Din nou animalele părură a-şi aminti că o rezoluţie fusese votată împotriva acestui lucru în zilele de demult şi din nou Squealer reuşi să le convingă de contrariu. Era absolut necesar ca porcii, zise el, care erau creierele fermei, să aibă un loc liniştit unde să lucreze. De asemenea, se potrivea mai bine funcţiei Conducătorului ― pentru că, de curînd, începuse să vorbească despre Napoleon intitulîndu-1 Conducător ― să trăiască într-o casă decît într-o simplă cocină. Totuşi, unele animale se tulburară auzind că porcii nu numai că-şi luau mesele în bucătărie şi foloseau salonul ca loc de recreere, dar şi dormeau în paturi. Boxer trecu peste acest lucru ca de obicei, cu "Napoleon are întotdeauna dreptate", dar Clover, care parcă îşi amintea o reglementare împotriva folosirii paturilor, se duse la capătul hambarului şi încercă să descifreze cele Şapte Precepte înscrise acolo. Dar, văzînd că nu era în stare să citească literele decît separat, o chemă pe Muriel.

― Muriel, îi spuse ea, citeşte-mi al Patrulea Precept. Nu spune ceva de genul să nu se doarmă niciodată în paturi?

Cu o oarecare greutate, Muriel i-l silabisi:

― Zice: "Nici un animal nu va dormi într-un pat cu aşternuturi", anunţă ea într-un tîrziu.

Destul de ciudat, dar Clover nu-şi amintea ca al Patrulea Precept să fi menţionat aşternuturile. Din moment, însă, ce era acolo, pe perete, probabil că aşa era. Iar Squealer care, din întîmplare, tocmai trecea în momentul acela, însoţit de doi sau trei cîini, putu pune întreaga dilemă în lumina sa potrivită.

― Înseamnă că aţi auzit, tovarăşi, zise el, că noi, porcii, dormim acum în paturile din casă. Şi de ce nu? Doar n-aţi crezut, sper, că a existat vreodată vreo reglementare împotriva paturilor? Un pat nu înseamnă altceva decît un loc unde se doarme. Un strat de paie într-un staul este un pat, la urma urmei. Reglementarea era împotriva aşternuturilor, care sînt o invenţie omenească. Noi am îndepărtat aşternuturile de pe paturile din casă şi dormim între cuverturi. Şi ce paturi confortabile sînt! Dar nu sînt mai comode decît ne este nouă necesar, vă pot asigura, tovarăşi, cu toată munca intelectuală pe care trebuie s-o facem în ziua de azi. Doar nu vreţi să ne privaţi de odihnă, nu-i aşa, tovarăşi? Doar nu vreţi să fim atît de obosiţi încît să nu ne mai achităm de toate îndatoririle noastre? Sînteţi siguri că nu vreţi să-l vedeţi din nou pe Jones?

Animalele îl liniştiră imediat asupra acestui punct şi fiu se mai vorbi nimic despre porcii care dormeau în paturile din casă. Iar cînd se anunţă, după cîteva zile, că, de atunci înainte, porcii urmau să se trezească o oră mai tîrziu dimineaţa faţă de celelalte animale, nici Ia acest lucru nu apăru nici o obiecţie.

La începutul toamnei, animalele erau obosite, dar fericite. Avuseseră un an greu, iar după vînzarea unei părţi din fîn şi din grîu, rezervele de hrană pentru iarnă nu rămăseseră deloc prea mari, dar moara de vînt compensa totul. Era acum pe jumătate construită. După seceriş, urmă o perioadă de vreme bună şi uscată şi animalele trudiră mai mult ca niciodată, gîndind că aveau şi de ce să se opintească toată ziua înainte şi înapoi cu blocuri de piatră dacă, făcînd acest lucru, mai puteau ridica pereţii cu încă un metru. Boxer ieşea pînă şi noaptea şi muncea cîte o oră sau două de unul singur, la lumina lunii pline. În momentele lor libere, animalele se plimbau de jur împrejurul morii pe jumătate terminate, admirînd trăinicia şi verticalitatea pereţilor ei şi minunîndu-se că fuseseră în stare să construiască un lucru atît de impunător. Numai bătrînul Benjamin refuza să se entuziasmeze de moara de vînt, deşi, ca de obicei, nu spunea nimic mai mult decît observaţia enigmatică despre viaţa lungă a măgarilor.

Luna noiembrie aduse vînturi şuierătoare dinspre sud-vest. Construcţia trebui să se oprească pentru că era prea umed ca să mai poată fi amestecat mortarul, în cele din urmă, veni o noapte în care vijelia fu atît de violentă încît clădirile fermei se zgîlţîiau din temelii şi mai multe ţigle fură smulse de pe acoperişul hambarului. Găinile se treziră ţipînd de groază, pentru că toate visaseră în acelaşi timp că auziseră detunătura unei puşti în depărtare.

Dimineaţa, cînd ieşiră din staule, animalele descoperiră catargul drapelului doborît, iar un ulm de la capătul livezii smuls din rădăcini ca o ridiche. Tocmai observaseră aceste lucruri, cînd un strigăt de groază izbucni din fiecare piept de animal. O imagine teribilă li se oferea privirii: moara de vînt era în ruine.

Ca un singur trup se repeziră într-acolo. Napoleon, care arareori se mişca mai repede decît în pas de plimbare, alergă în fruntea tuturor. Da, acolo zăcea rodul strădaniilor lor, la nivelul fundaţiilor, iar pietrele, pe care le spărseseră şi le transportaseră cu atîta sudoare, se găseau împrăştiate de jur împrejur. La început, pierindu-le graiul, animalele rămaseră privind îndurerate la mormanul de pietre căzute. Napoleon se învîrtea încoace şi încolo tăcut, uneori adulmecînd pămîntul.