Trebuie chiar să spunem că, dacă tratatul dintre America şi Rusia nu fusese încă semnat, operaţia urma să se facă de la o zi la alta.

În seara de 31 mai familia Cascabel făcu popas chiar pe frontieră, lângă un pâlc de copaci înalţi, în locul acela, Belle-Roulotte nu se mai afla pe teritoriul Columbiei britanice, ci în Alaska, pe posesiunile ruseşti. Domnul Cascabel putea fi liniştit în privinţa asta. Aşa că îi revenise buna dispoziţie şi ea era atât de molipsitoare, încât i-o împărtăşeau toţi ai săi. De acum înainte, până la limitele Rusiei europene, itinerarul lor n-avea să mai părăsească acest teritoriu. Provincia Alaska, sau Siberia asiatică, toate aceste ţinuturi vaste nu erau oare sub dominaţia ţarului?

Masa fu însoţită de multă veselie. Jean vânase un iepure mare şi gras, stârnit de Wagram dintr-un desiş. Un veritabil iepure rusesc, dacă doriţi.

“O să bem şi un vin bun,” zise domnul Cascabel. 

“Cerule! Îmi pare că respir mai uşor dincoace de frontieră. E aici un aer american, amestecat cu cel rusesc! Respiraţi adânc, copii! Nu vă sfiiţi. Ajunge pentru toată lumea, chiar şi pentru Cuişoară, cu toate că are un nas lung de doi coţi. Uf! M-au sufocat cele cinci săptămâni, cât am traversat Columbia asta blestemată!”

Isprăviră cina, sorbiră- ultima picătură din vinul cel bun şi se duseră cu toţii la culcare. Noaptea trecu într-o linişte desăvârşită. Nici apropierea unor animale răufăcătoare, nici apariţia indienilor nomazi n-o tulburară. A doua zi, atât caii cât şi clinii îşi reveniseră din oboseală.

Tabăra fu ridicată din timp şi oaspeţii primitoarei Rusii, ‘sora Franţei’, cum îi spunea domnul Cascabel, se pregătiră de plecare. Nu dură mult. Cu ceva mai înainte de orele şase dimineaţa, Belle-Roulotte avansa spre nord-vest ca să ajungă la rîul Simpson, pe care urmau să-l traverseze cu bacul.

Limba de pamânt pe care Alaska o întinde spre sud este o fişie îngustă, cunoscută în general sub numele de Thlinkithen. Ea se învecinează la apus cu un număr oarecare de insule şi arhipelaguri, cum ar fi Prinţul de Wales, Croozer, Kuju, Baranov, Sitka şi altele. Pe această ultimă insulă e situată capitala coloniei ruseşti, purtând numele de Noul Arhanghelsk. Când Belk-Roulotte va ajunge la Sitka, domnul Cascabel avea de gând să facă acolo un popas de mai multe zile, întâi ca să se odihnească, dar şi ca să-şi facă pregătirile pentru finalul primei părţi a călătoriei sale, care trebuia să-l scoată la strâmtoarea Bering. 

Traseul îi obliga să urmeze o fâşie de pământ capricios decupată de-a lungul munţilor de coastă.

Domnul Cascabel porni aşadar, însă nici nu apucă să păşească bine pe solul Alaskăi, că un obstacol îl şi opri categoric, iar acel obstacol părea de netrecut.

Primitoarea Rusie, sora Franţei, nu părea deloc dispusă să fie ospitalieră cu aceşti fraţi francezi ce alcătuiau familia Cascabel. 

Într-adevăr, Rusia li se prezentă sub înfăţişarea a trei agenţi de frontieră, indivizi zdraveni cu bărbi stufoase, cu capete mari şi nasuri cârne, cu un aer asiatic, dar îmbrăcaţi în uniforme negre şi purtând acele caschete plate care inspiră un temeinic respect atâtor milioane de oameni. 

La un semn al şefului agenţilor, Belle-Roulotte se opri, iar Cuişoară, care mâna caii, îşi chemă patronul.

Domnul Cascabel apăru în uşa primului compartiment, urmat de copii şi de soţia sa. Coborâră cu toţii, întrucâtva neliniştiţi de uniformele acelea.

“Paşapoartele! ceru agentul în ruseşte, limbă pe care domnul Cascabel o pricepu cât se poate de bine în acea împrejurare.

“Ce paşapoarte? întrebă.

“Da! Nu poţi intra fără paşaport pe posesiunile ţarului!

“Păi, noi nu avem aşa ceva, stimate domn, răspunse politicos domnul Cascabel. 

“Atunci n-o să treceţi!

Era limpede şi semnificativ, ca o poartă pe care o închizi în nasul unui nepoftit.

Domnul Cascabel se strâmbă.