Când se adunară în Belle-Roulotte. toţi membrii familiei participară la o discuţie de cea mai mare însemnătate, – din care avea să iasă o hotărâre teribilă – cum anunţase domnul Cascabel, rostogolind mereu consoana r. 

“Copii, în viaţă apar împrejurări când un om cu picioarele pe pământ trebuie săştie a lua o decizie. Chiar am băgat de seamă că aceste împrejurări sunt de regulă neplăcute. Aşa e şi cea în care ne aflăm acum datorită unor netrebnici... Deci, problema noastră ar fi să n-o luăm pe patru drumuri deodată, cu atât mai mult cu cât nici nu există patru. Există unul singur şi pe acela o s-o apucăm neîntârziat. 

“Care? întrebă Sandre.

“O să vă explic numaidecât un plan ce mi-a venit în minte, răspunse domnul Cascabel. Ca săştiu însă dacă e realizabil Jean să-şi aducă aici şmecheria lui cu hărţi...

“Atlasul,” zise Jean. 

“Mă rog, atlasul ăla. Îmi închipui că eşti tare la geografie. Du-te după atlas!”

“Într-o clipă, tată!”

După ce atlasul fu pus pe masă, domnul Cascabel reluă astfel: 

“Se înţelege, copii, că deşi mizerabilii ăia ne-au furat casa de bani “de ce mi-o fi venit ideea să cumpăr o casă de bani? “bineînţeles, spun, că n-o să renunţăm la gândul de-a ne întoarce în Europa. 

“Să renunţăm? Niciodată!”exclamă doamna Cascabel. 

“Un răspuns plin de demnitate, Cornelia! Vrem să ne întoarcem în Europa şi o să ne întoarcem. Vrem să revedem Franţa şi o vom revedea! Dacă nişte ticăloşi ne-au jefuit, nu înseamnă că... Da, eu însumi, cel dintâi, am nevoie de aerul patriei mele, altfel am să mor.

“Nu vreau să mori, César! Am plecat spre Europa şi nimic nu ne poate opri să ajungem acolo.

“Dar cum să facem? întrebă Jean, stăruitor. Cum să facem?” 

“Într-adevăr, cum să facem,” zise domnul Cascabel – scărpinându-şi fruntea – dând spectacole pe drum, vom izbuti în mod precis să strângem de la o zi la alta banii cu care să ducem Belle-Roulotte până la New York. Însă, odată ajunşi acolo, fără banii cu care să-i plătim locul, nu vom putea urca pe pachebot. Iar fără pachebot nu poţi trece oceanul decât înotând. Asta, mi se pare, o să fie cam greu...” 

“Foarte greu, patroane,” interveni Cuişoară. “Afară de cazul că am avea înotătoare...”

“Tu ai?”

“Nu cred.”

“Atunci taci şi ascultă!”

Apoi se adresă fiului său mai mare:

“Jean, deschide atlasul şi arată-ne pe hartă locul unde ne aflăm.”

Jean căută harta Americii de Nord şi o vârî sub ochii tatălui său. Toate privirile îl

urmăriră pe când arăta cu degetul un punct din Sierra Nevada, situat ceva mai la est de Sacramento. 

“Aici suntem,” zise.

“Bine,” aprecie domnul Cascabel, “înseamnă că, după ce ajungem de partea cealaltă a munţilor, am avea de străbătut tot teritoriul Statelor Unite până la New York?”

“Da, tată.”

“Cam câte leghe ar fi?” 

“În jur de o mie trei sute.” 

“Bun! După asta. mai trebuie să trecem şi oceanul?”

“Fără îndoială.”

“Câte leghe are oceanul ăsta?”

“Aproape nouă sute până-n Europa.”

“Şi, odată ajunşi în Franţa, putem spune că suntem în Normandia noastră? Putem spune!”

“Asta face...” 

“Două mii două sute de leghe! anunţă micuţa Napoléone, care socotise pe degete.

“Ia te uită, ştrengărită! zise domnul Cascabel. A şi învăţat aritmetica! Să spunem două mii două sute de leghe?

“Cam atâta, tată,” răspunse Jean, cred că am socotit bine. 

“Ei, copii, asta ar fi o nimica toată pentru Belle-Roulotte. dacă nu s-ar afla o mare între America şi Europa, o mare blestemată care să-i stăvilească drumul. Iar marea asta n-o poţi trece fără bani, mai bine zis fără pachebot...

“Ori fără înotătoare!” repetă Cuişoară.

“Hotărât, ăsta o ţine pe-a lui,” observă domnul Cascabel, ridicând din umeri. 

“Prin urmare, e limpede că nu vom putea merge spre est, spuse Jean. 

“E imposibil, aşa cum zici, fiule. Absolut imposibil! Dar...