Ferma animalelor Read Online

El păruse doar a se opune morii de vînt, numai ca manevră pentru a-l înlătură pe Snowball care era un personaj periculos şi avea o influenţă nefastă. Acum, că Snowball fusese înlăturat, planul putea merge mai departe fără nici o piedică. Aceasta, zise Squealer, era ceea ce se numea strategie. El repetă de cîteva ori: "Strategie, tovarăşi, strategie!", sărind în cerc şi dînd din coadă cu un rîs vesel. Animalele nu erau sigure ce însemna cuvîntul, dar Squealer era atît de convingător, iar cei trei cîini care din întîmplare îl însoţeau mîrîiau atît de ameninţător, încît acceptară explicaţia lui fără alte întrebări.

Capitolul VI

În tot cursul acelui an, animalele munciră ca sclavii; dar erau fericite cu munca lor; nu ocoleau nici un efort şi nici un sacrificiu, fiind conştiente că tot ceea ce făceau era în avantajul lor însele şi al celor din neamurile lor care aveau să vină după ele, şi nu pentru o mînă de oameni leneşi şi hoţi.

Toată primăvara şi toată vara munciră cîte şaizeci de ore pe săptămînă, iar în august Napoleon anunţă că avea să se lucreze şi în după-amiezele de duminică. Această muncă era strict voluntară, dar orice animal care absenta de la ea urma să aibă raţiile reduse la jumătate. Chiar şi aşa, se socoti necesar ca unele lucrări să fie lăsate nefăcute. Recolta fu un succes mai mic decît cu un an înainte şi două loturi, care urmau să fie însămînţate cu rădăcinoase comestibile la începutul verii, rămaseră în paragină, pentru că aratul nu se terminase la timp. Se putea deja întrevedea că iarna care venea avea să fie grea.

Moara de vînt ridică greutăţi neaşteptate. Ferma avea o carieră de calcar bună, iar nisip şi ciment se găsiseră în cantităţi mari într-o clădire secundară, aşa încît materialele de construcţie erau la îndemînă. Dar problema pe care, la început, animalele nu ştiură cum s-o rezolve fu aceea de a sparge piatra în bucăţi de mărime potrivită. Se părea că nu exista altă modalitate decît folosind tîrnăcopul şi drugul de fier pe care nici un animal nu le putea mînui, întrucît nici un animal nu putea sta pe picioarele din spate. Numai după săptămîni de eforturi inutile îi veni cuiva ideea salvatoare, anume să folosească forţa gravitaţiei. Bolovani uriaşi, mult prea mari ca să fie folosiţi aşa cum erau, zăceau peste tot la gura carierei. Animalele legară frînghii de ei şi, apoi, toate la un loc, vaci, cai, oi, orice animal care putea trage o frînghie ― uneori, chiar şi porcii puneau umărul în momentele critice ― îi trăgeau, cu o încetineală exasperantă, în sus pe pantă, pînă în vîrful carierei, de unde îi împingeau peste muchie, ca să se rostogolească şi să se sfărîme în bucăţi la bază. Transportul pietrei, după ce era spartă, se făcea mult mai simplu: caii o cărau în căruţă, oile cărau cîte un bloc, pînă şi Muriel şi Benjamin se înhămaseră la o trăsurică veche de guvernantă şi-şi făceau partea lor. Pînă spre sfîrşitul verii se strînsese o cantitate suficientă de pietre şi atunci începură lucrările de construcţie, sub îndrumarea porcilor. Dar era o operaţie înceată şi laborioasă. Adeseori era nevoie de cîte o zi întreagă de eforturi epuizante pentru a trage cîte un singur bloc de piatră în vîrful carierei şi, uneori, cînd era împins peste margine, nu se spărgea. Nimic nu s-ar fi putut face fără Boxer, a cărui forţă părea egală cu cea însumată a tuturor celorlalte animale. Cînd bolovanul începea să alunece şi animalele ţipau disperate văzîndu-se trase în jos pe pantă, Boxer era întotdeauna cel care se opintea împotriva fringhiei şi oprea bolovanul. La vederea lui cum trăgea piatra în sus pe pantă, centimetru cu centimetru, avînd respiraţia accelerată, scurmînd pămîntul cu vîrfurile copitelor şi cu crupele lui mari ude de sudoare, toate animalele se umpleau de admiraţie. Clover îl avertiza uneori să fie atent să nu se extenueze, dar Boxer nu o asculta niciodată. Cele două lozinci ale lui ― "O să muncesc mai mult" şi "Napoleon are întotdeauna dreptate" ― i se păreau răspunsuri suficiente la toate problemele. Făcuse altă înţelegere cu cocoşul cel tînăr, să-l cheme dimineaţa cu trei sferturi de oră mai devreme. Iar în momentele lui libere, din care nu prea mai rămăseseră multe în ultima vreme, se ducea singur la carieră, alegea o încărcătură de pietre sparte şi o trăgea spre amplasamentul morii fără nici un ajutor.

Animalele trecură peste vara aceea destul de bine, în ciuda greutăţii muncii lor. Chiar dacă nu aveau mai multă hrană ca pe vremea lui Jones, măcar nu aveau nici mai puţin. Avantajul de a nu trebui să se întreţină decît pe ele şi de a nu trebui să întreţină şi cinci oameni extravaganţi era atît de mare, încît ar fi fost nevoie de o mulţime de eşecuri ca să-l contrabalanseze. Şi, din multe puncte de vedere, felul animalelor de a face lucrurile era mai eficient şi economisea munca. O operaţie ca prăşitul, de exemplu, se putea face cu o temeinicie imposibilă la oameni.