Ferma animalelor Read Online

Şi iarăşi, cum acum nici un animal nu fura, nu mai era nevoie să fie împrejmuită păşunea de pămîntul arabil, ceea ce economisea o mulţime de efort în îngrijirea gardurilor vii şi a porţilor.

Totuşi, pe măsura trecerii verii, diferite lipsuri neprevăzute înainte începură să se facă simţite. Era nevoie de parafină, de cuie, de sfoară, de biscuiţi pentru cîini şi de fier pentru potcoavele căilor şi nici unul din aceste obiecte nu putea fi produs la fermă. Mai tîrziu avea să fie nevoie de seminţe şi de îngrăşăminte artificiale, pe lîngă diferite unelte şi, în sfîrşit, de maşinile pentru moara de vînt. Cum aveau să fie procurate toate acestea, nimeni nu-şi putea imagina.

Într-o duminică dimineaţa, cînd animalele se strînseră să-şi primească ordinele, Napoleon anunţă că hotărîse o nouă politică. De atunci înainte, Ferma Animalelor avea să se angajeze în comerţ cu alte ferme vecine; desigur, nu pentru vreun scop comercial, ci, pur şi simplu, pentru a obţine unele materiale necesare în prima urgenţă. Nevoile morii de vînt trebuiau puse înaintea a orice altceva, zise el. Pentru acest scop, el făcea aranjamente ca să vîndă- un stog de fin şi o parte din recolta de grîu a anului curent, iar, mai tîrziu, dacă aveau să fie necesari şi mai mulţi bani, aceştia urmau să fie procuraţi din vînzarea ouă-lor, care erau foarte căutate pe piaţa din Willingdon. Găinile, zise Napoleon, trebuiau să salute acest sacrificiu drept propria lor contribuţie specială la construirea morii de vînt.

O dată în plus, animalele fură conştiente de o oarecare nelinişte. Să nu aibă niciodată nimic de-a face cu oamenii, niciodată să nu se angajeze în comerţ, niciodată să nu se atingă de bani ― oare nu fuseseră acestea printre cele dintîi rezoluţii votate la acea primă Şedinţă triumfătoare, după alungarea lui Jones? Toate animalele îşi aminteau cum votaseră asemenea rezoluţii; sau, cel puţin, credeau a-şi aminti. Cei patru porci tineri, care protestaseră cînd Napoleon abolise Şedinţele, ridicară vocea timid, dar fură prompt reduşi la tăcere de o mîrîială înfiorătoare a cîinilor. Apoi, ca de obicei, oile izbucniră cu "Patru picioare bine, două picioare rău!" şi momentul penibil trecu. În cele din urmă, Napoleon îşi înălţă copita pentru a face linişte şi anunţă că toate pregătirile erau deja gata. Nu avea să fie nevoie ca vreunul dintre animale să vină în contact cu oamenii, ceea ce, evident, ar fi fost cu totul de nedorit. Intenţiona să ia întreaga povară pe propriii săi umeri. Un oarecare, domn Whymper, avocat consultant în Willingdon, fusese de acord să acţioneze ca intermediar între Ferma Animalelor şi lumea din afară şi avea să viziteze ferma în fiecare luni dimineaţa, pentru a-şi primi instrucţiunile. Napoleon îşi încheie discursul cu strigătul lui obişnuit: "Trăiască Ferma Animalelor!" şi, după ce se intonă Animale din Anglia, adunarea fu ridicată.

După aceea, Squealer făcu un tur al fermei şi puse memoria animalelor la încercare. El le asigură că rezoluţia împotriva folosirii banilor şi a angajării în comerţ nu fusese niciodată votată, nici măcar propusă. Era curată imaginaţie şi izvora, probabil, din minciunile răspîndite la început de către Snowball. Cîteva animale încă mai simţeau o oarecare îndoială, dar Squealer le întrebă cu viclenie:

― Sînteţi siguri, tovarăşi, că n-aţi visat, cumva, lucrul ăsta? Aveţi vreo dovadă a unei asemenea rezoluţii? Este ea scrisă. undeva?

Şi, cum era categoric adevărat că nimic de acest fel nu exista scris, animalele fură bucuroase că se înşelaseră.

În fiecare luni, domnul Whymper vizita ferma, aşa cum se aranjase. Era un om cu privirea şireată, mic de statură, purta favoriţi şi era avocat consultant în afaceri mărunte, dar destul de ager la minte ca să realizeze, mai devreme decît oricine altcineva, că Ferma Animalelor avea nevoie de un intermediar şi că, în acest caz, comisioanele aveau să fie substanţiale. Animalele îl priveau, cu un soi de teamă, cum venea şi cum pleca; şi toate, la vederea lui Whymper, care stătea doar pe două picioare, dar primea ordine de la Napoleon, care stătea pe toate patru, se umpleau de mîndrie şi, în parte, iertau noile dispoziţii. Relaţiile lor cu specia omenească nu mai erau chiar aceleaşi ca înainte. Oamenii nu mai detestau Ferma Animalelor acum, cînd era prosperă; în realitate, o detestau mai tare ca niciodată. Orice om afirma, ca o profesiune de credinţă, că ferma avea să dea faliment mai devreme sau mai tîrziu şi, mai presus de toate, că moara de vînt avea să fie un eşec. Ei se întîlneau la cîrciumi şi-şi dovedeau unul altuia, cu ajutorul diagramelor, că moara de vînt fie avea să se prăbuşească, fie, dacă ar fi rămas în picioare, nu avea să funcţioneze niciodată. Şi totuşi, în ciuda voinţei lor, se născuse la ei un fel de respect pentru eficienţa cu care animalele îşi organizau propriile lor treburi. Un simptom al acestui respect era faptul că începuseră să numească Ferma Animalelor cu numele ei şi încetaseră de a mai pretinde că se numea Ferma "Conacul". De asemenea, renunţaseră să-l mai ajute pe Jones care, şi el, renunţase să mai spere în primirea fermei înapoi şi plecase să se stabilească în altă parte a ţării. Altfel decît prin mijlocirea lui Whymper, nu exista încă nici un contact între lumea din afară şi Ferma Animalelor, dar circulau zvonuri constante că Napoleon se pregătea să intre în afaceri concrete fie cu domnul Pilkington de la Foxwood, fie cu domnul Frederick de la Pinchfield ― dar, după cum se putu remarca, niciodată cu amîndoi în acelaşi timp.

În acele zile, se întîmplă că porcii se mutară brusc în casă şi-şi făcură acolo reşedinţa.