Este un om cunoscut printre ai lui şi s-ar isca un scandal grozav, răspunse Zygrfyd. Pe de altă parte, n-avem cum să ascundem ce s-a întâmplat, întrucât au fost prea mulţi martori.

― Atunci, ce să spunem şi ce să facem? întrebă Rotgier.

Zygfryd căzu pe gânduri şi, în sfârşit, spuse:

― Domnia Ta, nobile graf de Bergow, ai să te duci la Malborg, la maestru. Ai gemut în robia lui Jurand şi eşti oaspetele Ordinului, aşadar, ca un oaspete care nu trebuie neapărat să ţină partea călugărilor, te vei bucura de crezare. De aceea, să spui ce-ai văzut, anume că Danveld scăpând din mâinile tâlharilor o fată şi crezând că-i fiica lui Jurand, l-a vestit pe acesta, care a venit la Szczytno şi... ce s-a întâmplat mai departe, ştii şi Domnia Ta...

― Să-mi fie cu iertare, cuvioase comture, răspunse de Bergow. Grea robie am îndurat la Spychów şi, ca oaspete al Domniei Tale, m-aş bucura să depun mărturie în folosul Domniei Tale, dar pentru liniştea conştiinţei mele, spune-mi: n-a fost oare la Szczytno adevărata fiică a lui Jurand şi nu trădarea lui Danveld l-a făcut să înnebunească pe înfricoşătorul ei părinte?

Zygfryd de Löwe ezită un răstimp să-i răspundă; în sinea lui sălăşluia o ură adâncă faţă de seminţia polonă, o cruzime care o întrecea până şi pe a lui Danveld, şi cupiditatea, când era vorba de Ordin, şi trufia, şi lăcomia, dar nu avea nici pic de milă pentru vicleniile mărunte. Cea mai mare amărăciune şi supărare a vieţii lui era că în ultima vreme, treburile Ordinului, din cauza lipsei de ascultare şi a samavolniciei, evoluaseră în aşa fel că vicleniile deveniseră una dintre cele mai însemnate manifestări ale vieţii călugărilor. De aceea, întrebarea lui de Bergow atinse în el această coardă, cea mai dureroasă, a sufletului, şi abia după o aşteptare mai lungă, spuse:

― Danveld se află în faţa lui Dumnezeu şi El îl judecă, iar Domnia Ta, nobile graf, dacă o să te întrebe ce părere ai, n-ai decât să spui ce vrei: aşadar, dacă despre ce-ai văzut cu ochii Domniei Tale, vei spune că înainte de a-l prinde în plasă pe groaznicul bărbat, ai văzut nouă trupuri fără viaţă, afară de răniţi, pe această podea, iar printre ei şi trupul lui Danveld, al fratelui Gottfryd, al lui von Bracht şi al lui Hugo, precum şi ale celor doi novici... Dumnezeu să-i odihnească. Amin!

― Amin! amin! repetară şi novicii.

― Şi să mai spui, adăugă Zygfryd, că deşi Danveld a vrut să-l strângă cu uşa pe un vrăjmaş al Ordinului, nimeni dintre cei de faţă n-a scos cel dintâi paloşul din teacă împotriva lui Jurand

― Voi spune doar ce-am văzut cu ochii mei, încuviinţă de Bergow.

― Iar înainte de miezul nopţii, să veniţi cu toţii la capelă, unde şi noi vom veni să ne rugăm pentru sufletele morţilor, răspunse Zygfryd.

Şi-i întinse mâna, în semn de mulţumire şi totodată de rămas-bun, fiindcă voia să mai rămână la sfat numai cu fratele Rotgier, la care ţinea ca la ochii din cap, cum doar un tată putea să ţină la singurul său fiu. Din cauza acestei iubiri nemăsurate, în Ordin se făceau tot felul de presupuneri, dar nimeni nu era sigur de nimic, mai ales că bătrânul cavaler, pe care Rotgier îl socotea părintele său, trăia încă la micul lui castel din Germania şi nu se lepădase niciodată de acest fiu.

Într-adevăr, după plecarea lui Bergow, Zygfryd îi îndepărtă şi pe cei doi novici sub pretextul că trebuie să supravegheze întocmirea sicrielor pentru oştenii ucişi de Jurand, iar când uşa se închise în urma lor, se întoarse repede spre Rotgier şi zise:

― Ascultă la mine: n-avem decât un mijloc ca nimeni să nu afle niciodată că adevărata fiică a lui Jurand a fost la noi.

― Nu va fi prea greu, răspunse Rotgier, pentru că, afară de Danveld, Gottfryd, noi doi şi călugăriţa slujitoare care o păzea, nimeni nu mai ştia că ea se află aici. Pe oamenii care au adus-o de la conacul din pădure, Danveld a poruncit să-i îmbete şi să-i spânzure. Erau unii în garnizoană, care bănuiau ce se petrece, dar nătânga i-a făcut să-şi piardă minţile, aşa că nici ei nu mai ştiu oricum dacă a fost o greşeală din partea noastră sau vreun vrăjitor a prefăcut-o astfel pe fiica lui Jurand.

― Asta-i bine, se bucură Zygfryd.

― Iar eu m-am gândit, nobile comtur, dacă n-ar fi mai bine să punem totul în spinarea lui Danveld, care a murit...

― Şi să recunoaştem în acest fel în faţa lumii întregi că, în vreme de pace şi negocieri cu prinţul de Mazowsze, am răpit-o de la curtea lui pe pupila şi jupâniţă prinţesei? Nu, asta-i cu neputinţă... La curte, am fost văzuţi împreună cu Danveld şi marele doftor, ruda lui, ştie că am întreprins totul împreună... Dacă-l învinovăţim pe Danveld, o să vrea să-şi răzbune prietenul...

― Atunci, să chibzuim mai bine lucrurile, propuse Rotgier.

― Să chibzuim şi să găsim o idee mai bună, fiindcă altfel va fi vai de noi! Dacă am înapoia-o pe jupâniţă, ea singură ar spune că n-am luat-o de la tâlhari, iar cei care au răpit-o au  adus-o la Szczytno.

― Aşa-i.

― Şi nu-i vorba numai de vinovăţia noastră. Prinţul se va plânge regelui polon, iar solii lor nu vor întârzia să vorbească pe la toate curţile despre violenţele noastre, despre trădarea şi crimele noastre. Ce pagubă uriaşă pentru Ordin! însuşi maestrul, dacă ar şti adevărul, ne-ar porunci s-o ascundem pe această jupâniţă.

― Dar şi aşa, dacă ea şi-ar pierde urmele, nu ne vor învinovăţi tot pe noi? întrebă Rotgier.

― Nu! fratele Danveld era un om iscusit. Mai ţii minte că i-a pus condiţia Lui Jurand nu numai să vină singur la Szczytno, ci înainte de asta să-i scrie prinţului că se duce să-şi răscumpere fiica de la tâlhari şi ştie că ea nu se află la noi.

― Adevărat, dar cum o să explicăm, în acest caz, ce s-a întâmplat la Szczytno?

― O să spunem că ştiind că Jurand îşi caută copila, şi luând de la tâlhari o altă fată care nu ştia să spună cine este, i-am dat de ştire lui Jurand, socotind că ar putea fi fiica lui, iar acesta, venind, şi-a pierdut minţile la vederea fetei şi posedat de un duh rău, a vărsat atâta sânge nevinovat, încât nici o încăierare nu ne-ar putea costa mai mult.

― Chiar aşa, răspunse Rotgier, prin gura Domniei Tale vorbeşte înţelepciunea şi experienţa de viaţă. Faptele rele ale lui Danveld, chiar dacă am lăsa toată vina să cadă în spinarea lui, ar fi puse în seama Ordinului, aşadar, a noastră a tuturor, a sfatului şi a maestrului însuşi; aşa, însă, se va dovedi nevinovăţia noastră şi toată paguba va cădea asupra lui Jurand, a răutăţii polonezilor şi a legăturilor lor cu puterile iadului...

― Şi atunci n-are decât să ne judece cine vrea: papa sau împăratul Romei.

― Aşa-i.

Se aşternu o clipă de tăcere, după care fratele Rotgier întrebă:

― Deci ce să facem cu fiica lui Jurand?

― Să ne sfătuim.

― Dă-mi-o mie.

Dar Zygfryd se uită la el şi răspunse:

― Nu! Ascultă-mă, tinere frate! Când este vorba despre Ordin, nu te arăta îngăduitor nici cu bărbaţii, nici cu femeile, dar nici cu tine însuţi. Pe Danveld l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, fiindcă n-a vrut să răzbune numai nedreptăţile Ordinului, ci să-şi mulţumească şi poftele proprii.

― Nu mă judeci cu dreptate! aprecie Rotgier.

― Nu te arăta indulgent cu tine însuţi, îl întrerupse Zygfryd, pentru că astfel îţi vor slăbi puterile trupului şi ale sufletului, iar genunchiul seminţiei potrivnice, mai puternic, îţi va apăsa cândva pieptul atât de tare, că nu te vei mai putea ridica.

Şi pentru a treia oară îşi rezemă capul mohorât într-o mână, dar se vede că se adresa doar propriei conştiinţe şi se gândea numai la el, deoarece reluă după o clipă:

― Şi pe mine mă apasă mult sânge omenesc, multă durere, multe lacrimi... Şi eu, când a fost vorba de Ordin şi când am văzut că nu izbutesc nimic cu puterea, n-am ezitat să aleg alte mijloace; dar când mă voi înfăţişa înaintea lui Dumnezeu, pe care-L iubesc şi-L cinstesc, Îi voi spune: „Am făcut-o numai pentru Ordin, iar pentru mine am ales doar suferinţa".

După care, îşi duse mâinile la tâmple, îşi înălţă capul şi ochii şi strigă:

― Lepădaţi-vă de plăcere şi deşănţare, întăriţi-vă trupurile şi inimile, fiindcă văd albeaţa fulgilor de vultur în văzduh şi ghearele păsării de pradă roşii de sângele teuton...

Celelalte cuvinte i le întrerupse o pală de vifor atât de puternică, încât o fereastră de sus deasupra galeriei, se deschise trântindu-se, şi toată sala se umplu de vuietul şi şuieratul viforniţei, de fulgi de zăpadă.

― În numele Spiritului Luminii! Rea noapte! exclamă bătrânul cruciat.

― Noaptea puterilor necurate! răspunse Rotgier. Dar, Domnia Ta, de ce în loc de: în numele lui Dumnezeu, spui: „în numele Spiritului Luminii"?

― Spiritul Luminii este Dumnezeu, răspunse bătrânul, după care, vrând parcă să schimbe vorba, continuă:

― Sunt preoţi şi lângă trupul lui Danveld?

― Sunt...

― Doamne, ai milă de el!

Şi tăcură amândoi, apoi Rotgier chemă slujitorii şi le porunci să închidă fereastra şi să învioreze torţele, iar când aceştia plecară, întrebă din nou:

― Ce-o să faci cu fiica lui Jurand, Domnia Ta? O s-o duci de aici la Insburk?

― O s-o duc la Insburk şi o să fac cu ea ce-mi va cere binele Ordinului.

― Şi eu ce trebuie să fac?

― Ai destul curaj în inima ta?

― Ce-am făcut, ca să te îndoieşti de asta?

― Nu mă îndoiesc, pentru că te cunosc, şi pentru bărbăţia ta ţin la tine mai mult decât la oricine pe lume. Tu să te duci la curtea prinţului de Mazowsze şi să-i povesteşti tot ce s-a petrecut aici, aşa cum am plănuit amândoi.

― Să risc astfel o moarte sigură?

― Dacă moartea ta sporeşte faima Crucii şi a Ordinului, trebuie s-o faci. Dar nu! Nu te aşteaptă pierzania. Ei nu-şi nedreptăţesc musafirii: poate doar dacă te-ar provoca la duel cineva, cum a făcut cavalerul acela tânăr, care ne-a provocat pe toţi... El sau altcineva, dar asta nu înseamnă nici o primejdie...

― Să dea Dumnezeu! Ar putea totuşi să mă prindă şi să mă închidă în temniţă.

― Nu vor face una ca asta. Nu uita că avem scrisoarea lui Jurand către prinţ, iar în afară de asta, tu te duci să te plângi împotriva lui Jurand. Ai să povesteşti cum a fost, ce-a făcut la Szczytno şi vor trebui să-ţi dea crezare... Noi i-am dat primii de ştire că am găsit o fată, noi l-am poftit să vină şi s-o vadă, iar el a venit, şi-a făcut de cap, l-a ucis pe comtur, ne-a căsăpit oamenii. Aşa să le spui şi ei ce crezi c-o să zică? În acest fel, vestea morţii lui Danveld se va răspândi în toată Mazowia.