Făcuseră popas la vreo cincizeci de paşi de un pârîu secat pe care atelajul tocmai îl trecuse. Cu malurile lui foarte abrupte, pârîul ar fi fost absolut de netrecut dacă o creştere bruscă a apei l-ar fi transformat în torent. 

Întrucât popasul urma să dureze vreo două ore, Jean porni înainte, să vâneze, pe când Sandre, cu toate că i se poruncise să nu se îndepărteze de tabără, trecea pârîul încoace şi încolo, fără să-l vadă nimeni, purtând cu sine doar o coardă lungă de vreo douăsprezece picioare, înfăşurată în jurul taliei. 

Puştiul avea un plan: văzuse o pasăre frumoasă, cu pene multicolore, şi o urmărea ca să-i descopere cuibul. Ajutându-se apoi de coardă, s-ar fi putut căţăra în oricare copac, s

o prindă.

Îndepărtându-se astfel, Sandre săvârşea o imprudenţă cu atât mai gravă, cu cât timpul începea să se strice. O furtună ameninţătoare urca rapid spre zenit. Dar numai de încearcă să-l opreşti pe un băiat care are de gând să prindă o pasăre! 

Aşa că Sandre intră în scurt timp într-o pădure deasă, ai cărei copaci începeau să se înalţe în stânga pârîului. Zburind din creangă în creangă, pasărea prinsese parcă gust să-l atragă după ea.

Absorbit cu totul de urmărire, Sandre uitase că Belle-Roulotte trebuia să plece peste două ore şi, la vreo douăzeci de minute după ce părăsise locul popasului, se afla deja la o bună jumătate de leghe în adâncul pădurii. Acolo, nici urmă de drumuri, doar poteci înguste, năpădite de mărăcinişul crescut printre cedri şi brazi.

Ciripind voioasă, pasărea zbura de la un copac la altul, iar Sandre alerga, sărea tinereşte, ca o pisică sălbatică.

Eforturile îi fură totuşi fără succes, fiindcă pasărea dispăru în cele din urmă într-un hăţiş.

Abia atunci văzu, printre crengile copacilor, cerul acoperit de nori grei. Mari scăpărări de lumină se revărsau peste pădurea întunecată.

Erau primele fulgere, urmate curând de tunete prelungi. 

‘Abia mai am timp să mă întorc. Şi ce-o să spună tata,’gândi băiatul. 

În clipa aceea privirea îi fu atrasă de un obiect neobişnuit, o piatră de formă bizară, având mărimea unui con de pin şi presărată cu puncte metalice. 

Nu credeţi că puştiul şi-a închipuit că dăduse peste o pepită uitată prin partea aceea a ţinutului Caribii? Scoţând un strigăt de bucurie, o luă, o cântări în mânăşi o puse în buzunar cu gândul să nu spună nimănui că o găsise.

‘Să vedem ce-or să zică mai târziu, când o s-o schimb pe bani de aur!’ 

Abia apucase Sandre să-şi vâre în buzunar preţioasa piatră, că furtuna se şi dezlănţui cu un tunet puternic. Ultimele ecouri se repercutau încă prin spaţiu, când se auzi un răget.

La douăzeci de paşi, lângă un tufiş des, se afla un urs enorm, din specia grizzly. 

Şi, oricât de curajos era, Sandre o luă la sănătoasa cât îl ţineau puterile,

îndreptându-se spre pârîu. Ursul se repezi numaidecât după el. 

Dacă Sandre ar fi putut intra în albia pârîului, să-l treacăşi să se refugieze în tabără, era salvat. Ursul putea fi ţinut la respect pe malul stâng, sau chiar doborât dacă încerca să coboare în albie. Dar de-acum turna cu găleata, fulgera tot mai des, iar cerul răsuna până departe de bubuitul tunetelor. Sandre era ud până la piele şi hainele înmuiate îl împiedicau să fugă; risca să cadă la fiecare pas, iar o cădere i-ar fi fost fatală. Reuşi, totuşi, să păstreze distanţa şi în mai puţin de un sfert de oră era pe malul pârîului.

Acolo îl aştepta un obstacol de netrecut. Devenit torent, pârîul rostogolea la vale pietre, trunchiuri, buturugi smulse de viitoare. Apele urcau până în buza malului. Dacă s-ar fi aruncat în vârtejul acela, ar fi fost pierdut, fără nici o şansă de scăpare.

Sandre nu îndrăznea să se întoarcă. Simţea ursul pe urmele lui, gata să-l apuce în gheare. Şi era cu neputinţă să-şi anunţe prezenţa, fiindcă Belle-Roulotte abia se vedea printre copaci.