Doamna Bovary Read Online

Cu toate acestea, vărul lor, un vânzător de peşte (care chiar adusese ca dar de nuntă două zlăvoace), începuse să împroaşte cu gura apă pe gaura cheii, când moş Rouault sosi tocmai la timp ca să-l oprească şi să-i explice că importanţa situaţiei ginerelui său nu îngăduia asemenea necuviinţe. Cu toate acestea, vărul cedă cu greu la asemenea argumente. În sinea lui îşi spuse că moş Rouault s-a fudulit şi se retrase într-un colţ unde erau alţi vreo patru-cinci invitaţi care, brodindu-se să aibă la masă, din întâmplare, de câteva ori în şir, nişte bucăţi de friptură proastă, găseau şi ei că au fost rău primiţi, cleveteau şuşotind pe contul gazdei şi-i doreau, pe ocolite, să ajungă la sapă de lemn.

Doamna Bovary-mama nu-şi descleştase gura toată ziua. Nu-i ceruse nimeni părerea nici asupra toaletei nurorii, nici asupra întocmirii ospăţului; se retrase devreme. Bărbatul ei, în loc s-o urmeze, trimise după havane la Saint-Victor şi fumă până la ziuă, bând groguri de rachiu de cireşe, amestec necunoscut de ceilalţi, ceea ce-l făcu să crească şi mai mult în stima generală.

Charles nu era poznaş din fire; cât ţinu nunta nu strălucise. Răspunse destul de şters la săgeţile, calambururile, vorbele cu două înţelesuri, complimentele, glumele fără perdea pe care nuntaşii găseau de datoria lor să i le arunce de îndată ce se servi supa.

În schimb, a doua zi părea alt om. Mai degrabă pe el l-ai fi luat drept fecioara din ajun, pe când mireasa nu lăsa să se vadă nimic din care să se poată ghici ceva. Nici cei mai şireţi nu ştiau ce să creadă şi o cercetau, când trecea pe lângă ei, cu o atenţie exagerată.

Charles însă nu ascundea nimic. O numea "nevasta mea", o tutuia, îi întreba pe toţi dacă au văzut-o, o căuta peste tot, şi deseori o lua cu el în curte, unde-l vedeai de departe, printre copaci, prinzând-o de mijloc şi mergând mai departe, pe jumătate aplecat asupra ei, boţindu-i cu capul fişiul de muselină plisată de pe piept.

La două zile după nuntă, soţii plecară; din cauza bolnavilor, Charles nu putea să lipsească prea mult. Moş Rouault îi pofti în cărucioara lui şi-i însoţi chiar el până la Vassonville. Acolo îşi mai sărută o dată fata, coborî şi porni înapoi. După ce făcu vreo sută de paşi, se opri şi, văzând cum cărucioara se îndepărta cu roţile învârtindu-se prin praf, oftă din greu. Pe urmă îşi aminti de nunta lui, timpurile de odinioară, prima sarcină a soţiei... şi el a fost tare voios în ziua când a luat-o de la tatăl ei acasă la dânsul, când o ducea pe cal în spatele lui, gonind prin zăpadă, căci era în preajma Crăciunului, şi câmpul era alb tot; ea-l ţinea de-un braţ, de celălalt îi atârna panerul; vântul îi flutura dantelele lungi cu care era legată la cap, cum se obişnuieşte la Caux, şi care uneori îi treceau peste gură, şi, de câte ori întorcea capul, vedea lângă dânsul, plecat pe umărul lui, chipul ei gingaş şi îmbujorat care surâdea, tăcut, sub placa de aur a bonetei. Ca să-şi încălzească degetele, ea i le vâra din când în când în sân. Ce mult era de-atuncì! Fiul lor ar fi avut astăzi treizeci de ani! Bătrânul se uită îndărăt; dar nu zări nimic pe drum. Se simţi trist ca o casă goală! Şi, cum amintirile duioase se învălmăşeau în capul lui întunecat de negurile chefului, cu gânduri negre, simţi pentru o clipă dorinţa să se abată pe la biserică. Temându-se totuşi ca nu cumva această privelişte să-l întristeze şi mai mult, se întoarse de-a dreptul acasă.

Domnul şi doamna Charles sosiră la Tostes pe la 6. Vecinii ieşiră la ferestre s-o vadă pe noua soţie a doctorului lor. Bătrâna servitoare se înfăţişă, făcu plecăciunile cuvenite, îşi ceru iertare că masa nu era încă gata şi, până atunci, o pofti pe doamna să vadă casa.

V

Faţada de cărămidă era chiar la stradă, sau, mai bine zis, la drum. După uşă era atârnată o manta cu guler mic, un frâu, o şapca de piele neagră şi, pe jos, într-un colţ, o pereche de jambiere, pline încă de noroi uscat. La dreapta era sala mare, adică încăperea în care se mânca şi unde se sta. Un tapet de-un galben-canariu, împodobit deasupra cu o ghirlandă de flori palide, tremura tot pe pânza lui prost întinsă; perdele de americă albă, tivite cu galon roşu, se încrucişau de-a lungul ferestrelor, iar pe marginea îngustă a căminului strălucea o pendulă, cu capul lui Hypocrate, aşezată între două candelabre argintate, care aveau deasupra nişte globuri ovale. De cealaltă parte a coridorului era cabinetul lui Charles, o încăpere mică, lată de vreo şase paşi, cu o masa, trei scaune si un fotoliu de birou. Tomurile din Dictionnaire des sciences medicales, netăiate, dar cu scoarţele roase de-atâtea vânzări succesive prin care trecuseră, umpleau, aproape numai ele, cele şase rafturi ale unei biblioteci de brad. În timpul consultaţiilor, intra prin perete miros de rântaş, iar din bucătărie se auzeau bolnavii tuşind în cabinet şi povestindu-şi tot păsul. Urma apoi, dând de-a dreptul în curte, unde era grajdul, o încăpere mare, dărăpănată, care avea un cuptor şi care servea acum de magazie de lemne, de pivniţă, de cămară, plină de fiare vechi, de butoaie goale, de unelte agricole, reformate, la un loc cu o mulţime de alte lucruri prăfuite, despre care era cu neputinţă să mai ghiceşti la ce-au fost bune.

Grădina, mai mult lungă decât lată, se întindea între două ziduri de vălătuci, acoperite de caişi pe spalier, până la un gard de spini, care-o despărţea de câmp. La mijloc era un cadran solar de gresie, pe un postament de cărămizi; patru straturi pline de trandafiri sălbatici, firavi, înconjurau simetric pătratul, mai folositor, de zarzavaturi. În fund de tot, sub brăduleţi, un preot de ipsos îşi citea cartea de rugăciuni.

Emma urcă în camerele de sus. Prima nu era de loc mobilată; dar a doua, care era camera soţilor, avea un pat de mahon într-un alcov cu draperie roşie.