Cavalerii teutoni Read Online

Cele două prinţese ocupară locurile următoare. Lângă Anna Danuta, se întinsese comod în jilţ fostul episcop de Gniezno{18}, Jan, prinţ care se trăgea din Piaştii silezieni, fiul lui Bolek al III-lea, prinţ de Opole. Zbyszko auzise de el la curtea lui Witold şi acum, stând la spatele prinţesei şi al Danusiei, îl recunoscu de îndată după părul foarte bogat care, răsucit în şuviţe, făcea să-i semene capul cu un mătăuz de stropit cu apa sfinţită. La curţile prinţilor poloni, i se spunea tot aşa şi până şi teutonii preluaseră această poreclă. Era cunoscut prin veselia lui şi obiceiurile uşuratice. Primind, împotriva voinţei regelui, pallium{19} pentru episcopia Gniezno, voise să-şi ocupe funcţia prin forţa armelor, faptă pentru care, lipsit de orice drepturi şi alungat, se unise ca cavalerii teutoni, care-i încredinţaseră episcopia săracă din Pomerania. Înţelegând abia atunci că este mai bine să se afle în relaţii bune cu puternicul stăpânitor, îi implorase iertarea, revenise în ţară şi aştepta un loc vacant la vreo reşedinţă, socotind că o va obţine de la generosul rege. Într-adevăr, n-avea să fie dezamăgit în viitor, dar deocamdată se străduia să-i câştige bunăvoinţa monarhului prin vorbe de duh. Păstrase totuşi o simpatie statornică pentru teutoni. Chiar şi la curtea lui Jagiełło, nu prea bine văzut de dregători şi cavaleri, îi căuta tovarăşia lui Lichtenstein şi de aceea se aşeza bucuros lângă el.

Aşa se întâmplase şi acum. Zbyszko, în spatele scaunului prinţesei, se afla atât de aproape de cavalerul teuton, încât ar fi putut ajunge cu mâna la el. Prin urmare, degetele începură să-l furnice şi să i se încleşteze, dar fără voia lui, pentru că îşi înfrâna sângele iute şi nu-şi îngăduia nici un gând rău. Cu toate acestea, nu era în stare să se abţină să arunce din când în când priviri lacome spre capul aproape pleşuv la spate al lui Lichtenstein, spre gâtul, umerii şi spatele acestuia, vrând totodată să-şi dea seama dacă ar avea mult de furcă de s-ar înfrunta în bătălie sau într-un duel. Avea impresia că nu prea mult, căci deşi spatele teutonului, se desena destul de puternic sub veşmântul subţire de postav, arăta totuşi ca un slăbănog în comparaţie cu Powała, Paszko Złodziej de Biskupice, cei doi Sulima, Krzon de Koziegłowy şi mulţi alţii dintre cavalerii de la masa regelui.

La aceştia, Zbyszko se uita cu admiraţie şi invidie, dar cea mai mare luare-aminte îi era îndreptată spre regele care îşi arunca privirile în toate părţile, îşi aranja mereu cu degetele părul după urechi, parcă nerăbdător că micul dejun nu începea. Privirea lui se opri o clipă şi asupra lui Zbyszko, şi tânărul cavaler fu cuprins de spaimă, iar la gândul că va trebui să apară înaintea chipului mânios al regelui, se înfioră de nelinişte. Pentru prima dată, se gândi cu adevărat la răspundere şi la pedeapsa care putea să se abată asupra lui, întrucât până acum, toate acestea i se păreau departe, nu prea limpezi, aşa că nu meritau să se îngrijoreze din pricina lor.

Neamţul, însă, nu bănuia că acel cavaler care îl atacase cu atâta îndrăzneală pe drum se afla atât de aproape. Micul dejun începu. Se aduse o fiertură de vin, dreasă cu ouă, scorţişoară, cuişoare, ghimbir şi şofran atât de tare, încât mirosul se răspândi în toată încăperea. În acelaşi timp, măscăriciul Ciaruszek, care şedea la uşă pe un scăunel, începu să imite cântecul privighetorii, care se vede că-l înveselea pe rege. După aceea, celălalt înconjură masa împreună cu slujitorii care aduceau mâncărurile, se opri puţin în spatele oaspeţilor şi imită zumzetul albinelor atât de bine, încât câte unul punea lingura pe masă şi începea să le alunge din jurul capului. La vederea acestora, ceilalţi pufneau în râs. Zbyszko le slujea atent pe prinţesă şi pe Danusia, dar când şi Lichtenstein începu, la rândul lui, să-şi apere capul pleşuv, uită iarăşi de primejdie şi izbucni atât de tare în râs, de i se umplură ochii de lacrimi, iar tânărul cneaz lituanian Jamont, fiul celui ce ţinea locul căpeteniei de la Smolensk, îl ajută cu atâta râvnă, încât mai să-şi verse mâncarea de pe taler.

Dar teutonul, observându-şi greşeala, îşi duse mâna la pungă şi întorcându-se în acelaşi timp spre episcopul Matăuzul, îi spuse câteva cuvinte nemţeşti la ureche, pe care episcopul le tălmăci numaidecât în limba polonă:

― Domnia Lui îţi spune, zise adresându-se măscăriciului, că vei primi două parale, dacă nu vei mai bâzâi prea aproape, deoarece albinele se alungă, iar trântorii se bat...

La acestea, măscăriciul ascunse cele două parale, pe care i le dăduse teutonul şi folosindu-se de libertatea ce li se acorda tuturor măscăricilor, răspunse:

― Este multă miere în ţinutul Dobrzynului{20}, de aceea l-au năpădit trântorii. Să-i baţi, rege Władystaw!

― Uite şi de la mine un groş{21}, fiindcă ai spus-o cum nu se poate mai bine, adăugă Mătăuzul, numai să nu uiţi că atunci când se va sfârşi lehuzia, prisăcarul o să le frângă grumazul. Trântorii de la Malborg, care au ocupat Dobrzynul, au ace, şi e primejdie să dai iama în stupii lor.

― Oho, exclamă Zyndram de Maszkowice, spătarul de Cracovia, s-ar putea să-i alunge.

― Cu ce?

― Cu pulbere!

― Sau să reteze stupul cu baltagul! spuse uriaşul Paszko Zlodziej de Biskupice.

Lui Zbyszko îi crescu inima, socotind că asemenea cuvinte prevestesc războiul. Dar le înţelese şi Kuno Lichtenstein care, stând multă vreme la Torun şi Cheiumno, învăţase polona, dar n-o folosea numai din cauza trufiei. Acum, însă, aţâţat de vorbele lui Zyndram de Maskowice, îşi aţinti asupra lui pupilele cenuşii şi zise:

― O să vedem.

― Au văzut părinţii noştri la Płowce, iar noi am văzut la Wilno, răspunse Zyndram.

― Pax vobiscum{22}! îi sfătui Mătăuzul. Pax, pax! Numai să se retragă prelatul Mikołaj de Karów din episcopia Kujawei şi milostivul nostru rege să mă numească pe mine în locul lui şi am să vă ţin o predică atât de frumoasă despre dragostea dintre popoarele creştine, încât o să vă înduioşez de-a binelea. Ce înseamnă ura, dacă nu ignis{23}, şi pe deasupra ignis infemalis... un foc atât de grozav, că nici apa nu-l stinge, aşa că trebuie să torni vin peste el. Aduceţi vin! Haideţi în via Domnului! cum spunea răposatul episcop Zawisza de Kurozwşki!

― Iar de acolo în iad, cum spunea diavolul! adăugă măscăriciul Ciaruszek.

― Să te ia dracul!

― Va fi mai frumos să te ia pe Domnia Ta.