Ferma animalelor Read Online

Dar, de fapt, nici n-o să ai nevoie de zahăr. O să ai ovăz şi fîn cît o să vrei.

― Şi o să mi se mai dea voie să port panglici în coamă? întrebase Mollie.

― Tovarăşă, îi spusese Snowball, aceste panglici de care te simţi atît de legată sînt însemnele sclaviei. Nu poţi înţelege că libertatea valorează mai mult decît nişte panglici?

Mollie se arătase de acord, dar nu păruse prea convinsă.

Porcii aveau, însă, şi mai multe greutăţi în lupta de a contracara minciunile răspîndite de Moise, corbul domesticit. Moise, care era mai mult decît alţii favoritul domnului Jones, era şi spion şi informator, dar şi un orator inteligent. El susţinea că ştia de existenţa unei ţări misterioase, numită Muntele de Zahăr Candel, unde mergeau toate animalele după moarte. Era aşezată undeva sus, în ceruri, imediat în spatele norilor, spunea Moise. Pe Muntele de Zahăr Candel era duminică şapte zile pe săptămînă, trifoiul înflorea tot anul, iar zahărul cubic şi turta din sămînţă de in creşteau în tufişuri. Animalele îl duşmăneau pe Moise pentru că era informator şi nu muncea, dar unele credeau în Muntele de Zahăr Candel, iar porcii trebuiau să argumenteze din greu pentru a le convinge că nu exista un asemenea loc.

Cei mai credincioşi discipoli ai porcilor erau cei doi cai de tracţiune, Boxer şi Clover. Şi unul şi celălalt aveau mari dificultăţi în a gîndi singuri, dar, o dată ce îi acceptaseră pe porci drept învăţători, îmbrăţişară tot ce li se spunea, răspîndind învăţătura către celelalte animale prin argumente simple. Niciodată nu absentau de la întrunirile secrete din hambar şi tot ei conduceau corul cînd se cînta Animale din Anglia, la sfîrşitul fiecărei întruniri.

Însă, după cum se dovedi, Revoluţia fu înfăptuită mult mai devreme şi mult mai simplu decît se aşteptase oricine, în anii anteriori, domnul Jones, deşi un stăpîn sever, fusese un fermier priceput; cu trecerea vremii, intrase, însă, într-o perioadă proastă. Devenise foarte deprimat după ce pierduse bani într-o acţiune judiciară şi se apucase de băut mai mult decît era sănătos pentru el. Uneori, zile întregi la rînd stătea tolănit în fotoliul său Windsor din bucătărie şi citea ziarele, bea, iar din cînd în cînd îl hrănea pe Moise cu coji de pîine muiate în bere. Oamenii lui erau leneşi şi necinstiţi, cîmpurile erau pline de buruieni, clădirile aveau nevoie de reparaţii la acoperişuri, gardurile vii erau neîngrijite, iar animalele prost hrănite.

Sosi şi luna iunie şi finul era aproape gata de cosit, în ajunul Sfîntului Ioan, care era într-o sîmbătă, domnul Jones se duse la Willingdon şi se îmbătă la "Leul Roşu" atît de tare, încît nu se întoarse decît duminică la prînz. Oamenii mulseseră vacile dis-de-dimineaţă şi apoi plecaseră să vîneze iepuri de cîmp, fără să se mai ostenească să le dea animalelor de mîncare. Cînd ajunsese. Înapoi acasă, domnul Jones se dusese să se culce pe canapeaua din salon, cu ziarul "News of the World" pe faţă, aşa încît, la căderea serii, animalele tot nemîncate erau. Pînă la urmă, nu mai putură suporta. Una dintre vaci sparse uşa de la magazia cu provizii, împingînd-o cu coarnele, şi toate animalele începură să se servească singure din rezerve. Tocmai atunci se trezi şi domnul Jones. În clipa următoare, el şi oamenii lui erau în magazie, cu biciuri în mîini, şfichiuind în dreapta şi în stînga. Acest lucru animalele înfometate îl găsiră de nesuportat. Toate într-o înţelegere, deşi nimic de acest fel nu fusese plănuit dinainte, se aruncară asupra celor ce le chinuiau. Jones şi oamenii lui se treziră, deodată, împunşi cu coarnele şi loviţi cu copitele din toate părţile. Situaţia, nu mai era deloc sub controlul lor. Nu văzuseră niciodată vreun animal să se poarte astfel şi o asemenea răzvrătire a unor fiinţe pe care aveau obiceiul să le bată şi să le maltrateze după cheful lor îi înspăimîntă atît de mult, încît aproape că-şi ieşiră din minţi. După o clipă sau două numai, ei renunţară să mai încerce vreo apărare şi o luară la fugă. După un minut, toţi cinci fugeau de mîncau pămîntul pe drumul de căruţe care ducea la drumul principal, cu animalele urmărindu-i triumfătoare.

Doamna Jones, privind afară pe fereastra dormitorului, văzu ce se întîmpla, îşi aruncă în grabă cîteva lucruri într-un sac de voiaj şi părăsi ferma pe un alt drum. Moise, corbul, sări de pe prăjina lui şi fîlfîi din aripi în urma ei, cîrîind în gura mare. Între timp, animalele îi fugăriseră pe Jones şi pe oamenii lui de-a lungul drumului şi trîntiseră poarta cu cinci drugi în urma lor. Şi astfel, aproape înainte de a-şi da seama ce se petrecea, Revoluţia fusese înfăptuită cu succes: Jones era alungat, iar Ferma "Conacul" le aparţinea.

În primele cîteva minute, animalelor nu le veni să creadă în norocul lor.