poate că prin vest...

“Prin vest?” exclamă Jean, uitându-se mirat la taică-său.

“Da. Caută un pic pe acolo şi arată-mi pe unde ar trebui s-o luăm ca să mergem prin vest.”

“Mai întâi ar trebui să urcăm prin California, prin Oregon şi pe teritoriul Washington până la frontiera nordică a Statelor Unite.” 

“Şi de acolo?”

“De acolo? Ar urma Columbia britanică.”

“Ptiu,” făcu domnul Cascabel, “n-am putea ocoli Columbia asta?” 

“Nu, tată.”

“În fine... Mai departe?”

“Ajunşi la frontiera de nord a Columbiei, o să dăm de provincia Alaska.”

“Englezăşi asta?”

“Nu, rusească. Cel puţin până acum, căci se pune problema să fie anexată...”

“Angliei?”

“Nu. Statelor Unite.”

“Perfect. Iar după Alaska ce vine?” 

“Strâmtoarea Bering, care desparte cele două continente, America şi Asia.”

“Câte leghe am avea până la strâmtoare?”

“O mie o sută de leghe.”

“Ţine minte, Napoléone, şi după aceea ai să adaugi.”

“Dar eu? întrebă Sandre.”

“Şi tu.”

“Iar acum, Jean, cât ar putea fi de lată strâmtoarea aceea?” 

“Vreo douăzeci de leghe, tată.”

“Ah, douăzeci de leghe,” se miră doamna Cascabel. . -

“Un pârîu, Cornelia, am putea spune un pârîu.”

“Cum aşa, un pârîu?”

“Foarte bine! Şi de altfel, Jean, strâmtoarea Bering nu îngheaţă iarna?” 

“Ba da, tată. Patru sau cinci luni pe an e complet îngheţată.”

“Bravo, înseamnă că se poate trece pe gheaţă?”

“Se poate, şi chiar se trece.”  “Ah! Minunată strâmtoare!”  “Dar după aceea nu mai trebuie să trecem peste nici o mare,” întrebă Cornelia. “Nu. Continentul asiatic se întinde până în Rusia europeană.” “Arată-ne, Jean. Jean căută în atlas harta Asiei, pe care domnul Cascabel o cercetă cu atenţie. “Ei, şi iată că lucrurile ne ies pe plac, dacă n-or fi prea multe ţinuturi sălbatice în Asia.”

.

“Nu prea multe, tată.”

“Europa unde-i?”

“Aici,” răspunse Jean, arătând cu degetul frontiera munţilor Ural.

“Ce distanţă e între strâmtoarea aceea... pârîul Bering... şi Rusia europeană?”

“Cam o mie şase sute de leghe.”

“Dar de acolo până în Franţa?” 

“Aproape şase sute.”

“Şi în total, de la Sacramento?” 

“Trei mii trei sute douăzeci de leghe,” spuseră într-o voce Sandre şi Napoléone.

“Câte un punct roşu pentru fiecare,” zise domnul Cascabel. “Aşadar, pe la răsărit, sunt

două mii două sute de leghe.”

“Întocmai, tată.”

“Iar pe la apus, sunt în jur de trei mii trei sute?” 

“Da, adică mai mult cu o mie şi o sută de leghe...”

“...prin vest,” preluă domnul Cascabel, “dar fără nici o mare de trecut! Prin Armare,

copii, când nu poţi merge pe o cale, trebuie să mergi pe cealaltă, şi asta vă propun să facem, chiar dacă pare o nerozie.”

“Asta-i bună,” exclamă Sandre, “o călătorie de-a-ndărătelea.” 

“Nu de-a-ndărătelea. O călătorie în sens invers.”

“Foarte bine, tată. Dar îţi atrag atenţia că, având în vedere lungimea traseului, nu vom izbuti să ajungem în Franţa anul acesta, dacă o să mergem prin vest. 

“Şi de ce, mă rog?

“Pentru că o mie şi o sută de leghe în plus înseamnă ceva şi pentru Bel-le-Roulotte, şi pentru atelaj.”

“Ei bine, copii, dacă n-o să fim anul acesta în Europa, o să fim anul viitor. Şi mă gândesc că, din moment ce tot traversăm Rusia, unde se ţin târgurile din Perm, Kazan şi Nijni, de care am auzit atâta vorbindu-se, o să ne oprim şi noi acolo şi vă promit că familia Cascabel va face nu numai bună impresie, ci şi încasări bune.”

Ce obiecţii i s-ar putea aduce cuiva care are răspunsuri pregătite la orice?

Într-adevăr, sufletul lui e ea fierul. Sub lovituri repetate, el se contractă, se căleşte, devine mai rezistent. Exact aşa s-a întâmplat şi cu aceşti circari cumsecade. Având o viaţă dificilă, nomadăşi plină de aventuri, înfruntaseră destule încercări, însă e neîndoielnic că niciodată nu se găsiseră într-o situaţie atât de neplăcută ca atunci, cu economiile pierdute, împiedicaţi să se întoarcă în ţară pe drumurile obişnuite. Dar ghinionul le trăsese de data asta o lovitură de baros atât de puternică, încât se simţeau în stare să înfrunte orice li s-ar mai fi putut întâmpla în viitor. 

Doamna Cascabel şi copiii aprobară în cor propunerea tatălui. Şi totuşi, era cu adevărat nesăbuită, iar domnul Cascabel trebuie să fi fost nespus de ‘ambalat’ în dorinţa lui de a se întoarce în Europa, dacă hotărâse să pună în aplicare un asemenea proiect. Bah! Ce dacă trebuiau să traverseze vestul Americii şi Siberia asiatică dacă tot se îndreptau spre Franţa?!

“Bravo! Bravo,” striga Napoléone. 

“Şi bis!...