă. Venea mai întâi rândul lampagiilor din Noua Zeelandă şi din Australia. Apoi, după ce-şi aprindeau felinarele, aceştia plecau la culcare. Intrau atunci în dans, la rândul lor, lampagiii din China si Siberia.
1 comment