Ferma animalelor Read Online

Aşa cum spusese, vocea îi era răguşită, dar cînta destul de bine şi era o melodie mişcătoare, ceva între Clementine şi La Cucuracha. Cuvintele erau acestea:

"Animale din Anglia şi Scoţia,

Din toate ţările, de sub mulţi sori,

Eu vă vorbesc, şi mare mi-e emoţia,

Despre anii de aur viitori.

Mai devreme-ori mai tîrziu, în ceasul sfînt,

Cînd Omul-Tiran fi-va răsturnat,

În acea zi al Angliei mănos pămînt

De animale doar va fi călcat.

Belciugele atunci vor cădea în zeci,

Nimeni şa-n spate nu-şi va mai propti,

Zăbale, pinteni vor rugini pe veci,

Biciuri crunte nicicînd vor mai plesni.

Comori ce nu intră-n a minţii sferă,

Grîu şi orz, fîn, ovăz, noi vom stăpîni,

Trifoi, fasole, sfeclă furajeră,

Fi-vor ale noastre-n acea zi.

Cîmpurile Angliei vor luci-n senin,

Apele ei vor fi mai curate,

Şi vînturile vor adia mai lin,

În ziua cînd fi-va libertate.

Noi trebuie să muncim pentru-acea zi,

Toţi-un trup, vaci, cai, gîşte şi curcani,

Chiar de murim înainte de-a o şti,

Pentru-a fi liberi să trudim mulţi ani.

Animale din Anglia şi Scoţia,

Din toate ţările, de sub mulţi sori,

Eu vă vorbesc, şi mare mi-e emoţia,

Despre anii de aur viitori".

Cîntatul acestui imn lăsă toate animalele pradă celei mai sălbatice dintre exaltări. Aproape înainte ca Seniorul să fi ajuns la sfîrşit, celelalte animale începuseră să-l cînte singure. Chiar şi cele mai proaste dintre ele prinseseră deja melodia şi o parte din cuvinte; cît despre cei inteligenţi, cum erau porcii şi cîinii, aceştia învăţaseră cîntecul pe dinafară din primele minute. Iar apoi, după o serie de încercări preliminare, întreaga fermă izbucni cu Animale din Anglia, la un unison impresionant. Vacile îl mugeau, cîinii îl schelălăiau, oile îl behăiau, caii îl nechezau, raţele îl măcăiau. Erau atît de încîntate de acest cîntec, încît îl interpretară de la început pînă la sfîrşit de cinci ori la rînd şi ar fi continuat probabil să-l cînte toată noaptea, dacă n-ar fi fost întrerupte.

Din nefericire, izbucnirea îl trezise pe domnul Jones care sărise jos din pat, convins că intrase o vulpe în curte. Luase puşca, sprijinită mereu de perete într-un colţ al dormitorului şi slobozise o încărcătură de alice calibrul 6 în întuneric. Alicele se înfipseseră în peretele hambarului, aşa încît şedinţa fu ridicată brusc. Toată lumea se repezi spre locurile de dormit. Păsările săriră sus, pe grinzile lor, animalele se culcară jos, pe paie şi întreaga fermă adormi într-o clipă.

Capitolul II

Trei nopţi mai tîrziu, bătrînul Senior muri liniştit în somn. Trupul lui fu înmormîntat la poarta livezii.

Aceste lucruri se întîmplau la începutul lui martie. De-a lungul următoarelor trei luni se desfăşură o intensă activitate secretă. Discursul Seniorului dăduse animalelor mai inteligente de la fermă o viziune complet nouă asupra vieţii. Nu ştiau cînd avea să se petreacă Revoluţia prezisă de Senior, nu aveau nici un motiv să creadă că avea să fie în timpul vieţilor lor, dar vedeau limpede că era de datoria lor să o pregătească. Munca de a-i educa şi organiza pe ceilalţi căzu, fireşte, în seama porcilor, recunoscuţi în general ca fiind cele mai inteligente animale. Printre porci se distingeau doi masculi tineri, care se numeau Snowball şi Napoleon şi pe care domnul Jones îi îngrăşa pentru a-i vinde. Napoleon era un mascul din rasa Berkshire, mare şi cu un aspect destul de feroce, singurul Berkshire de la fermă, nu foarte vorbăreţ, dar avînd reputaţia de a şti să-şi impună voinţa. Snowball era un porc mai sprinten decît Napoleon, mai iute la vorbă şi mai inventiv, dar nu era considerat a avea aceeaşi profunzime de caracter. Toţi ceilalţi porci masculi de la fermă erau crescuţi pentru tăiere. Cel mai cunoscut printre aceştia era un porc mic şi gras, care se numea Squealer [Guiţătorul], cu fălci foarte rotunde, ochi scăpărători, mişcări iuţi şi o voce foarte ascuţită. Era un vorbitor strălucit şi, cînd discuta în contradictoriu vreo problemă, avea un fel de a sări dintr-o parte într-alta şi de a-şi scutura coada, care era, nu se ştie de ce, foarte convingător. Ceilalţi spuneau despre Squealer că poate face din negru alb.

Aceştia trei elaboraseră, pornind de la învăţăturile bătrînului Senior, un întreg sistem de gîndire pe care îl numiseră Animalism. Mai multe nopţi pe săptămînă, după ce domnul Jones se culca, cei trei organizau întruniri secrete în hambar şi le expuneau celorlalte animale principiile Animalismului. La început, se loviră de o teribilă prostie şi apatie. Unele animale vorbeau despre datoria de a fi loiale domnului Jones, pe care-l numeau "Stăpînul", sau făceau remarci elementare:

― Domnul Jones ne hrăneşte. Dacă dispare el, noi o să murim de foame.

Altele puneau întrebări de genul:

― De ce să ne pese nouă ce-o să se întîmple după ce murim?

sau:

― Dacă Revoluţia asta o să aibă loc oricum, ce contează dacă noi o pregătim sau nu?

Aşa încît, porcii aveau mari greutăţi în a le face să înţeleagă că toate acestea erau contrare spiritului Animalismului. Cele mai idioate întrebări le punea Mollie, iapa cea albă. Prima întrebare pe care i-o pusese lui Snowball fusese:

― O să mai existe zahăr după Revoluţie?

― Nu, îi răspunsese Snowball ferm. Nu avem la această fermă posibilitatea de a face zahăr.