Aceste fire sunt premii pentru persoanele cărora împăratul doreşte să le acorde un semn special al bunăvoinţei sale. Ceremonia are loc în marea sală de audienţă a Majestăţii Sale, unde candidaţii urmează să-şi arate măiestria într-un chip cu totul deosebit de cel descris mai sus şi pentru care nu pot găsi nici cea mai mică asemănare în nici o altă ţară din lumea nouă sau veche. Împăratul ţine în mâini un băţ, aşezat paralel cu orizontul, în timp ce candidaţii înaintează unul câte unul, sărind uneori peste băţ, iar alteori trecând pe sub el, când înainte, când înapoi, de mai multe ori, după cum băţul e ridicat sau coborât. Uneori, împăratul ţine de un capăt al băţului şi primul ministru de celălalt; alteori, ministrul ţine singur de amândouă capetele. Acela care dă dovadă de mai multă agilitate şi rezistă mai mult la sărituri şi târâturi e răsplătit cu firul de mătase albastru i firul roşu i se dă următorului şi firul verde celui de al treilea. Ei toţi le poartă încinse de două ori în jurul mijlocului, şi puţine sunt persoanele din preajma acestei curţi care să nu fie împodobite cu astfel de cingători.

Caii armatei şi cei din grajdurile împărăteşti, fiind purtaţi zilnic prin faţa mea, nu se mai speriau, ci se apropiau de picioarele mele fără teamă. Călăreţii îi puneau să sară peste mâna mea, în timp ce eu o ţineam pe pământ; iar unul din vânătorii împăratului, călare pe un armăsar falnic, a sărit peste pantoful din piciorul meu — un salt cu adevărat prodigios.

S-a-ntîmplat într-o zi să-l distrez pe împărat într-un chip cu totul neobişnuit. L-am rugat să poruncească să mi se aducă mai multe beţe de două picioare lungime şi de grosimea unui baston obişnuit, împăratul îi porunci marelui administrator al pădurilor să dea dispoziţii în consecinţă, iar a doua zi şase pădurari sosiră cu tot atâtea căruţe, trase fiecare de câte opt cai. Am luat nouă beţe şi le-am înfipt cu nădejde în pământ, închizând suprafaţa unui dreptunghi de două picioare pătrate şi jumătate; am pus alte patru beţe pe fiecare latură a dreptunghiului, cam la două picioare de pământ; mi-am prins apoi batista de cele nouă beţe aşezate vertical şi am întins-o în toate direcţiile până când începu să semene cu pielea unei tobe; cele patru beţe paralele, ridicându-se cu vreo cinci incii mai sus decât batista, serveau ca un fel de parapet de fiecare parte.

Când am isprăvit, l-am rugat pe împărat să permită unui detaşament de cavalerişti — douăzeci şi patru în total — să vină şi să facă exerciţii pe batistă. Majestatea Sa încuviinţă această propunere, iar eu am ridicat caii unul câte unul, în mână, înşeuaţi cum erau, cu ofiţerii înarmaţi până în dinţi şi pregătiţi pentru instrucţie. De îndată ce s-au aliniat, s-au împărţit în două grupuri, s-au prefăcut că se hărţuiesc, au tras cu săgeţi boante, şi-au scos săbiile, au galopat şi au urmărit inamicul, au atacat şi s-au retras — într-un cuvânt, au dat dovadă de cea mai desăvârşită disciplină militară pe care am văzut-o vreodată. Beţele paralele îi fereau pe ei şi caii lor să cadă de pe batistă; iar împăratul, încântat la culme, a poruncit ca spastacolul să fie repetat timp de mai multe zile. Odată binevoi chiar să se lase ridicat pe batistă ca să dea el însuşi comanda de începere, şi, cu mare greutate, o convinse pe împărăteasă să-mi îngăduie s-o ţin într-un jilţ, la doi yarzi de scenă, de unde a putut urmări desfăşurarea spectacolului în cele mai mici amănunte. Spre norocul meu, în timpul acestor spectacole nu s-a petrecut nici un accident. O singură dată, calul nărăvaş al unui căpitan, bătând cu copita, îmi găuri batista şi lunecându-i piciorul prin spărtură, se prăbuşi cu călăreţ cu tot. I-am ridicat însă îndată pe amîndoi şi, acoperind gaura cu o mână, am coborât detaşamentul cu cealaltă, în acelaşi fel în care îl urcasem. Calul care căzuse îşi scrântise şoldul stâng, dar călăreţul era teafăr; eu mi-am cârpit batista cum m-am priceput, totuşi nu mai aveam încredere în trăinicia ei pentru astfel de îndeletniciri primejdioase.

Cu două-trei zile înainte de a fi pus în libertate, pe când distram curtea cu astfel de isprăvi, sosi un curier pentru a informa pe Majestatea Sa că nişte supuşi de-ai săi, călărind prin preajma locului unde fusesem descoperit, au văzut pe pământ un obiect mare şi negru, de o formă foarte ciudată, cu margini rotunde, încăpător cât dormitorul Majestăţii Sale, iar la mijloc, înalt cât un om; că nu era o fiinţă vie, cum au crezut la început, deoarece zăcea nemişcat în iarbă, în timp ce câţiva din ei l-au ocolit de câteva ori; că, urcîndu-se unul pe umerii celuilalt, au ajuns în vârf şi vârful era întins şi neted; tropăind cu picioarele, au descoperit că e gol pe dinăuntru; că după umila lor părere, era probabil ceva care aparţinea Omului-Munte, şi dacă Majestatea Sa binevoieşte, ei îl vor aduce cu ajutorul a numai cinci cai.

Mi-am dat seama numai-decât despre ce era vorba şi m-am bucurat în sinea mea la auzul acestei veşti. Se pare că în clipa când am pus piciorul pe ţărm după naufragiu eram atât de buimac, încât înainte de a ajunge la locul unde m-am culcat, pălăria mea pe care mi-o prinsesem cu o sfoară de gât în vreme ce vâsleam şi care nu s-a desprins tot timpul cât am înotat, s-a dezlegat după ce am ajuns la mal; sfoara, bănuiesc, s-a rupt la un moment dat fără ca eu să observ, încredinţat fiind că pălăria mea plutea de mult pe valuri. Am rugat stăruitor pe Majestatea Sa să poruncească să-mi fie adusă cât mai repede cu putinţă, descriindu-i totodată cum arată şi la ce foloseşte; a doua zi, căruţaşii sosiră cu pălăria care însă nu era într-o stare prea bună. Oamenii îi găuriseră borurile în două locuri la o incie şi jumătate de margine şi fixaseră două cârlige în găuri; cârligele acestea au fost legate de hăţuri printr-o funie lungă şi astfel pălăria a fost târâtă mai bine de o jumătate ele milă engleză; dar cum în regiunea aceea terenul este foarte neted, a fost vătămată mai puţin decât mă aşteptam.

Două zile mai târziu, împăratul porunci ca o parte din armata sa aflată în capitală şi în împrejurimi să se pregătească pentru o paradă militară: pasămite, îşi pusese în gând să se distreze într-un chip ciudat. El mă rugă să stau ca un colos, cu picioarele cât mai răşchirate; apoi îi dădu ordin generalului său (un comandant bătrân şi încercat şi un bun prieten al meu) să-şi alinieze trupele în şiruri strânse şi să le conducă în marş pe sub mine; infanteriştii, câte douăzeci şi patru în rând, iar cavaleriştii câte şaisprezece, în bătaia tobelor, cu drapelele fluturând şi lăncile ridicate. Erau trei mii de infanterişti şi o mie de cavalerişti. Majestatea Sa dădu poruncă, sub ameninţarea pedepsei cu moartea, ca în timpul marşului, fiecare soldat să se poarte cât mai cuviincios faţă de mine; ceea ce totuşi nu i-a împiedicat pe câţiva ofiţeri tineri să-şi arunce ochii în sus în timp ce treceau pe sub mine; şi ca să spun adevărul, pantalonii mei erau atunci într-un hal fără de hal, încât au stârnit râsete şi uimire.

Trimisesem atâtea memorii şi petiţii prin care ceream libertatea, încât, în cele din urmă, Majestatea Sa aminti chestiunea, mai întâi în cabinet, apoi în plin consiliu, unde nu se opuse nimeni afară de Skyresh Bolgolam care, fără ca eu să-i fi făcut vreun rău, binevoia să mă duşmănească de moarte.

Toţi ceilalţi membri ai consiliului fură însă de partea mea şi împăratul sprijini hotărârea lor. Ministrul amintit mai sus era galet sau amiral al împărăţiei, o persoană foarte pricepută în treburile ţării şi care se bucura de încrederea stăpânului său, însă avea o fire morocănoasă şi acră. Cu toate acestea, până la urmă a fost convins să cedeze, dar a cerut ca articolele şi condiţiile în baza cărora urma să fiu lăsat în libertate şi pe care trebuia să jur, să fie întocmite de el însuşi. Aceste articole mi-au fost aduse la cunoştinţă chiar de Skyresh Bolgolam, însoţit de doi subsecretari şi mai multe personalităţi de vază. După ce mi-au fost citite, mi s-a cerut să jur că le voi respecta. A trebuit să jur, mai întâi aşa cum se obişnuieşte în ţara mea, apoi potrivit legii lor, şi anume, ţinându-mi piciorul drept în mâna stângă şi punându-mi degetul mijlociu al mâinii drepte pe creştetul capului şi degetul mare pe lobul urechii drepte. Dar cum s-ar putea ca cititorul să vrea să-şi facă o idee despre stilul şi modul de exprimare caracteristic poporului aceluia, precum şi să cunoască articolele în baza cărora mi-am recăpătat libertatea, am făcut cum m-am priceput mai bine o traducere cuvânt cu cuvânt a întregului document pe care-l ofer aici publicului{10}.

 

GOLBASTO MOMAREM EVLAME GURDILO SHEFIN MULLY ULLY GUE, preaputernicul împărat al Liliput-ului, încântarea şi spaima universului, a cărui stăpânire se întinde pe cinci mii de blustrugi (cam douăsprezece mile în circumferinţă) până la capătul pământului; monarh al tuturor monarhilor, mai înalt decât fiii oamenilor, ale cărui picioare ating centrul globului şi al cărui creştet atinge soarele; carele numai dacă-şi clatină capul îi face pe împăraţii pământului să le tremure genunchii; plăcut ca primăvara, liniştitor ca vara, roditor ca toamna, cumplit ca iarna. Prea sublima Sa Majestate îi propune Omului-munte, sosit de curând în cereştile noastre ţinuturi, următoarele articole pe care, sub jurământ solemn, el va fi obligat să le respecte:

I.