Înţelese cât de severe erau instrucţiunile administraţiei ruse şi că era puţin probabil să ajungă la un aranjament. Ce ghinion, într-adevăr, să-i întâlnească pe agenţii aceia tocmai în locul pe unde Belle-Roulotte trecuse frontiera! 

Foarte neliniştiţi, Cornelia şi Jean aşteptau rezultatul acelei discuţii de care depindea continuarea călătoriei.

“Oameni buni, zise domnul Cascabel apăsând cuvintele şi gesticulând larg ca să-şi punăşi mai mult în evidenţă limbuţia obişnuită, noi suntem francezi şi facem o călătorie pentru plăcerea noastră, aş îndrăzni să spun căşi pentru a altora, îndeosebi a nobililor boieri când aceştia binevoiesc să ne onoreze cu prezenţa lor. Am crezut că ne putem lipsi de hârtii pe pământul majestăţii sale ţarul, împăratul tuturor ruşilor...

“Niciodată nu s-a întâmplat să intre cineva fără permis special pe teritoriul său, niciodată!”

“Şi nu s-ar putea o dată... măcar o singură dată? reluă domnul Cascabel cu o voce plină de insinuări.

“Nu, răspunse agentul pe un ton aspru, de neînduplecat. Aşa că, înapoi, şi fără să mai staţi pe gânduri!

“În sfârşit, unde se pot procura paşapoartele acelea,” întrebă domnul Cascabel. 

“Vă priveşte.”

“Lăsaţi-ne să mergem până la Sitka, iar acolo, prin intermediul consulului Franţei...”

“Nu-i nici un consul al Franţei la Sitka. Dar, de fapt, de unde veniţi?” 

“De la Sacramento.” 

“Înseamnă că trebuia să vă faceţi rost de paşapoarte la Sacramente. Prin urmare, nu mai insistaţi degeaba!”

“Nu-i deloc degeaba, vorbi iarăşi domnul Cascabel, fiindcă vrem să ne întoarcem în Europa.”

“În Europa... urmând direcţia asta?!” 

Domnul Cascabel pricepu că răspunsul său îl făcea cât se poate de suspect, deoarece ideea de a te-întoarce în Europa pe drumul acela era cam năstruşnică.

“Da, spuse, anumite împrejurări ne-au obligat să acceptăm acest ocol. 

“Nu mă interesează! zise agentul. Peste teritoriile ruseşti nu se trece fără paşaport.”

“Dacă nu trebuie decât să plătim ceva, poate ajungem totuşi să ne înţelegem? se interesă domnul Cascabel.

Şi, spunând asta, trase cu ochiul într-un fel cât se poate de semnificativ. Se părea însă că nici în asemenea condiţii nu aveau să cadă la înţelegere.

“Oameni buni, reluă domnul Cascabel în disperare de cauză, se poate oare să nu fi auzit niciodată de familia Cascabel? 

Rostise cuvintele acelea de parcă familia Cascabel ar fi fost egală, ca importanţă, cu a Romanovilor! 

Nici aşa nu avu mai mult succes. Fu nevoit să facă stânga-mprejur şi cale întoarsă. Agenţii merseră cu dispoziţiile lor severe şi de neînduplecat până acolo încât însoţiră vehiculul dincolo de frontieră, somându-i categoric pe ocupanţii lui să n-o mai treacă înapoi. Ruşinat, domnul Cascabel se afla, prin urmare, iarăşi pe teritoriul Columbiei britanice.

Vom recunoaşte că situaţia era neplăcutăşi, totodată, cât se poate de îngrijorătoare. Toate planurile se dăduseră peste cap. Erau nevoiţi să renunţe la itinerarul adoptat cu atâta entuziasm. Călătoria prin vest, întoarcerea în Europa prin Siberia asiatică, devenea imposibilă fără paşaport. Puteau, desigur, să ajungă la New York în condiţii obişnuite. Dar cum să treacă Oceanul Atlantic fără pachebot şi cum să urce pe un pachebot fără banii cu care să-şi plătească locul?

Şi n-ar fi fost prea înţelept,să spere căşi-ar putea procura din mers suma necesară unor asemenea cheltuieli. La urma urmei, cât timp le-ar fi trebuit ca s-o strângă? Familia Cascabel – de ce să n-o spunem? – epuizase Statele Unite, în douăzeci de ani, nu rămăsese oraş ori târg nevămuit pe traseul lui Great Trunk. Acum n-ar fi adunat nici în cenţi ce adunaseră altădată în dolari. Nu! Să se apuce din nou de colindat estul, asta ar fi adus nesfârşite întârzieri, poate ani şi ani înainte de a reuşi să plece în Europa. Erau siliţi să descopere, cu orice preţ, o şmecherie prin care 

Belle-Roulotte să ajungă la Sitka. Iată ce gândeau, ce discutau membrii acelei nostime familii, abandonaţi de cei trei agenţi în asemenea cugetări neplăcute.