Doar Anna Danuta, cunoscând din partea lor nenorociri cumplite în familie, îi ura din tot sufletul. Prin urmare, când abatele o întrebă de Mazowsze şi viaţa de acolo, începu să se plângă cu amărăciune împotriva Ordinului: „Ce se poate întâmpla într-un principat care are asemenea vecini? Chipurile, este pace; se schimbă solii şi scrisori, dar cu toate astea, nu poţi fi sigur pe ziua şi ceasul de mâine. Cine se culcă seara la hotar, nu ştie niciodată dacă nu se va trezi legat, cu vârful paloşului la gât sau cu acoperişul arzându-i deasupra capului. Jurămintele, peceţile şi pergamentele nu sunt respectate. Aşa s-au petrecut lucrurile şi la Złotorya, când, în vreme de pace, l-au luat pe prinţ în robie. Cavalerii teutoni au spus atunci că acel castel ar putea deveni ameninţător pentru ei. Dar castelele se repară pentru a sluji la apărare, nu pentru atac. Şi pe urmă, care prinţ n-are dreptul să ridice sau să repare castele pe pământul lui? Ordinul nu poate fi câştigat nici de cei slabi, nici de cei puternici, fiindcă pe cei slabi îi dispreţuiesc, iar pe cei puternici se străduiesc să-i îngenuncheze. Cine le face bine, este răsplătit cu rău. Există vreun ordin pe lume care să fi cunoscut în alte regate atâtea binefaceri câte au primit ei de la prinţii polonezi? Şi cum au fost răsplătiţi aceştia? Cu ură şi încălcarea pământurilor, cu război şi trădare. În zadar te plângi, în zadar îi acuză şi Reşedinţa Apostolică, fiindcă ei, trăind în încăpăţânare şi trufie, nu-l mai ascultă nici măcar pe papa de la Roma. Acum, au trimis, mă rog, o solie cu prilejul lehuziei reginei şi al botezului, dar au făcut-o numai pentru că vor să abată mânia unui rege puternic de la ei pentru ce-au făptuit în Lituania. În cugetele lor, va sălăşlui întotdeauna gândul la distrugerea Regatului şi a întregii seminţii polone".

Abatele ascultă cu luare-aminte şi clătină din cap, apoi grăi:

― Ştii că a venit la Cracovia în fruntea soliei comturul{15}Lichtenstein, frate în cadrul Ordinului foarte respectat pentru neamul renumit, vitejia şi înţelepciunea lui. Poate că în curând îl vei vedea aici, milostivă stăpână, fiindcă ieri mi-a trimis veste că, vrând să se roage la relicvele noastre, ne va face o vizită la Tyniec.

La aceste cuvinte, prinţesa începu iarăşi să se jeluiască:

― Lumea vorbeşte, şi poate cu dreptate, că în curând va izbucni un război mare, în care de o parte va fi Regatul polon şi toate neamurile care vorbesc o limbă apropiată de cea polonă, iar de cealaltă, nemţii şi Ordinul. Se prea poate ca la acest război să se fi referit sfânta...

― Brygida, interveni învăţatul abate, care acum opt ani a intrat în rândul sfinţilor. Cuviosul Piotr de Alwaster şi Maciej de Linköping i-au scris vedeniile, în care se vorbeşte într-adevăr de un mare război.

Zbyszko mai că se înfioră de bucurie la aceste cuvinte şi, nemaiputându-se abţine, întrebă:

― Şi va fi curând?

Dar abatele, ocupat cu prinţesa, nu-l auzi, sau poate se prefăcu doar că nu-i aude întrebarea.

Iar prinţesa îi urmă vorba:

― Pe la noi, cavalerii tineri se bucură din pricina acelui război, dar cei mai în vârstă şi mai cumpăniţi zic astfel: „Nu de nemţi ne temem, deşi mare este puterea şi trufia lor, nu de suliţele şi paloşele lor, ci de sfintele relicve ale teutonilor, fiindcă împotriva acestora puterea omenească nu ne este de nici un ajutor.

Aici, Anna Danuta privi cu spaimă la abate şi adăugă cu glasul mai coborât:

― Se zvoneşte că au o aşchie adevărată din Sfânta Cruce: cum poţi să te lupţi cu ei?

― Le-a trimis-o regele Franţei, o lămuri abatele.

Urmă un moment de tăcere, după care cuvântă Mikołaj de Długolas, poreclit Baltagul, un om umblat şi cu experienţă:

― Eu am fost în robie la cavalerii teutoni, spuse, şi am văzut procesiuni la care purtau acel lucru sfânt. Afară de asta, însă, la mănăstirea din Oliwa se află o mulţime de alte relicve însemnate, fără de care Ordinul n-ar fi ajuns la asemenea putere.

La acestea, călugării benedictini îşi îndreptară capetele către cel care vorbea şi începură să-l întrebe curioşi din cale-afară:

― Hai, spune, ce este acolo!

― Este o bucată din veşmântul Sfintei Fecioare, răspunse şlahticul de Dtugolas. Apoi o măsea a Măriei Magdalena şi vârfurile tufişului de foc în care însuşi Dumnezeu i s-a arătat lui Moise, o mână a sfântului Liberius şi multe din oasele altor sfinţi, de la mâini şi de la picioare...

― Cum să te lupţi cu ei? repetă prinţesa oftând.

Abatele îşi încruntă fruntea înaltă şi aşteptând o clipă, răspunse astfel:

― E greu să te lupţi cu ei fie şi pentru că sunt călugări şi poartă crucea pe mantii; dar dacă au întrecut măsura în păcate, e cu putinţă ca nici relicvele acelea să nu mai vrea să rămână la ei, iar atunci nu numai că nu le vor mai spori puterile, ci-i vor slăbi, ca să ajungă în mâini mai evlavioase. Fie ca Dumnezeu să cruţe sângele creştinilor, dar dacă se apropie un război mare, şi în Regatul nostru se află relicve care vor lupta de partea noastră. Într-o vedenie a sfintei Brygida, un glas spune: „Am făcut din ei albine folositoare şi i-am aşezat la marginea pământurilor creştine. Dar iată că s-au ridicat împotriva mea. Pentru că nu se îngrijesc de suflet şi nu au milă de trupurile acestui popor, care, din rătăcirea lui, s-a convertit la credinţa catolică şi a venit la mine. Şi au făcut din el robi, şi nu-l învaţă poruncile Domnului, şi luându-i Sfintele Daruri, îl osândesc la şi mai mari chinuri, decât dacă ar fi rămas păgân. Duc războaie pentru a-şi mulţumi lăcomia. De aceea, va veni vremea când dinţii lor vor fi scoşi şi le va fi tăiată mâna dreaptă, iar piciorul drept le va fi schilod, ca să-şi recunoască păcatele lor".

― Să dea Dumnezeu! exclamă Zbyszko.

Ceilalţi cavaleri şi călugării îşi recăpătară curajul, ascultând asemenea prorocire, iar abatele se întoarse către prinţesă şi-i zise:

― De aceea, aveţi încredere în Dumnezeu, milostivă stăpână, fiindcă mai degrabă zilele lor sunt numărate, decât ale voastre. Acum, primeşte cu inimă recunoscătoare această cutiuţă în care se află un deget de la piciorul Sf. Ptolemeus, unul dintre ocrotitorii noştri.

Prinţesa întinse mâinile tremurând de fericire şi îngenunchind, primi cutiuţa pe care începu de îndată să-şi apese buzele. Bucuria stăpânei o împărtăşiră curtenii şi jupâniţele, pentru că nimeni nu se îndoia că din acest dar se vor revărsa binecuvântarea şi prosperitatea asupra tuturor şi poate chiar a întregului principat. Zbyszko se simţi şi el fericit, socotind că războiul avea să înceapă numaidecât după serbările de la Cracovia.

 

 

 

 

Capitolul IV

 

Trecuse bine de amiază, când prinţesa şi însoţitorii ei plecară de la Tyniec la Cracovia. De multe ori cavalerii de atunci, când intrau în oraşele mai mari ori prin castele, venind în vizită la persoane însemnate, se îmbrăcau în veşminte de război.