Eram trimis atunci cu o scrisoare de la Jasiek de Olésnica către prinţul Witold, când a sosit de la rege la Ryterswerder prinţul Henryk, proaspăt ales episcop de Płock. Lui Witold îi era lehamite de război tocmai pentru că nu izbutise să cucerească Wilno, iar regele nostru se săturase de fraţii lui de sânge şi de deşănţarea lor. Văzând deci regele că Witold e mai îndemânatic şi are mai multă minte decât fraţii săi, l-a trimis la el pe episcop cu îndemnul să se lepede de cavalerii teutoni şi să treacă sub ascultarea lui, căpătând în acest fel conducerea Lituaniei. Iar Witold, lacom întotdeauna de schimbare, i-a primit bine solia. Au fost şi ospeţe, şi întreceri. Episcopul a urcat bucuros în şa, cu toate că ceilalţi episcopi nu-l laudă pentru asta, şi şi-a arătat tăria în lupte cavalereşti. Şi toţi prinţii de Mazowsze sunt grozav de puternici; după cum se ştie, până şi fetele din acest neam îndoaie uşor potcoava în mână. O dată, aşadar, a doborât din şa trei cavaleri, altă dată cinci, iar dintr-ai noştri pe mine, calul lui Zbyszko căzând pe picioarele dinapoi în clipa ciocnirii. Răsplata a primit-o însă de fiecare dată din mâinile frumoasei Ryngałła, înaintea căreia a îngenuncheat în armură. Şi s-au îndrăgit atât de mult unul pe altul, încât pe la ospeţe îl depărtau de ea clericii{7}trăgându-l de mânecă, iar pe ea o potolea fratele ei Witold. Până când prinţul a spus: „O să-mi acord eu dispensa, iar papa de la Roma se va împotrivi, cel de la Avignon{8} o s-o confirme, iar cununia va avea loc imediat, căci altfel o să ard de viu!" Mare a fost profanarea lui Dumnezeu, dar prinţul Witold n-a voit să se împotrivească solului regal şi cununia a avut loc. Pe urmă, i-au dus la Suraz, apoi la Słuck spre marea tristeţe a lui Zbyszko care, alegându-şi ca stăpână a inimii pe Ryngałła după obiceiul nemţesc, i-a jurat credinţă până la moarte...

― Da! îl întrerupse Zbyszko deodată, este adevărat! Dar după aceea, s-a zvonit că prinţesa Ryngałła, dându-şi seama că nu i se cuvine să fie alături de episcop (pentru că acesta, cu toate că se căsătorise, nu voia să renunţe la rangul duhovnicesc), iar Dumnezeu nu poate binecuvânta această căsnicie, şi-a otrăvit soţul. Când am auzit, l-am rugat pe un pustnic sfânt de lângă Lublin să mă dezlege de jurământul făcut.

― Era pustnic într-adevăr, răspunse Maćko râzând, dar dacă era şi sfânt, nu ştiu, fiindcă noi am fost la el în pădure într-o vineri, iar el spărgea oase de urs cu toporul şi le sugea măduva de-i gâlgâia gâtlejul.

― Dar ne-a spus că măduva nu este carne şi afară de asta, a obţinut o dispensă în această privinţă, fiindcă după măduvă, are vedenii minunate în somn şi poate să prorocească a două zi până la amiază.

― Măi să fie, răspunse Maćko. Dar frumoasa Ryngałła este văduvă, s-ar putea să te cheme în slujba ei.

― M-ar chema în zadar, căci eu o să-mi aleg altă stăpână, pe care s-o slujesc până la moarte, iar după aceea, o să-mi găsesc şi o soţie.

― Mai întâi, însă, găseşte-ţi cingătoarea de cavaler.

― Oho! Parcă n-o să fie destule întreceri după lehuzia reginei? O să mă bat cu toţi. Nici prinţul nu mi-ar fi venit de hac, dacă nu mi se poticnea calul.

― Aici, o să fie alţii mai buni ca tine.

La acestea, şlahticii de lângă Cracovia începură să strige:

― Pe viul Dumnezeu! Aici, înaintea reginei, o să-şi încerce puterile cei mai faimoşi cavaleri din lume. Vor lupta Zawisza de Garbów şi Farurej, Dobko de Oleśnica, Pawała de Taczow şi Paszko Złodziej{9} de Biskupice, Jaśko Naszan, Abdank de Góra şi Andrzej de Brochocice şi Krystyn de Ostrów şi Jakub de Kobylany!... Cum o să te măsori tu cu ei, când nici aici, nici la curtea din Cehia şi nici la cea maghiară nimeni nu poate să-i înfrunte.

― Ce tot vorbeşti: eşti mai bun decât ei? Câţi ani ai?

― Merg pe optsprezece, răspunse Zbyszko.

― Oricare dintre ei poate să te zdrobească.

― O să mai vedem.

Dar Maćko spuse:

― Am auzit că regele îi va răsplăti cu dărnicie pe cavalerii care se întorc din războiul lituanian{10}. Să vorbească cei din partea locului, este adevărat?

― Pentru Dumnezeu, e adevărat! răspunse unul dintre şlahtici. Generozitatea regelui este cunoscută în toată lumea, numai că acum n-o să se ajungă prea lesne la ea, deoarece la Cracovia au venit o mulţime de oaspeţi care vor să cinstească lehuzia reginei şi botezul, vrând totodată să-şi arate şi respectul faţă de rege, căruia vin să i se închine. Va veni şi regele ungurilor, şi, cum se vorbeşte, şi împăratul Romei{11}, tot felul de prinţi şi comiţi, şi cavaleri vestiţi, fiindcă toţi se aşteaptă să nu plece cu mâinile goale. Spunea lumea că va veni însuşi papa Bonifaciu, care are şi el nevoie de graţia şi ajutorul stăpânului nostru împotriva duşmanului său de la Avignon. Iată de ce nu va fi uşor să pătrunzi prin această mulţime, dar ajunge să te strecori şi să îmbrăţişezi picioarele regelui, ca să te bucuri de generozitatea lui.

― Voi ajunge şi eu la el, pentru că am luptat cu vrednicie, iar dacă va fi război, o să mă duc iarăşi. Mi-am primit şi eu acolo partea mea din prada de război şi de la prinţul Witold la fel, aşa că nu duc lipsă, numai că mă apropii de bătrâneţe, când puterea părăseşte oasele, iar omul trebuie să-şi aibă colţişorul lui liniştit.

― Regele i-a primit bine pe cei care s-au întors din Lituania cu Jaśko de Olésnica, şi toţi mănâncă acum din belşug.

― Păi, vedeţi! Iar eu atunci nu m-am întors şi am luptat mai departe. Pentru că Domniile Voastre trebuie să ştiţi că apropierea dintre rege şi cneazul Witold s-a făcut împotriva nemţilor. Cneazul i-a atras prin viclenie pe toţi prinţii, apoi i-a îndreptat contra nemţilor. Le-a dărâmat castelele, a ars totul, i-a bătut pe cavaleri, au pierit atunci o mulţime de oameni. Nemţii au vrut să se răzbune cu Świdrygiełło, care fugise la ei. A fost şi asta o campanie însemnată. A luat parte însuşi marele maestru Kondrat în fruntea mai multor războinici. Au asediat Wilno, au încercat să dărâme castelele din nişte turnuri de luptă ori să le cucerească prin trădare, dar n-au izbândit nimic.