Calatoriile lui Gulliver
Jonathan Swift
Călătoriile lui Gulliver
GULLIVER'S TRAVELS
PARTEA ÎNTÂI - CĂLĂTORIA ÎN LILLIPUT
PARTEA A DOUA - CĂLĂTORIA ÎN BROBDINGNAG
PARTEA A TREIA - CĂLĂTORIA ÎN LAPUTA, BALNIBARBI,
GLUBBDUBDRIB, LUGGNAGG ŞI JAPONIA
PARTEA A PATRA - CĂLĂTORIA ÎN ŢARA HOUYHNHNM-ILOR
PARTEA ÎNTÂI
CĂLĂTORIA ÎN LILLIPUT
CAPITOLUL I
Câteva cuvinte ale autorului despre el însuşi şi familia sa. Primele îndemnuri la călătorie. Naufragiază şi scapă cu viaţă, înotând. Ajunge cu bine la ţărmul Liliput-ului. E luat prizonier şi dus în interiorul ţării.
Tatăl meu avea o mică moşie în Nottinghamshire; eu eram al treilea din cei cinci fii ai săi. La vârsta de patrusprezece ani el m-a trimis la colegiul Emanuel din Cambridge, unde am stat trei ani, văzându-mi de învăţătură cu mare sârguinţă; cum însă întreţinerea mea — cu toate că mi se trimiteau foarte puţini bani — era prea costisitoare pentru bruma noastră de avere, am fost dat în ucenicie la domnul James Bates, un vestit chirurg din Londra, la care am lucrat patru ani. În acest răstimp, primind din când în când mici sume de bani de la tatăl meu, i-am cheltuit învăţând navigaţia şi alte părţi ale matematicii, folositoare celor ce-şi pun în gând să călătorească — lucru pe care nădăjduiam să-l realizez mai devreme sau mai târziu. După ce am plecat de la domnul Bates, m-am înapoiat în casa tatălui meu, unde, cu ajutorul lui, al unchiului John şi al altor câtorva rude, am obţinut patruzeci de lire şi totodată, făgăduiala că voi primi treizeci de lire pe an, necesare pentru întreţinerea mea la Leyda.
Acolo am studiat medicina vreme de doi ani şi şapte luni, ştiind cât de bine o să-mi prindă această ştiinţă în călătorii îndelungate. Curând după întoarcerea mea de la Leyda, bunul meu dascăl, domnul Bates, m-a recomandat în calitate de chirurg pe vasul Swallow, de sub comanda căpitanului Abraham Pannell. Cu el am lucrat trei ani şi jumătate, făcând câteva călătorii în Levant şi în alte ţinuturi. La înapoiere, m-am hotărât să mă stabilesc la Londra. Domnul Bates, profesorul meu, m-a sprijinit, recomandându-mă câtorva pacienţi. Am închiriat o aripă într-o casă modestă în vechiul cartier evreiesc, şi, fiind sfătuit să-mi schimb felul de viaţă, m-am căsătorit cu domnişoara Mary Burton, a doua fiică a domnului Edmund Burton, negustor de ciorapi din strada Newgate. Soţia mi-a adus o zestre de patru sute de lire.
Cum însă doi ani mai târziu iubitul meu profesor Bates muri şi cum, pe de altă parte, nu prea aveam prieteni, treburile începură să-mi meargă din ce în ce mai prost — deoarece conştiinţa nu mi-ar fi îngăduit să imit practicile ruşinoase ale unui număr, vai! prea mare de confraţi. Aşa se face că, după ce m-am sfătuit cu soţia mea şi cu cîtiva dintre cunoscuţii mei, am luat hotărârea de a pleca din nou pe mare. Am fost chirurg pe două corăbii la rând şi, în şase ani, am făcut mai multe călătorii în Indiile de Est şi de Vest şi astfel am mai agonisit câte ceva. Ceasurile de răgaz mi le petreceam citind operele celor mai buni scriitori antici sau moderni, căci aveam întotdeauna la îndemână un mare număr de cărţi, iar când mă aflam pe uscat, observam obiceiurile şi firea oamenilor şi, totodată, le învăţam limba; în privinţa aceasta dovedeam multă uşurinţă, datorită unei foarte bune memorii.
Întrucât ultima din aceste călătorii n-a fost prea norocoasă, m-am săturat de mare şi m-am hotărât să rămân acasă alături de soţie şi copii. M-am mutat din vechiul cartier evreiesc în Fetter Lane şi de acolo în Wapping, în nădejdea să găsesc de lucru printre marinari; dar mi-a mers prost. După o aşteptare zadarnică de trei ani, sperând că doar-doar se vor îndrepta lucrurile, am primit o propunere avantajoasă din partea căpitanului William Prichard, proprietarul vasului Antelope, care urma să facă o călătorie în mările sudului. Am ridicat pânzele din portul Bristol, la 4 mai 1699, iar începutul călătoriei noastre a fost cât se poate de promiţător.
N-ar fi potrivit, din anumite motive, să-l plictisesc pe cititor cu amănuntele peripeţiilor noastre în mările acelea; e de ajuns să-i spun că în timp ce ne îndreptam spre Indiile de Est, am fost împinşi de o furtună cumplită către coasta de nord-vest a Ţării Van-Diemen{1}. În urma unei măsurători, am constatat că ne aflăm la 30 de grade şi 2 minute latitudine sudică. Doisprezece oameni din echipaj muriseră din pricina muncii istovitoare şi a hranei proaste; ceilalţi erau peste măsură de slăbiţi. La 5 noiembrie (dată la care în ţinuturile acelea începe vara), pe o vreme foarte ceţoasă, marinarii descoperiră o stâncă la o jumătate de cablu{2} depărtare de vas, dar vântul bătea cu atâta furie, încât ne-a mânat drept spre ea şi, ca urmare, vasul s-a sfărâmat. Şase oameni din echipaj, printre care şi eu, am coborât barca în mare şi am izbutit să ne îndepărtăm de corabie şi de stâncă. După socotelile mele, am vâslit cam vreo trei leghe, până când n-am mai putut trage la lopeţi, fiind şi aşa istoviţi de munca de pe corabie. Ne-am lăsat deci în voia valurilor, iar după vreo jumătate de oră, un vânt năprasnic dinspre miazănoapte ne-a răsturnat barca. Ce s-a întâmplat cu tovarăşii mei din barcă, precum şi cu cei care s-au adăpostit pe stâncă sau au rămas pe corabie, n-aş putea spune; presupun însă că au pierit cu toţii.
Cât despre mine, am înotat la voia întâmplării, împins de vânt şi de flux. De mai multe ori am încercat zadarnic să ating fundul cu picioarele; şi tocmai când eram cu desăvârşire sleit şi nu mai puteam lupta, am dat de fund; între timp, furtuna slăbise mult. Panta era atât de lină, încât am mers aproape o milă{3} până să ajung la ţărm, ceea ce cred că s-a întâmplat pe la ora opt seara.
Am înaintat după aceea vreo jumătate de milă, fără să descopăr urmă de aşezare omenească sau picior de locuitor — e adevărat, eram atât de slăbit, încât se poate să nu-i fi văzut.
Din pricina oboselii, căldurii şi a vreo jumătate de pintă{4} de brandy, pe care o băusem când am părăsit vasul, m-am pomenit picotind. M-am tolănit pe iarba foarte măruntă şi moale şi am adormit mai adânc decât îmi amintesc să mi se fi întâmplat vreodată, după socotelile mele cam la vreo nouă ceasuri, pentru că la deşteptare tocmai se crăpa de ziuă.
Am încercat să mă scol, dar nu m-am putut mişca, deoarece cum stam aşa culcat pe spate, mi-am simţit atât braţele cât şi picioarele legate zdravăn de pământ de o parte şi de alta, iar părul meu lung şi des, prins şi el în acelaşi fel.
1 comment