S-a poruncit cu străşnicie ca planul acesta de a fi lăsat să mori de foame încet, încet, să fie ţinut în mare taină, dar sentinţa prin care se hotăra să ţi se scoată ochii a fost trecută în registre. Toţi au fost de acord, afară de Bolgolam, amiralul, care, fiind omul împărătesei, era mereu aţâţat de Majestatea Sa să stăruie asupra condamnării dumitale la moarte, ea duşmănindu-te fără cruţare din pricina mijloacelor josnice şi nelegiuite pe care le-ai folosit ca să stingi focul din apartamentele ei.

Până în trei zile prietenul dumitale secretarul va primi instrucţiuni să vină acasă la dumneata şi să-ţi citească actul de acuzare, apoi să-ţi arate mărinimia şi graţia Majestăţii Sale şi a consiliului care te-au condamnat numai la pierderea vederii, pedeapsă la care Majestatea Sa e încredinţat că te vei supune recunoscător şi plin de umilinţă. Douăzeci de chirurgi ai Majestăţii Sale vor fi de faţă, pentru ca operaţia să decurgă în bune condiţiuni. Săgeţi foarte ascuţite vor fi aruncate în globurile ochilor dumitale, în timp ce vei sta culcat pe pământ.

Las pe seama înţelepciunii dumitale măsurile ce urmează să le iei, iar pentru a nu da loc la bănuieli, trebuie să mă întorc neîntârziat, tot aşa de tainic precum am venit."

Aşa şi făcu excelenţa sa, iar eu am rămas singur, ros de îndoieli şi adânc tulburat.

După ce curtea ordona executarea unei sentinţe crude, care potolea ura monarhului sau răutatea vreunui favorit, exista un obicei introdus de împăratul actual şi de miniştrii săi (foarte deosebit de obiceiurile de altădată, după cum am fost încredinţat), potrivit căruia împăratul ţinea întotdeauna o cuvântare în faţa întregului consiliu, vorbind despre marea sa îngăduinţă şi bunătate ca de nişte însuşiri cunoscute şi trâmbiţate de lumea întreagă. Cuvântarea aceasta era publicată imediat în toată împărăţia, dar nimic nu îngrozea mai mult poporul decât laudele aduse clemenţei Majestăţii Sale, pentru că se ştia că cu cât se stăruia mai mult asupra acestor laude, cu atât pedeapsa era mai neomenoasă şi osânditul mai nevinovat. În ceea ce mă priveşte, trebuie să mărturisesc că deoarece nu fusesem hărăzit să devin curtean, nici prin naştere, nici prin educaţie, eram atât de nepriceput să judec lucrurile, încât n-am izbutit să descopăr clemenţa şi mărinimia acestei sentinţe, socotind-o (greşit, poate) mai curând aspră decât milostivă.

De câteva ori m-am gândit să mă înfăţişez la judecată, pentru că, deşi nu puteam tăgădui faptele amintite de cele câteva articole, nădăjduiam totuşi să mi se îndulcească pedeapsa. Cum însă în cursul vieţii mele citisem multe procese de stat — care întotdeauna se terminau în felul dorit de judecători — îmi era teamă să mă bizui pe o hotărâre atât de primejdioasă, într-o situaţie atât de critică şi împotriva unor duşmani atât de puternici. La un moment dat, eram hotărât să opun rezistenţă, pentru că atâta timp cât eram în libertate, cu greu ar fi putut să-mi vină de hac toate forţele împărăţiei aceleia, şi nimic n-ar fi fost mai lesne pentru mine decât să arunc cu pietre şi să dărâm capitala; totuşi am îndepărtat cu scârbă astfel de înduri, aducându-mi aminte de jurământul făcut împăratului, de favorurile de care mă bucurasem din partea lui şi de înaltul titlu de nardac ce mi-l conferise. Pe de altă parte, nu mă deprinsesem încă îndeajuns de temeinic cu recunoştinţa curtenilor spre a mă încredinţa că asprimea Majestăţii Sale faţă de mine mă scutea de toate obligaţiile din trecut.

Până la urmă, m-am oprit la o hotărâre pentru care voi fi probabil criticat întrucâtva, şi nu pe nedrept, căci, mărturisesc, datorez păstrarea ochilor şi în consecinţă, libertatea mea, propriei mele nesăbuinţe şi lipsei de experienţă; deoarece, dacă aş fi cunoscut atunci firea monarhilor şi a miniştrilor (pe care am studiat-o mai târziu la multe alte curţi), precum şi felul în care îi tratau pe criminalii mai puţin periculoşi decât mine, m-aş fi supus fără zăbavă şi fără şovăire unei pedepse atât de uşoare, împins însă de pripeala tinereţei şi având încuviinţarea Majestăţii Sale împăratul de a face o vizită de curtoazie împăratului din Blefuscu, m-am folosit de acest prilej, şi înainte să fi trecut trei zile, i-am trimis o scrisoare prietenului meu, secretarul, prin care-l înştiinţam că luasem hotărârea de a pleca încă în dimineaţa aceea spre Blefuscu, potrivit cu permisiunea ce o căpătasem; şi fără să mai aştept vreun răspuns, m-am îndreptat spre partea insulei unde se afla flota noastră. Am înhăţat un vas mare de război şi am legat un odgon de prova, apoi am ridicat ancorele, m-am dezbrăcat, mi-am pus în corabie hainele (împreună cu pătura pe care o purtam sub braţ) şi, trăgând nava după mine, am ajuns, când mergând prin apă, când înotând, în împărătescul port din Blefuscu, unde poporul mă aştepta de mult; aici mi s-au dat două călăuze care să mă ducă spre capitala ţării, ce se numeşte tot Blefuscu.

I-am ţinut în mână pe cei doi însoţitori ai mei până am ajuns la vreo două sute de yarzi de porţile oraşului, apoi i-am rugat să anunţe pe unul din secretari despre sosirea mea şi să-i spună că aştept acolo ordinele Majestăţii Sale... După vreo oră am primit răspunsul că Majestatea Sa, însoţit de familia regală şi de marii dregători a ieşit în întâmpinarea mea. Am înaintat încă o sută de yarzi. Împăratul şi suita descălecaseră, împărăteasa şi doamnele se dădură jos din căleşti, fără ca eu să observ vreo umbră de teamă sau îngrijorare pe feţele lor. M-am lungit la pământ ca să sărut mâna împăratului şi a împărătesei. I-am spus Majestăţii Sale că am venit, potrivit făgăduielii mele şi cu încuviinţarea împăratului, stăpânul meu, pentru a avea cinstea să văd un monarh atât de puternic şi pentru a-i oferi orice serviciu de care sunt capabil şi care nu ar fi împotriva îndatoririlor ce le am faţă de împăratul meu —, nu am pomenit nici un cuvânt despre dizgraţia în care căzusem, deoarece până în clipa aceea eu nu fusesem informat oficial şi aveam tot dreptul să mă socotesc cu desăvârşire neştiutor; de asemeni, nu aveam nici un temei să cred că împăratul va descoperi taina cât timp mă aflam în afara puterii lui; totuşi, m-am înşelat, după cum se dovedi în curând.

Nu-l voi plictisi pe cititor cu descrierea amănunţită a primirii ce mi s-a făcut la această curte, întru totul pe măsura generozităţii unui monarh atât de mare, şi nici asupra impasului în care m-am găsit neavînd la îndemână o casă şi un pat, fiind nevoit să dorm pe pământ, înfăşurat în pătura mea.

 

 

CAPITOLUL VIII

 

Printr-o întâmplare fericită, autorul găseşte mijlocul de a. pleca din Blefuscu şi, după câteva peripeţii, se înapoiază teafăr în patria sa.

 

Trei zile după sosirea mea, ducându-mă din curiozitate pe coasta de nord-est a insulei, am văzut în larg, la vreo jumătate de leghe depărtare de ţărm, ceva ce semăna cu o barcă răsturnată.

Mi-am scos pantofii şi ciorapii şi înaintând prin apă cam două-trei sute de yarzi, mi-am dat seama că obiectul se apropia datorită fluxului; şi atunci am văzut limpede că era o barcă adevărată, azvârlită departe de corabie, după câte am bănuit, de vreo furtună. M-am înapoiat numaidecât în oraş şi am rugat pe Majestatea Sa împăratul să-mi împrumute douăzeci din cele mai mari vase care-i mai rămăseseră după pierderea flotei, precum şi trei mii de marinari, sub comanda vice-amiralului său. Flota făcu un ocol în timp ce eu am pornit pe drumul cel mai scurt spre locul de pe coastă de unde văzusem prima oară barca. Între timp, fluxul o adusese şi mai aproape. Toţi marinarii aveau la ei frânghii, pe care eu le împletisem din mai multe funii ale lor pentru a fi mai rezistente. Când au sosit vasele, m-am dezbrăcat şi am mers prin apă până ce am ajuns cam la o sută de yarzi de barcă, de unde am fost silit să înot ca să ajung la ea. Marinarii mi-au aruncat capătul unei frânghii pe care-l prinsei de-o gaură din prova bărcii, iar celălalt capăt de un vas de război. Mi-am dat seama însă că toată truda mea era zadarnică, deoarece neatingând fundul cu picioarele, nu puteam lucra mai departe. Am fost silit să înot în spatele bărcii şi s-o împing, atunci când puteam, cu mâna; cum fluxul îmi era prielnic, am înaintat aşa până când ţinându-mi bărbia ridicată, am dat cu picioarele de fund. M-am odihnit două-trei minute, apoi iar am împins barca, şi tot aşa până ce apa nu-mi mai trecu de subsuori. Terminîndu-se astfel treaba cea mai anevoioasă, am luat celelalte odgoane aflate pe unul din vase şi le-am fixat mai întâi de barcă, apoi de nouă din corăbiile ce mă însoţeau. Vântul fiind prielnic, marinarii au remorcat şi eu am împins până când am ajuns la patruzeci de yarzi de coastă; după ce fluxul a încetat, m-am dus până la barcă şi cu ajutorul a două mii de oameni, toţi cu odgoane şi maşinării, am reuşit s-o întorc cu fundul în sus, descoperind că nu avea decât stricăciuni neînsemnate.

Nu-l voi plictisi pe cititor descriindu-i cum m-am necăjit când, cu ajutorul unor vâsle la care lucrasem zece zile, am încercat să-mi duc barca în portul imperial Blefuscu, unde, la sosirea mea, s-a adunat o mare mulţime de oameni, cuprinşi de uimire la vederea unui vas atât de uriaş. I-am spus împăratului că norocul mi-a scos în cale această barcă pentru a mă duce într-un loc de unde aş putea să mă întorc în patrie i l-am rugat pe Majestatea Sa să dea ordin să mi se pună la îndemână tot ce-mi trebuie spre a-mi echipa nava; totodată i-am cerut şi încuviinţarea de a pleca, lucru pe care l-am obţinut, după ce, foarte curtenitor, a căutat să mă înduplece să rămân.

În tot acest răstimp, eram peste măsură de uluit că la curtea din Blefuscu nu se înfăţişase încă nici un sol din partea împăratului meu. Mai târziu însă mi s-a dat să înţeleg în taină că Majestatea Sa, neputînd să-şi închipuie că eu aş şti cât de cât ceva despre planurile sale, era încredinţat că am plecat în Blefuscu, potrivit cu încuviinţarea ce mi-o dăduse şi despre care ştia întreaga curte, numai pentru a-mi ţine făgăduiala, urmând să mă înapoiez peste câteva zile, când ceremoniile de la curtea din Blefuscu vor fi luat sfârşit. În cele din urmă, însă, îndelungata mea absenţă începu să-l supere pe suveran, şi după ce se consultă cu vistiernicul şi cu ceilalţi uneltitori, un dregător fu trimis cu o copie a actului de acuzare împotriva mea.