Calatoriile lui Gulliver Read Online

Mărturisesc că în timp ce omuleţii forfoteau încoace şi încolo pe trupul meu, tare mă simţeam ispitit să apuc vreo patruzeci-cincizeci dintre primii pe care i-aş fi putut ajunge şi să dau cu ei de pământ. Dar amintirea celor ce păţisem — şi nu era, de bună seamă, lucrul cel mai rău ce mi-l puteau face — precum şi făgăduiala prin care mă legasem în faţa lor — pentru că aşa îmi tălmăceam eu supunerea — izgoni curând aceste gânduri.

De altfel, mă socoteam acum legat prin legile ospitalităţii de un popor care mă omenise cu atâta cheltuială şi dărnicie. Şi totuşi, în sinea mea, nu mă puteam îndeajuns dumiri asupra curajului acestor muritori pricăjiţi, care cutezau să se caţăre şi să mişune pe trupul meu când aveam o mână liberă, şi care nu tremurau la vederea unei fiinţe atât de uriaşe, cum trebuie să le fi părut eu. Nu trecu mult şi văzând că nu le mai cer carne, înaintea mea se înfăţişă un dregător de seamă venind din partea Majestăţii Sale împăratul. Excelenţa sa mi se urcă pe partea mai subţire a pulpei piciorului drept, înainta spre faţa mea urmat de vreo doisprezece curteni şi, prezentându-mi o hârtie cu sigiliul regal pe care mi-o vârî sub nas, vorbi vreo zece minute fără să dea vreun semn de mânie, totuşi cu un fel de nestrămutată hotărâre, arătând adesea cu degetul drept înainte. După cum am aflat mai târziu, arăta spre capitala ţării, aşezată la vreo jumătate de milă mai departe, unde urma să fiu dus potrivit încuviinţării date de rege în Consiliu. Am răspuns prin câteva cuvinte, rostite de-a surda, şi mi-am dus mâna liberă spre cealaltă, trecând-o peste capul Excelenţei Sale, ca nu cumva să-l rănesc pe el sau pe cineva din suită, apoi spre cap şi trup, ca să-l fac să priceapă că doresc să fiu liber. Mi s-a părut că m-a înţeles destul de bine, căci a dat din cap dezaprobator şi a făcut o mişcare cu mâna, ca să arate că trebuie să fiu dus ca prizonier. Mai făcu totuşi şi alte semne ca să înţeleg eu că mă aşteaptă destulă mâncare şi băutură, precum şi un tratament foarte bun. La acestea, m-am gândit iarăşi să încerc să-mi desfac legăturile, dar când am simţit din nou usturimea săgeţilor care îmi băşicaseră faţa şi mâinile, precum şi rănile în care unele din ele rămăseseră înfipte, şi când am observat de asemenea că numărul duşmanilor mei sporise, am încercat să le arăt prin semne că pot face cu mine ce vor. Hurgo şi suita lui s-au retras atunci, foarte curtenitori şi cu chipurile voioase. Puţin după aceea mulţimea scoase un strigăt şi cuvintele Peplom selan fură rostite de câteva ori în şir. Totodată, am simţit cum un mare număr de oameni îmi desfăceau legăturile de pe partea stângă, astfel încât am fost în stare să mă întorc pe partea dreaptă şi să mă uşurez de apă, spre marea uimire a oamenilor care, bănuind după mişcările mele ce aveam de gând să fac, au croit de îndată o pârtie, dându-se la dreapta şi la stângă ca să se ferească-de şuvoiul ce ieşea din mine cu zgomot şi putere.

Mai întâi, însă, mi-au uns faţa şi mâinile cu un fel de alifie foarte plăcută la miros şi care, după câteva minute, îndepărtă usturimea pricinuită de săgeţi. Toate acestea, precum şi mâncarea şi băutura lor întremătoare, m-au moleşit şi îmbiat la somn. După cum am fost încredinţat mai târziu, am dormit vreo opt ceasuri; şi nu e de mirare, pentru că doctorii, la porunca împăratului, amestecaseră o băutură adormitoare în butoaiele de vin.

Se pare că din prima clipă când am fost descoperit dormind pe ţărm, după naufragiu, împăratul a şi fost înştiinţat printr-o ştafetă şi a hotărî în Consiliu să fiu legat în chipul arătat (lucru care s-a petrecut noaptea, în timp ce dormeam), să mi se aducă mâncare şi băutură din belşug şi să se construiască o maşină care să mă transporte în capitală.

Hotărârea aceasta poate să pară îndrăzneaţă şi primejdioasă şi sunt încredinţat că nici un cap încoronat din Europa, într-o situaţie asemănătoare, n-ar proceda în felul acesta. Totuşi, după părerea mea, a fost o hotărâre cât se poate de înţeleaptă şi mărinimoasă, deoarece, presupunând că oamenii aceştia ar fi încercat să mă omoare cu lăncile şi săgeţile lor în timp ce dormeam, eu m-aş fi trezit fără îndoială de la prima înţepătură şi m-aş fi înfuriat atât de rău, încât, cu puteri înzecite, aş fi rupt firele ce mă legau; şi cum ei nu ar fi fost în stare să se opună nu puteau s-aştepte milă şi îndurare din partea mea.

Oamenii aceştia sunt matematicieni neîntrecuţi şi au ajuns la o mare desăvârşire în domeniul mecanicii, datorită sprijinului şi încurajării împăratului, un vestit proteguitor al învăţăturii, împăratul are mai multe maşini, aşezate pe roţi, pentru transportul copacilor şi al altor obiecte grele. Cele mai mari vase de război ale sale, dintre care unele de nouă picioare lungime, şi le făureşte adesea în pădurile cu lemn bun de construcţii, apoi le transportă cu ajutorul acestor maşini, ce străbat o distanţă de trei-patru sute de yarzi până la mare. Cinci sute de dulgheri şi ingineri s-au pus imediat pe lucru, pentru a construi cel mai mare vehicul de până atunci. Era o construcţie de lemn, înaltă de trei incii, lungă de şapte picioare şi lată de patru, mişcându-se pe douăzeci şi două de roţi.

Strigătul pe care îl auzisem se datora sosirii acestei căruţe care, dacă nu greşesc, pornise la drum la vreo patru ore după naufragiul meu. Lucrul cel mai greu, după ce au adus căruţa şi au aşezat-o paralel cu mine (cum stăteam culcat), era să mă ridice pe ea. În acest scop, au fost bătuţi în pământ optzeci de stâlpi, fiecare înalt de un picior, şi odgoane foarte rezistente, de grosimea sforii de împachetat, au fost prinse cu cârlige de nenumărate benzi cu care lucrătorii îmi legaseră gâtul, mâinile, trunchiul şi picioarele. A fost nevoie de nouă sute de oameni dintre cei mai voinici, ca să tragă în sus aceste odgoane cu ajutorul a numeroase macarale fixate pe stâlpi; şi astfel, în mai puţin de trei ore, am fost ridicat şi aruncat în căruţă şi, acolo, legat fedeleş{8}. Toate acestea mi s-au povestit mai târziu, pentru că în timpul cât au lucrat, eu zăceam cufundat într-un somn adânc, datorită licoarei aceleia adormitoare, turnată în băutură. O mie cinci sute dintre cei mai vânjoşi cai ai împăratului, fiecare înalt cam de patru incii şi jumătate, au fost înhămaţi, ca să tragă căruţa spre capitală, care, aşa cum am spus, se afla la o jumătate de milă depărtare.

La vreo patru ore după ce-am pornit, m-am deşteptat din pricina unei întâmplări din cale afară de caraghioase. Cum căruţa se oprise puţin, căci trebuia dreasă pe alocuri, doi sau trei locuitori mai tineri, împinşi de curiozitate, au vrut să vadă cum arăt când dorm. După ce s-au urcat în căruţă şi au înaintat tiptil înspre faţa mea, unul din ei, un ofiţer din gardă, vârî capătul ascuţit al suliţei sale destul de adânc în nara mea stângă, şi mă gâdilă de parcă mi-ar fi băgat un pai, făcându-mă să strănut violent; omuleţii au luat-o la goană şi s-au făcut nevăzuţi, iar eu abia trei săptămâni mai târziu am aflat de ce m-am trezit aşa de brusc. După drumul lung străbătut în a doua jumătate a zilei, am făcut un popas peste noapte, eu fiind păzit de fiecare parte de câte cinci sute de străji, jumătate cu torţe, jumătate cu arcuri şi săgeţi, gata să tragă în mine la cea mai mică mişcare. A doua zi, o dată cu răsăritul soarelui, ne-am reluat călătoria şi pe la amiază am ajuns la vreo două sute de yarzi de porţile oraşului.

Împăratul şi toată curtea veniră în întîmpinarea noastră, dar ofiţerii lui superiori nu voiau cu nici un chip să lase pe Majestatea Sa să-şi pună persoana în primejdie, urcându-se pe trupul meu. În locul unde se oprise căruţa, se ridica un vechi templu, socotit cel mai mare din întreaga împărăţie.Cu câţiva ani în urmă, fiind pângărit de un omor nefiresc, templul, datorită evlaviei oamenilor acelora, era socotit acum un lăcaş profanat şi de aceea fusese dat spre folosinţă, iar toate ornamentele şi mobila fuseseră scoase.