Aflat, în mod  evident, sub imperiul unei stupefacţii pe cât de subite,  pe atât de inexplicabile, îşi afundă mâna în adâncurile  desagii şi scoase la lumină gologanii solicitaţi.

― Pentru tine cumperi luneta asta? îşi arătă negustorul curiozitatea.

― Nu, pentru stăpânul meu, judecătorul Colţ.

― Atunci, o să-ţi dea înapoi...

― Da... cei doi florini cu care am plătit-o...

― Cum aşa... doi florini?...

― Păi, de bună seamă... Acestea fiind zise, bună seara, prietene.

― Bună seara, păstorule.

Iar Frik, fluierându-şi câinii şi mânându-şi turma,  o apucă iute în sus, spre Werst. Evreul se uita în urma  lui, clătinând din cap, de parcă ar fi avut de-a face cu  unul nu prea întreg la minte:

― Dacă aş fi ştiut, murmură el, i-aş fi vândut mai  scump luneta!

Apoi, după ce-şi potrivi marfa de la cingătoare şi de  pe umeri, o porni spre Alba Iulia, coborând pe malul  drept al Jiului. Unde se ducea? Nu are nici o  importanţă. Nu face decât să treacă prin povestea  noastră. Nu ne vom mai întâlni cu el.

 

 

Capitolul II

 

Fie că e vorba despre stâncile adunate claie peste  grămadă de natură, în epocile geologice, după ultimele  zvârcoliri ale solului, fie despre construcţiile datorate  mâinii omeneşti, peste care a trecut suflarea timpului,  aspectul lor este aproape acelaşi, când le observi de la  câteva mile distanţă. Ceea ce este din piatră brută, sau  ceea a fost piatră, se confundă cu uşurinţă. De  departe, culoarea este aceeaşi, contururile, devierile  liniilor în perspectivă, nuanţa uniformă, sub patima  cenuşie a secolelor.

Aşa stăteau lucrurile şi în ceea ce priveşte cetăţuia  ― altfel spus castelul din Carpaţi. Este cu neputinţă să-i desluşeşti formele vagi pe platoul Orgall, pe care-l  încunună la stânga trecătorii Vulcan. Nu se distinge de  fundalul munţilor. Ceea ce ai fi ispitit să iei drept un  donjon, nu este decât o grămadă întunecată de pietre.  Cine îl priveşte, are impresia că zăreşte crenelurile  unui zid, unde nu se află poate, decât o creastă stâncoasă. Întreg ansamblul e pâclos, mişcător, incert  Aşa că, dacă ar fi să dăm crezare feluriţilor călători,  castelul din Carpaţi există doar în imaginaţia celor din  comitat.

Desigur, mijlocul cel mai simplu de a te convinge de  existenţa sa ar fi să te înţelegi cu o călăuză din Vulcan,  sau Werst, de a urca prin trecătoare, de a te căţăra pe  culme, şi de a vizita toate acele construcţii. Dar ca să găseşti o călăuză e mai greu decât să nimereşti drumul  care duce la cetăţuie. În ţinutul acesta al celor două Jiuri, nimeni nu s-ar învoi să călăuzească un călător,  oricât i s-ar plăti, până la castelul din Carpaţi.

Oricum,iată ce s-ar fi putut vedea din acest  străvechi sălaş, în câmpul unei lunete mai puternice şi  mai bine centrate decât instrumentul de doi bani,  cumpărat de ciobanul Frik pentru jupanul Colţ.

La opt-nouă sute de picioare în spatele trecătorii  Vulcan, o incintă, de culoarea gresiei, cu zidurile  îmbrăcate într-un hăţiş de plante de stâncă rotunjit pe  o circumferinţă de patru, până la cinci sute de  stânjeni, urmând îndeaproape denivelările podişului;  la fiecare extremitate, câte un bastion de colţ, dintre  care cel din dreapta, unde creştea faimosul fag, şi pe  terasa căruia se mai înalţă, încă, o gheretă de piatră foarte subţire, un soi de cuşcă având acoperişul  ţuguiat; la stânga, câteva posturi de zid proptite de  contraforturi ajurate, susţinând campanila{2} unei  capele, al cărei clopot  şubred se porneşte să bată singur pe vreme de furtună, spre marea spaimă a  locuitorilor ţinutului; în sfârşit, în mijloc, încununat de  platforma sa cu creneluri, se află un donjon masiv, cu  trei rânduri de ferestre întărite cu plumb, al cărui prim  etaj este înconjurat de o terasă circulară; pe platformă este o tijă metalică lungă, împodobită cu viroletul  feudal, un soi de giruetă înţepenită de rugină, pe care  o ultimă rafală de galernă o făcuse să încremenească spre sud-est.

Cât despre ceea ce se afla dincolo de zidurile  surpate în nenumărate locuri ― dacă mai există vreo  clădire locuibilă, în interiorul căreia să-ţi fie îngăduit  să pătrunzi trecând peste un pod mobil, sau  furişându-te pe o uşiţă secretă aflată deasupra  şanţului  ― nimeni nu îţi putea răspunde la această întrebare.