Animalele socotiră ca pe un lucru de la sine înţeles că acele mere urmau să fie împărţite în mod egal; şi totuşi, într-una din zile se dădu ordinul ca toate fructele date jos de vînt să fie adunate şi duse în camera cu hamuri pentru folosinţa porcilor. La acest lucru, unele dintre celelalte animale murmurară, dar în zadar. Toţi porcii se arătară cu totul de acord asupra acestei probleme, inclusiv Snowball şi Napoleon. Squealer veni să dea explicaţiile necesare:

― Tovarăşi, strigă el, doar nu vă imaginaţi, sper, că noi, porcii, facem asta din spirit de egoism şi ca privilegiu? Multora dintre noi, de fapt, nici nu ne plac laptele şi merele. Nici mie nu-mi plac. Singurul motiv pentru care luăm aceste lucruri este acela de a ne păstra sănătatea. Laptele şi merele ― ştiinţa, tovarăşi, a dovedit asta ― conţin substanţe absolut necesare existenţei sănătoase a unui porc. Noi, porcii, lucrăm cu creierul. Întreaga conducere şi organizare a acestei ferme depind de noi. Zi şi noapte veghem la bunăstarea voastră. Pentru voi bem noi acel lapte şi mîncăm acele mere. Ştiţi ce s-ar întîmpla dacă noi, porcii, am da greş în datoria ce o avem? Jones s-ar întoarce înapoi! Da, Jones ar veni înapoi! Cu siguranţă, tovarăşi, zbieră Squealer aproape rugător, ţopăind dintr-o parte în alta şi dînd din coadă, cu siguranţă că nu există nimeni printre voi care ar vrea să-l vadă pe Jones întors înapoi?!

Acum, dacă exista un lucru de care animalele erau mai mult decît sigure, acela era că nu-l voiau pe Jones înapoi. Dacă problema se punea în această lumină, nu mai aveau ce spune: importanţa faptului de a-i ţine pe porci sănătoşi era mai mult decît evidentă. Aşa încît se hotărî, fără alte discuţii, ca laptele şi merele căzute din pom din cauza vîntului, ca şi cea mai mare parte a recoltei de mere, cînd se coceau, să fie puse deoparte exclusiv pentru porci.

 

 

 

Capitolul IV

 

Pînă la sfîrşitul verii, ştirile despre ceea ce se petrecuse la Ferma Animalelor se răspîndiseră în jumătate din ţară. În fiecare zi, Snowball şi Napoleon tri-miteau în afară stoluri de porumbei cu instrucţiuni să se amestece printre animalele fermelor vecine, să le spună povestea Revoluţiei şi să le înveţe melodia de la Animale din Anglia.

În tot acest timp, domnul Jones se aţinuse pe la barul "Leul Roşu" din Willingdon şi se plînsese, oricui stătuse să-l asculte, de monstruoasa nedreptate pe care o suferise, de a fi fost alungat de pe proprietatea lui de o mînă de animale ticăloase. Ceilalţi fermieri îl înţelegeau, în principiu, dar la început nu-l ajutară prea mult. În sufletul lui, fiecare se întreba în taină dacă nu ar fi putut, cumva, transforma ghinionul lui Jones în norocul său propriu. Se întîmpla, însă, că proprietarii celor două ferme vecine Fermei Animalelor erau permanent în relaţii proaste. Una dintre acestea, numită Foxwood, era o fermă mare, neîngrijită şi demodată, lărgită încă şi mai mult de terenul împădurit, cu păşunile distruse şi gardurile într-o condiţie mizerabilă. Proprietarul ei, domnul Pilkington, era un fermier-gentleman nepăsător, care îşi petrecea mai tot timpul pescuind sau vînînd, în funcţie de sezon.

Cealaltă fermă, numită Pinchfield, era mai mică şi mai bine întreţinută. Proprietarul ei era un oarecare domn Frederick, om aspru şi viclean, amestecat mereu în acţiuni judiciare şi renumit pentru faptul că făcea afaceri complicate. Aceştia doi se duşmăneau unul cu celălalt atît de mult, încît era foarte greu pentru ei să cadă la orice înţelegere, chiar dacă îşi apărau interesele. Cu toate acestea, amîndoi erau foarte speriaţi de rebeliunea de la Ferma Animalelor şi foarte grijulii în a-şi împiedica propriile animale să afle prea multe despre ea. La început, se prefăcuseră a rîde dispreţuitor la ideea că animalele conduceau singure o fermă. Toată chestia avea să se sfîrşească în două săptămîni, spuneau ei. Tot ei lansară zvonul că animalele de la Ferma "Conacul" ― insistau să o numească Ferma "Conacul" căci nu puteau tolera numele Ferma Animalelor ― se băteau întruna între ele şi, de asemenea, că aveau să moară de foame foarte curînd. După ce timpul trecu, însă, şi se văzu limpede că animalele nu muriseră de foame, Frederick şi Pilkington îşi schimbară placa şi începură să vorbească despre cumplitele orgii care înfloreau acum la Ferma Animalelor. Se dezvălui că animalele de acolo practicau canibalismul, că se torturau unul pe celălalt cu potcoave de fier încălzite la roşu şi că îşi posedau femelele în comun. Acesta era rezultatul răzvrătirii împotriva legilor Naturii, spuneau Frederick şi Pilkington.

Cu toate acestea, asemenea poveşti nu erau niciodată crezute pe de-a întregul. Zvonuri despre o fermă minunată, de unde oamenii fuseseră alungaţi, iar animalele îşi conduceau singure treburile, continuară să circule în forme vagi şi modificate; în anul acela, un val de rebeliune traversă provincia.