Mi-ar prinde grozav de bine vreun castel sau vreun târguşor... Dar o să mai vedem, o să răscumpărăm Bogdaniec, întrucât ce-au stăpânit părinţii noştri, e bine să stăpânim şi noi. Ce facem, însă, cu ţăranii? Cei pe care i-a adus abatele, îi va lua înapoi, iar pământul fără ţărani nu face două parale. Aşa că ia aminte la ce-ţi spun: n-ai decât să juri ce vrei şi cui vrei, dar să-l însoţeşti pe Spytko de Melsztyn la prinţul Witold şi să porniţi asupra tătarilor. Dacă se va vesti războiul înaintea lehuziei reginei, să nu mai aştepţi nimic, nici întrecerile cavalereşti şi să te duci acolo unde vei avea folos. Cneazul Witold, ştii şi tu cât este de darnic şi te cunoaşte şi el pe tine. Dacă te vei descurca bine, vei fi răsplătit pe măsură, înainte de toate, poate te va ajuta Dumnezeu să iei cât mai mulţi prinşi. Tătarii sunt câtă frunza şi iarba pe pământ. În caz de izbândă, poţi să primeşti până la şaizeci de robi.

Aici, Maćko, care se lăcomea la pământ şi la mâna de lucru, începu să viseze:

― Dă, Doamne, să aduc vreo cincizeci de ţărani şi să-i aşez la Bogdaniec, aş tăia o bucată bună din pădure. Ne-am înstări amândoi. Află de la mine că nicăieri nu poţi lua atâţia prinşi, câţi poţi lua acolo!

Zbyszko, însă, începu să clatine din cap.

― Doamne fereşte! O să prind nişte herghelegii care mănâncă stârvuri de cai, neobişnuiţi cu pământul! Ce să fac cu ei la Bogdaniec?... Afară de asta, m-am jurat să retez penele de păun de pe trei coifuri nemţeşti. Unde-o să le găsesc printre tătari?

― Ai jurat, pentru că n-ai minte, astfel de jurăminte nu înseamnă nimic.

― Şi onoarea mea de cavaler?

― Dar cu Ryngałła cum a fost?

― Ryngałła l-a otrăvit pe prinţ, şi sihastrul m-a dezlegat de legământ.

― O să te dezlege abatele la Tyniec şi de astea. Un abate este mai mult decât un sihastru care arăta mai mult a hoţ decât a călugăr.

― Bine, dar eu nu vreau.

Maćko se opri şi întrebă mânios:

― Atunci, cum rămâne?

― Du-te Domnia Ta singur la Witold, pentru că eu nu merg.

― Tu, nepricopsitule! Şi cine se va închina regelui?... Nu-ţi este milă de oasele mele?

― Oasele Domniei Tale rămân întregi chiar dacă se prăvăleşte un copac peste ele. Şi chiar dacă mi-ar părea rău, la Witold tot nu mă duc.

― Atunci ce-ai să faci? Vrei să fii şoimar sau cântăreţ la curtea din Mazowsze?

― Parcă şoimar ar fi ceva rău? Dar, de vreme ce preferi să mormăi decât să mă asculţi, n-ai decât să mormăi.

― Unde-ai să te duci? Pentru tine Bogdaniec nu înseamnă nimic? O să ari cu mâinile goale, fără ţărani?

― Nu-i adevărat! Ai născocit-o grozav cu tătarii. Ai auzit ce spuneau rutenii că tătarii nu pot fi găsiţi decât morţi pe câmpul de luptă, fiindcă în stepă nu poate fi prins nici unul. Cu ce voi alerga după ei? Cu armăsarii ăia greoi pe care i-am luat de la nemţi? Ia te uită? Şi ce pradă o să iau? Cojoace păduchioase şi nimic mai mult. Cât de bogat o să mă întorc la Bogdaniec! Abia atunci o să fiu numit comite.

Maćko tăcea, întrucât în vorbele lui Zbyszko era mult adevăr, şi abia într-un târziu zise:

― Te-ar răsplăti prinţul Witold.

― Păi cum de nu; unuia îi dă prea mult, altuia nimic.

― Spune o dată unde ai să te duci.

― La Jurand de Spychów. 

Maćko îşi îndreptă brâul pe caftanul de piele şi se supără:

― Du-te învârtindu-te!

― Ascultă-mă, nu se lăsă Zbyszko. Am vorbit cu Mikołaj de Dlugołas şi el zice că Jurand vrea să-şi răzbune soţia din cauza morţii ei. O să mă duc să -l ajut. Mai întâi, singur mi-ai spus că pot să mă lupt cu nemţii, întrucât îi cunoaştem şi pe ei, şi felul lor de a lupta. Pe urmă, acolo, la hotar, o să găsesc mai uşor penele de păun. Iar în al treilea rând, ştii şi Domnia Ta că nu orice oştean le poartă la coif, aşa că dacă Isus mă va ajuta, voi face rost şi de penele de păun, şi de pradă. În sfârşit, un rob din acele părţi nu-i totuna cu un tătar. Dacă-l aşezi în pădure, n-are să-ţi pară rău.

― Ce-i cu tine, copile, ţi-ai pierdut minţile? Doar acum nu este război şi numai Dumnezeu ştie când va fi!

― Na-ţi-o bună! Urşii au încheiat pace cu stuparii şi nu mai strică stupii şi nici mierea n-o mănâncă! Ha, ha! Păi Domnia Ta n-ai mai auzit că deşi oştile mari nu se mai luptă, iar regele şi marele maestru îşi pun peceţile pe pergamente, la hotar e mare vânzoleală! îşi iau vitele unii altora, turmele, pentru un cap de vacă se ard câteva sate şi se asediază castelele. Dar răpirile de ţărani şi de fecioare? Jefuirea negustorilor la drumul mare? Aminteşte-ţi de vremurile dinainte despre care mi-ai povestit. l-a fost rău acelui Nałęcz, care a prins patruzeci de cavaleri ce se duceau la teutoni, i-a închis în temniţe şi nu le-a dat drumul până când marele maestru nu i-a trimis o căruţă plină cu banii de gloabă? Iar Jurand de Spychów nu face nici el altceva şi are totdeauna de lucru la hotar.

O vreme, păşiră în tăcere, între timp se luminase de-a binelea, şi razele soarelui făceau să strălucească stâncile pe care era construită abaţia.

― Dumnezeu poate să te ajute pretutindeni, acceptă în cele din urmă Maćko îmbunat,  roagă-te să te binecuvânteze.

― Sigur că totul este în puterea lui!

― Şi gândeşte-te la Bogdaniec, fiindcă nu m-ai convins că nu vrei să te duci la Jurand pentru aşezarea noastră şi nu pentru răţuşca asta.

― Să nu mai vorbeşti aşa, că mă supăr. Aşa-i, mi-a căzut cu tronc şi nu mă împotrivesc, dar altele sunt jurămintele pe care i le-am făcut Ryngałłei. Ai întâlnit alta mai frumoasă?

― Ce-mi pasă mie de frumuseţea ei? Dacă-ţi place, ia-o când o să mai crească, dacă-i fiica unui comite puternic.

Pe chipul lui Zbyszko se aşternu un zâmbet luminos.

― Se prea poate.