În buzunarul drept al hainei Omului-Munte (aşa tălmăcesc eu cuvintele quinbus flestrin), după o perchiziţie extrem de minuţioasă, am descoperit numai o bucată mare de ştofă aspră, destul de mare pentru a fi folosită drept covor în sala cea mare a Majestăţii Voastre. În buzunarul stâng, am văzut o ladă uriaşă de argint, cu capac din acelaşi metal, pe care noi, cercetătorii, nu l-am putut ridica. Am rugat să ni se deschidă capacul şi unul din noi, pătrunzând înăuntru, s-a pomenit cu picioarele până la genunchi într-un fel de praf, din care o parte zburându-ne în faţă ne-a făcut să strănutăm de mai multe ori. În buzunarul său drept de la piept, am. găsit un pachet uriaş făcut din nişte materiale albe şi subţiri, împăturite unul peste altul, cam de grosimea a trei oameni, legate cu un odgon gros şi însemnate cu figuri negre, despre care cu umilinţă credem că sunt nişte scrieri, fiecare literă fiind aproape cât jumătatea palmei noastre. În cel stâng, era un fel de maşină, având înfipţi în spatele ei douăzeci de stâlpi lungi, asemănători palisadelor din faţa curţii Majestăţii Voastre, cu care Omul-munte îşi piaptănă părul, după câte bănuim noi, pentru că nu l-am supărat prea mult cu întrebările, dându-ne seama că e foarte greu să ne facem înţeleşi. În buzunarul cel mare din partea dreaptă a acoperământului său de mijloc (aşa traduc cuvântul raniu-lo, adică pantalonii mei), am văzut o ţeava de fier cam de lungimea unui om, fixată de o bucată solidă de lemn, mai mare decât ţeava.

Iar pe o parte a ţevii erau bucăţi mari de fier ieşite în afară şi reprezentând figuri ciudate despre care nu ştim ce să credem. În buzunarul din stânga, o altă maşină de acelaşi fel. În buzunarul mic din partea dreaptă erau mai multe bucăţi de metal alb şi roşu, turtite şi rotunde, de mărimi diferite. Câteva din bucăţile albe şi care păreau de argint erau aşa de mari şi de grele, încât tovarăşul meu şi cu mine de-abia am izbutit să le ridicăm. În buzunarul stâng, am găsit doi stâlpi negri de o formă neregulată; numai cu mare greutate am putut să le atingem vârful din fundul buzunarului unde stăteam. Unul din ei avea un capac şi părea făcut dintr-o singură bucată, dar la capătul de sus al celuilalt, am văzut ceva alb şi rotund, cam de două ori mai mare decât capetele noastre. În fiecare din aceşti stâlpi era câte o placă uriaşă de oţel, pe care i-am poruncit să ne-o arate, pentru că ne temeam că ar putea fi nişte maşini primejdioase. El le-a scos din cutiile lor şi ne-a spus că în ţara lui avea obiceiul să-şi radă barba cu una din ele şi să taie carnea cu cealaltă. Mai erau două buzunare, în care nu am putut intra. Acestora el le spunea „buzunăraşe"; erau două mari tăieturi făcute în partea de sus a acoperământului de mijloc, strâns lipite de corp datorită apăsării pântecelui. Din buzunăraşul drept atârna un mare lanţ de argint, cu un fel de maşinărie minunată la capăt. I-am spus să scoată tot ce se găsea la capătul lanţului, şi anume ceva ce se dovedi a fi un glob, jumătate de argint, jumătate dintr-un metal străveziu, pentru că pe partea străvezie am văzut nişte figuri ciudate, desenate în cerc, pe care am crezut că le putem atinge, până când ne-am dat seama că degetele noastre sunt oprite de materialul acela străveziu. Omul-munte a pus maşinăria la urechile noastre. Făcea un zgomot neîncetat, ca huruitul unei mori de apă, şi presupunem că este ori vreun animal necunoscut, ori zeul căruia i se închină; înclinăm totuşi mai curând spre această din urmă părere, fiindcă ne-a încredinţat (dacă l-am înţeles bine, pentru că se exprimă foarte imperfect) că rareori întreprinde ceva fără să-l consulte. L-a numit oracolul său şi zicea că arată timpul pentru fiecare acţiune a vieţii sale. Din buzunăraşul stâng a scos apoi o plasă, destul de mare pentru un pescar, dar făcută în aşa fel, încât să se închidă şi să se deschidă ca o pungă şi care-i servea şi pentru acest scop.

Înăuntru. am găsit mai multe bucăţi masive de metal galben care, dacă sunt aur adevărat, trebuie să aibă o valoare extraordinară. După ce, dând ascultare poruncilor Majestăţii Voastre, i-am cercetat cu grijă toate buzunarele, am observat în jurul mijlocului sau o cingătoare, făcută din pielea unui animal monstruos, de care, pe partea stângă, atârna o sabie uriaşă, cât cinci oameni puşi cap la cap, iar pe dreapta, un sac sau o tolbă cu două despărţituri, în fiecare din ele încăpând câte trei din supuşii Majestăţii Voastre. În una din aceste despărţituri erau mai multe globuri sau sfere dintr-un metal foarte greu, cam de mărimea capetelor noastre, pe care numai o mână puternică le-ar putea ridica. În cealaltă despărţitură se afla o grămadă de boabe negre, nu prea mari şi destul de uşoare pentru că puteam ţine mai mult de cincizeci în palmele noastre.

Acesta este inventarul exact a ceea ce am găsit asupra Omului-Munte, care s-a purtat cu multă curtenie şi cu respectul cuvenit faţă de însărcinarea dată nouă de Majestatea Voastră. Semnat şi sigilat în cea de a patra zi a celei de a optzeci şi noua lună a binecuvântatei domnii a Majestăţii Voastre.

Flessen Frelock

Marsi Frelock

 

După ce i s-a citit inventarul, împăratul mi-a cerut, într-un chip cât se poate de curtenitor, să predau obiectele. Mi-a cerut întâi sabia, pe care am scos-o cu teacă cu tot. Între timp, porunci ca trei mii de soldaţi din cele mai alese trupe ale sale (care îl însoţeau în acea clipă) să mă înconjoare la oarecare distanţă, cu arcurile pregătite, lucru ce mi-a scăpat, deoarece privirile mele erau aţintite asupra Majestăţii Sale. Împăratul m-a rugat apoi să scot din teacă sabia care, deşi cam ruginise pe-alocuri din pricina apei sărate a mării, era încă destul de lucitoare.