Tauri care, pînă atunci, fuseseră docili deveniră sălbatici, oile călcară în picioare gardurile vii şi devorară trifoiul, vacile răsturnară găleţile cu lapte, caii de vînătoare refuzară să mai sară gardurile şi îşi azvîrliră călăreţii de partea cealaltă. Mai mult decît orice, melodia şi chiar cuvintele Animalelor din Anglia deveniră cunoscute peste tot. Se răspîndiseră cu o viteză uimitoare. Oamenii nu-şi putură ascunde furia auzind acest cîntec, deşi pretindeau că ar fi fost, pur şi simplu, idiot. Nu puteau înţelege, spuneau ei, cum de animalele însele se aduceau în stare de a cînta asemenea prostii jalnice. Orice animal care era surprins cîntîndu-l primea pe loc cîteva bice. Şi totuşi, cîntecul nu putu fi reprimat. Mierlele îl fluierau din gardurile vii, porumbeii îl gungureau de pe ulmi, încît ajunse pînă în tumultul fierăriilor şi in sunetul clopotelor din biserici. Şi, cînd oamenii îl ascultară, îi cuprinse un tremur tainic, auzind în el profeţia judecăţii lor viitoare.

La începutul lui octombrie, cînd grîul fusese secerat şi depozitat, iar o parte deja vînturat de pleavă, un stol de porumbei sosi în vîrtejuri prin aer şi se lăsă jos, în curtea Fermei Animalelor, în cea mai cumplită stare de agitaţie. Jones şi toţi oamenii lui, plus alţi vreo şase de la Foxwood şi de la Pinchfield, intraseră pe poarta cu cinci drugi şi se apropiau pe drumul de căruţe care ducea spre fermă. Toţi aveau ciomege, cu excepţia lui Jones, care mergea în faţă, cu o puşcă în mîini. Era evident că voiau să încerce să recucerească ferma. Acest lucru fusese prevăzut de multă vreme şi toate pregătirile fuseseră făcute. Snowball, care studiase o carte veche a campaniilor lui Iuîiu Cezar, găsită în casă, avea ca sarcină operaţiunile de apărare. El îşi dădu ordinele repede şi, în cîteva minute, fiecare animal se găsea la locul lui. În timp ce oamenii se apropiau de clădirile fermei, Snowball dădu semnalul primului atac. Toţi porumbeii, în număr de treizeci şi cinci, începură să zboare încoace şi încolo pe deasupra capetelor oamenilor şi să arunce excremente pe ei de la semi-înălţime; şi, în timp ce oamenii erau ocupaţi cu asta, gîştele, care stătuseră ascunse după gardul viu, se năpustiră afară şi îi ciupiră dureros de gambele picioarelor. Totuşi, asta era doar o mică manevră de hărţuiala, menită să provoace o oarecare dezordine printre duşmani; oamenii alungară cu uşurinţă gîştele, lovindu-le cu ciomegele. Atunci, Snowball dădu drumul celei de-a două linii de atac. Muriel, Benjamin şi toate oile, cu Snowball în frunte, năvăliră înainte, îi împinseră şi-i îmbrînciră pe oameni din toate părţile, în timp ce Benjamin se întorcea şi-i plesnea cu copitele lui mici. Dar, o dată în plus, oamenii, cu ciomegele şi cu bocancii lor ţintuiţi, se dovediră prea tari pentru ei; şi, deodată, la un guiţat al lui Snowball, care era semnalul de retragere, toate animalele se întoarseră şi o zbughiră pe poartă în curte.

Oamenii scoaseră un strigăt de victorie. Îşi văzuseră, aşa credeau ei, duşmanii puşi pe fugă şi-i urmăriră în dezordine. Asta era exact ceea ce intenţionase Snowball. Odată bine intraţi în curte, cei trei cai, cele trei vaci şi restul porcilor, care stătuseră în ambuscadă la grajdul vacilor, săriră brusc în spatele oamenilor, tăindu-le retragerea. Atunci, Snowball dădu semnalul atacului. El însuşi se năpusti direct spre Jones. Acesta îl văzu venind, ridică puşca şi trase. Alicele lăsară dungi însîngerate pe spinarea lui Snowball, iar o oaie căzu moartă. Fără să se oprească nici o clipă, Snowball, cu cele o sută de kilograme ale lui, se aruncă în picioarele lui Jones. Jones se trezi proiectat pe o grămadă de bălegar, iar puşca îi zbură din mani.