Nemernicii au aflat prin spionii lor de amestecul meu, vărsându-şi necazul pe mine. De don Manuel nu aveau acum de ce să se teamă până când Sternau nu va fi descoperit pe adevăratul Alfonso, dar le era frică să nu-i dau eu de gol.

Într-una din zile am primit de la un tovarăş de-al meu ― trebuie să ştii că făceam uneori pe contrabandistul ― un bileţel ca să vin la locul nostru de întâlnire. Cunoşteam bine scrisul şi n-am bănuit nimic. La ceasul hotărât m-am dus, dar nu ca să mă înţeleg cu el pentru vreo lovitură, ci ca să-i spun că mă las de meserie. Cum am ajuns însă acolo, m-am pomenit doborât de patru indivizi care m-au legat, mi-au pus un căluş în gură, m-au vârât într-un sac şi m-au luat cu ei. Când, târziu după aceea, m-au scos din sac, mă aflam într-o încăpere strâmtă şi întunecoasă de care se izbeau valurile. Eram pe un vapor. De-abia când vasul a ajuns în larg mi-au îngăduit să ies pe punte ca să respir aer curat. M-au dus apoi în faţa căpitanului. Era acel Landola despre care vorbeai adineauri. Nemernicul mi-a spus râzând batjocoritor că sunt persoane care au tot interesul să se descotorosească de mine şi că de aceea trebuie să mă fac marinar şi să mă supun oricăror porunci, altfel voi fi ucis. N-a trecut mult şi am înţeles că Landola e un pirat şi că face negoţ cu sclavi. Închipuieşte-ţi spaima mea când mi-am dat seama pe ce mâini am ajuns. M-am împotrivit, m-am zbătut, dar m-au bătut, m-au închis iar şi m-au lăsat să mor de foame. Văzând că totul e în zadar şi că nu vreau să fiu părtaş la mârşăviile lor, Landola s-a hotărât să mă pedepsească şi să mă vândă ca sclav. Navigam pe-atunci pe coasta de răsărit a Africii. Ancoră vasul la Garad şi coborî pe uscat. În curând au venit să mă ia; mă vânduse într-adevăr. Negustorul de sclavi, o fiară nu om, mă puse în lanţuri şi mă târî cu el la Dollo, unde mă vându altuia. Şi aşa am trecut din mână-n mână. Stăpânul din urmă era un prinţ negru, un om de-o cruzime înspăimântătoare. Ce-am pătimit nu se poate închipui. Mă punea să muncesc cât trei şi tot ce poate fi mai murdar şi mai scârbos. Mă băteau şi mă lăsau flămând zile întregi, dar am îndurat totul cu răbdare. S-a întâmplat însă să moară stăpânul meu şi fiindcă moştenitorul lui n-a vrut să mă mai ţină, m-a vândut unui om din Harar care m-a adus peşcheş sultanului său. Aşa am ajuns aici.

— De mult?

— Nu, de două săptămâni.

— A, de aceea nu te-am văzut eu până acum. Am fost trimis trei săptămâni să lucrez pe o plantaţie de cafea a sultanului. Dar ce-ai făcut de te-au băgat aci?

— Cum am venit mi-au cerut să mă fac mahomedan.

— Ca şi mie, clar m-am împotrivit mereu.

— Şi eu la fel. M-au pus la chinuri şi dacă au văzut că e degeaba, m-au aruncat în închisoare. Ţi-am spus acum toată povestea mea, senior, încheie Mindrello oftând.

Contele căzu pe gânduri.