Coada îi devenise rigidă şi, se mişca de la dreapta la stînga nervoasă, semn, la el, de intensă activitate mentală. Deodată se opri, ca şi cum ar fi luat o hotărîre.

― Tovarăşi, zise el liniştit, ştiţi cine este responsabil pentru asta? Cunoaşteţi duşmanul care a venit în timpul nopţii şi ne-a răsturnat moara? SNOWBALL! urlă el brusc, cu o voce de tunet. Snowball a făcut asta! Numai şi numai din duşmănie neîmpăcată, sperînd să ne zădărnicească planurile şi să se răzbune pentru expulzarea lui ruşinoasă, acest trădător s-a strecurat pînă aici la 'adăpostul întunericului şi a distrus munca noastră de aproape un an. Tovarăşi, acum şi aici decretez condamnarea la moarte a lui Snowball! "Erou-Animal, Clasa a Doua" şi jumătate de baniţă de mere oricărui animal care-l aduce în faţa justiţiei! O baniţă întreagă oricui îl prinde viu!

Animalele fură şocate peste măsură aflînd că Snowball se putea face vinovat pînă şi de o asemenea faptă. Un strigăt de indignare se auzi şi fiecare începu să se gîndească la modalităţi de a-l prinde pe Snowball, dacă s-ar fi întors vreodată. Aproape imediat fură descoperite urmele unui porc în iarbă la mică depărtare de movilă. Nu puteau fi urmărite decît vreo cîţiva metri, dar păreau a duce la o gaură în gard. Napoleon le adulmecă profund şi le declară a fi fost ale lui Snowball. El îşi exprimă părerea că Snowball venise, probabil, din direcţia fermei Foxwood.

― Nici o întîrziere, tovarăşi! zise Napoleon după ce se examinaseră urmele. Avem de lucru. Chiar în această dimineaţă începem să reconstruim moara de vînt şi-o s-o reconstruim toată iarna, indiferent dacă plouă sau e soare. Îl vom învăţa pe acel trădător mizerabil că nu poate să ne distrugă munca atît de uşor. Ţineţi minte, tovarăşi, nu trebuie să existe nici o modificare în planurile noastre: ele vor fi executate la zi. Înainte, tovarăşi! Trăiască moara de. vînt! Trăiască Ferma Animalelor!

 

 

 

Capitolul VII

 

Iarna fu aspră. După vremea furtunoasă urmă lapoviţă, apoi zăpadă şi, în sfîrşit, un ger muşcător care nu cedă pînă la mijlocul lui februarie. Animalele duceau mai departe cum puteau reconstrucţia morii de vînt, ştiind bine că lumea din exterior le urmărea şi că oamenii invidioşi aveau să se bucure şi să exulte dacă moara nu ar fi fost terminată la timp.

De ciudă, oamenii pretindeau a nu crede că Snowball fusese acela care distrusese moara de vînt; ei spuneau că moara căzuse din cauză că ar fi avut pereţii prea subţiri. Animalele ştiau că nu acesta era motivul. Şi totuşi, se hotărîse să fie construiţi pereţi groşi de un metru de această dată, în loc de optsprezece ţoli, ca mai înainte, ceea ce însemnă adunarea unor cantităţi de piatră cu mult mai mari. Multă vreme, cariera fu plină de zăpadă şi nu se putu face nimic. Se înaintă puţin pe vremea geroasă uscată care urmă, dar munca era ucigătoare şi animalele nu se mai puteau simţi atît de fericite de eforturile lor ca pînă atunci. Le era mereu frig şi, de obicei, şi foame. Doar Boxer şi Clover nu-şi pierdeau entuziasmul niciodată. Squealer ţinea discursuri excelente despre bucuria datoriei împlinite şi despre demnitatea muncii, dar celelalte animale găseau mai multă încurajare în forţa lui Boxer şi în strigătul lui neobosit: "O să muncesc mai mult".

În ianuarie, hrana începu să lipsească. Raţia de porumb scăzu drastic şi se anunţă că o raţie suplimentară de un cartof avea să fie introdusă pentru a o compensa. Apoi se descoperi că partea cea mai mare a recoltei de cartofi îngheţase în grămada care nu fusese acoperită destul de temeinic. Cartofii deveniseră moi şi decoloraţi şi numai cîţiva mai erau comestibili. Uneori, zile întregi, animalele nu aveau de mîncare nimic altceva afară de tărîţe şi sfeclă furajeră. Foametea parcă li se aşezase dinaintea ochilor.

Era de o necesitate vitală să ascundă acest lucru de lumea din afară. Îmboldiţi de prăbuşirea morii de vînt, oamenii inventau noi minciuni despre Ferma Animalelor.