Doamna Bovary Read Online

Se învoi în privinţa pensiunii, luă mobilă, o masă şi două scaune, aduse de la ei de acasă un pat vechi din lemn de cireş, şi pe deasupra mai cumpără o sobiţă de tuci, cu provizia de lemne care trebuia să-l încălzească pe sărmanul ei copil. Apoi, la sfârşitul săptămânii, plecă, după ce-i recomandă de o mie de ori să se poarte bine acum, când era lăsat de capul lui.

Programul cursurilor, pe care-l citi pe un afiş, îl zăpăci cu totul; curs de anatomie, curs de patologie, curs de fiziologie, curs de farmacie, curs de chimie, şi de botanică, şi de clinică, şi de terapeutică, fără a mai pune la socoteală igiena, nici farmacologia, nume de a căror etimologie habar nu avea şi care í se păreau tot atâtea porţi de sanctuare pline de venerabile bezne.

Nu pricepu o boabă din toate astea; oricât asculta, nu prindea nimic. Cu toate acestea, muncea, avea caiete legate, se ducea regulat la toate cursurile, era nelipsit la vizitele bolnavilor, îşi împlinea toate aceste mărunte obligaţii zilnice ca un cal de manej care se tot învârte pe loc cu ochii legaţi, fără să ştie ce tot frământă atâta.

Ca să cheltuiască mai puţin, maică-sa îi trimitea în fiecare săptămână, printr-un curier, o bucată de friptură de viţel la cuptor, din care mânca dimineaţa, când se întorcea de la spital, în vreme ce lovea într-una cu talpa în perete. Pe urma trebuia să alerge la lecţii, în amfiteatru, la spital, şi să se-ntoarcă acasă, de-a lungul străzilor. Seara, după masa sărăcăcioasă pe care i-o dădea gazda, se urca în camera lui şi se aşeza iarăşi la lucru, în hainele ude, care-i abureau pe trup în faţa sobei încinse.

În serile frumoase de vară, la ceasul când străzile, călduţe încă, sunt pustii, când servitoarele joacă "volanul"{4} în faţa porţii, el deschidea fereastra şi sta cu coatele rezemate de pervaz. Râul, care făcea din acest cartier din Rouen un fel de mică Veneţie infectă, curgea jos, sub el, galben, violet sau albastru, printre poduri şi gratii. Lucrători cinchiţi pe mal îşi spălau mâinile în apă. Pe nişte prăjini, care ieşeau din podurile caselor, fuioare de bumbac stăteau întinse la uscat. În faţă, peste acoperişurile caselor, se întindea cerul senin, roşu în amurg. Ce bine trebuie să fie acolo! Şi ce răcoare sub făget! Îşi umfla nările ca să tragă în piept miresmele dulci ale câmpului, care nu ajungeau până la el.

Slăbi, talia i se deşiră, iar chipul său căpătă o înfăţişare tristă, care-i dădea un aer aproape interesant.

În chip firesc, din lene, ajunse să lase baltă toate hotărârile pe care le luase. O dată lipsi de la vizita bolnavilor, a doua zi de la curs, şi, gustând farmecele lenii, cu timpul nici nu mai călcă pe-acolo.

Prinse obiceiul de a merge la cârciumă şi patima jocului de domino. A se închide în fiecare seară într-un local murdar, ca să bată pe mesele de marmură nişte mici osişoare de oaie marcate cu puncte negre, i se părea o preţioasă manifestare a libertăţii sale, care-l înălţa în propria lui stimă. Era ca o iniţiere în viaţă, ca o cale spre plăcerile oprite; şi când se întorcea acasă, punea mâna pe clanţa uşii cu o bucurie aproape senzuală. Atunci, multe lucruri care mocniseră înăbuşite în el începură să iasă la iveala; învăţă pe de rost cuplete pe care le cânta celor care erau dispuşi să-l asculte; era entuziasmat de Béranger{5}, învăţă sa facă un punch şi, în cele din urmă, cunoscu dragostea.

Datorită acestor ocupaţii pregătitoare, căzu răsunător la examenul de ofiţer sanitar. În aceeaşi seară era aşteptat acasă, ca să i se sărbătorească succesul.

Plecă pe jos şi poposi la marginea satului, unde-o chemă pe maică-sa şi-i istorisi totul. Ea-l scuză, dând toată vina insuccesului pe seama nedreptăţii celor care-l examinaseră, şi-l mai îmbărbătă puţin, luând asupra ei sarcina de-a aranja totul. Domnul Bovary nu află adevărul decât peste cinci ani, când se învechise; şi-l acceptă, neputând, de altfel, să-şi închipuie că fiul lui ar putea fi prost.

Charles se puse deci pe treabă, pregătind pe nerăsuflate toate materiile pentru examen, învăţând toate întrebările pe dinafară. Şi trecu cu o notă destul de bună. Ce zi frumoasă pentru maica-sa! Se dădu un adevărat banchet.

Unde avea să meargă să-şi exercite arta? La Tostes. Acolo nu era decât un medic bătrân. Demult timp doamna Bovary îl pândea să moară; şi nici nu apucase încă să se cărabănească bătrânul, că Charles se şi instala peste drum, în calitate de urmaş al lui.

Dar să-ţi fi crescut fiul, să-l fi învăţat medicina şi să-i fi descoperit Tostes unde s-o practice, nu era încă de ajuns: îi trebuia şi o soţie. Maică-sa îi găsi una: văduva unui portărel din Dieppe, care avea patruzeci şi cinci de ani şi o mie două sute de franci venit.

Cu toate că era slută, uscată ca o surcică şi plină de coşuri pe obraz, ca primăvara de muguri, doamna Dubuc avea, desigur, destule partide din care putea să aleagă. Ca să-şi ajungă scopul, bătrâna Bovary trebui să înlăture toţi concurenţii, ba chiar să zădărnicească cu multă dibăcie intrigile unui cârnăţar, susţinut de popi.

Prin căsătorie, Charâes întrezărise o situaţie mai bună, închipuindu-şi că va fi mai liber şi va putea dispune în voie de el şi de banii lui. Dar stâpână deveni nevastă-sa: ea-i hotăra ce trebuie să spună în lume şi ce nu, îl punea să postească vinerea, să se îmbrace după gustul ei, să-i sâcâie după cum îi poruncea ea pe clienţii care nu plăteau. Îi deschidea scrisorile, îi pândea toate mişcările şi asculta, de-alături, prin perete, consultaţiile pe care le dădea în cabinet de câte ori avea înăuntru vreo femeie.

Trebuia să-şi aibă ciocolata în fiecare dimineaţă şi să fie răsfăţată la nesfârşit. Se plângea necontenit de nervi, de piept, de proasta ei dispoziţie. Zgomotul paşilor îi făcea rău; dacă plecai, nu putea suferi singurătatea; dacă te-ntorceai lângă dânsa, era negreşit ca s-o vezi murind. Seara, când se-ntorcea Charles, îşi scotea braţele lungi şi uscate de sub aşternut, i le arunca pe după gât şi, silindu-l să se aşeze pe marginea patului, se apuca să-i vorbească de necazurile ei: că el o uită, că iubeşte pe alta! Bine-i spusese lumea că va fi nenorocită; şi isprăvea prin a-i cere un sirop oarecare pentru sănătatea ei şi ceva mai multă dragoste.

II

Într-o noapte, pe la 11, fură treziţi de tropăitul unui cal care se opri drept în faţa porţii. Fata în casă deschise ferestruica de la pod şi discută un timp cu cineva care era jos, în stradă. Venise după doctor; avea o scrisoare.