Se întoarse răcnind:

“L-au furat!”

“Cufărul?” Strigă Cornelia.

“Da, l-au furat ticăloşii ăia!”

 

 

IV

DECIZIE IMPORTANTĂ

 

Ticăloşi!

Era tocmai cuvântul ce li se potrivea unor asemenea răuvoitori, însă asta nu schimba lucrurile: jaful râmânea jaf. 

În fiecare seară domnul Cascabel obişnuia să verifice locul unde se afla casa de bani, încredinţându-se că totul era în regulă. Acum îşi amintea că în ajun, după o zi atât de grea, picase de somn şi nu, mai făcuse controlul obişnuit. Era mai mult ca sigur că, în timp ce Jean, César şi Cuişoară erau plecaţi după lucrurile lăsate la cotul trecătorii, cele două călăuze intraseră neobservate de nimeni în ultimul compartiment, înhăţaseră cufărul şi-l ascunseseră prin tufele de la marginea locului de popas. De asta refuzaseră să-şi petreacă noaptea în Belle-Roulotte. Apoi aşteptaseră ca toţi ceilalţi să adoarmăşi o şterseseră cu caii fermierului. 

Din toate economiile micii trupe nu mai rămânea nimic, exceptând cei câţiva dolari din buzunarul domnului Cascabel. Şi încă trebuiau să fie fericiţi că ticăloşii nu-i luaseră cu ei pe Vermout şi pe Gladiator! 

Obişnuiţi, în cele douăzeci şi patru de ore petrecute împreună, cu prezenţa străinilor, cânii nu dăduseră alarma şi mârşăvia se săvârşise fără nici o dificultate.

Unde să-i mai găsească pe hoţi, după ce aceia se înfundaseră în Sierra Nevada? Unde să dea de urma banilor? Iar fără bani cum să treacă Atlanticul? 

Disperarea familiei se manifestă la unii prin lacrimi, la alţii prin furie. Domnul Cascabel trecu mai întâi printr-un adevărat acces de turbare, iar soţia şi copiii avură destule de tras până să-l potolească. Dar, după ce mânia îi trecu, redeveni stăpân pe sine, ca unul care ştia bine că nu trebuia să-şi piardă timpul cu reproşuri fără rost.

“Cufăr blestemat! nu se putu abţine să nu spună Cornelia, printre lacrimi. 

“Dacă nu l-am fi avut, zise Jean, atunci banii noştri...

“Da! Minunată idee, să cumpăr cutia aia afurisită! exclamă domnul Cascabel. E clar că, atunci când ai o casă de bani, lucrul cel mai înţelept e să nu pui nimic în ea. Mare scofală că-i asigurată împotriva focului, cum mi-a spus negustorul, dacă nu-i asiguratăşi împotriva hoţilor! 

Era o lovitură cumplită pentru familie, trebuie să recunoaştem, şi nu e de mirare că îi copleşise pe toţi. Să li se fure două mii de dolari agonisiţi cu atâta efort!

“Ce-i de făcut? întrebă Jean.

“Ce-i de făcut?! răspunse domnul Cascabel, stringând din dinţi încât părea că-şi zdrobeşte cuvintele. Foarte simplu! Chiar nemaipomenit de simplu! Fără caii de rezervă nu mai putem urca. Aşa că propun să ne întoarcem la fermă. Poate că nemernicii ăia s-au...”

“Dacă nu cumva nu s-au întors acolo,” observă Cuişoară.

Şi, într-adevăr, aşa ceva era mai mult decât probabil. Totuşi, repetă domnul Cascabel, nu le rămânea nimic mai bun de făcut decât să se întoarcă, din moment ce înainte nu puteau merge. 

Vermout şi Gladiator fură înhămaţi şi vehiculul începu să coboare prin defileul Sierrei.

Drumul era acum uşor, prea uşor! Călătoreşti repede când n-ai decât de coborât; dar mergeau cu capul plecat, în tăcere, dacă nu punem la socoteală ploaia de înjurături care scăpa, din când în când, din gura domnului Cascabel. 

La amiază, Belle-Roulotte se opri în faţa fermei. Cei doi hoţi, nici vorbă să se fi întors! Aflând despre cele întâmplate, fermierul se înfurie cumplit, fără să-i pese, de altfel, câtuşi de puţin de familia Cascabel. Dacă lor le furaseră banii, lui îi furaseră trei cai. Fugind prin munţi, răufăcătorii erau obligaţi să iasă prin celălalt capăt al trecătorii. Repede după ei! Şi fermierul, în mânia lui, nu era departe de a-l scoate pe domnul Cascabel vinovat de furtul animalelor lui. 

“Ştii că eşti grozav? zise saltimbancul. De ce ţii pe lângă casă asemenea ticăloşi şi de ce îi mai şi pui în serviciul oamenilor cinstiţi?

“Parcă eu am ştiut! răspunse fermierul. Nu m-am putut plânge niciodată de ei.

Oricum, furtul era comis, iar situaţia deosebit de gravă.

Dar, dacă doamna Cascabel nu izbutea să-şi revină, soţul ei, cu fondul de filozofie de bâlci care îl caracteriza, îşi redobândi în cele din urmă stăpânirea de sine.