Hector Servadac Read Online

Apoi, supunându-se şi el legilor gravitaţiei, se întoarse pe pământ cu viteză sporită, dar fără să simtă o izbitură mai puternică decât dacă s-ar fi ridicat la vreo 4-5 picioare.

—       Ei! strigă Ben-Zuf izbucnind în râs. Iată-ne ajunşi saltimbanci în toată puterea cuvântului, domnule căpitan.

Hector Servadac, după câteva clipe de gândire, înainta spre ordonanţa lui şi, punându-i mâna pe umăr, spuse:

—       Nu mai zbura, Ben-Zuf, şi priveşte-mă bine. Nu sunt treaz, trezeşte-mă, ciupeşte-mă până la sânge dacă trebuie. Ori suntem nebuni, ori visăm.

—       Adevărul este, domnule căpitan, că asemenea lucruri nu mi s-au întâmplat până acum decât în ţara viselor, când se făcea că sunt rândunică şi că trec peste dealul Montmartre cum aş trece peste chipiul meu. Nu-i lucru curat! Ni se întâmplă ceva, dar ceva ce nu s-a mai întâmplat nimănui. Oare ceea ce se petrece ţine de vreo însuşire deosebită a coastei algeriene??

Hector Servadac era uluit.

—       Să-ţi pierzi minţile, nu alta! strigă el. Nu dormim, nici nu visăm!

Dar nu era el omul să stăruie la nesfârşit asupra acestei probleme, greu de rezolvat în asemenea împrejurări.

—       La urma urmei, întâmplă-se ce s-o întâmpla! rosti, hotărât să nu se mai mire de nimic.

—       Da, domnule căpitan, zise Ben-Zuf şi, înainte de toate, să ne încheiem socotelile cu contele Timaşev.

Dincolo de şanţ se întindea o păşune de vreo jumătate de hectar, acoperită de o iarbă moale şi înconjurată de arbori sădiţi aici de vreo 50 de ani. Stejari, palmieri, roşcovi, sicomori amestecaţi cu cactuşi şi aloe, deasupra cărora se înălţau câţiva eucalipţi, alcătuiau o privelişte fermecătoare. Aceasta era arena unde trebuia să aibă loc întâlnirea între cei doi adversari.

Hector Servadac cuprinse câmpia dintr-o privire. Apoi, nevăzând pe nimeni, exclamă:

—       Ei drăcie, tot noi am sosit primii la întâlnire.

—       Sau ultimii! i-o întoarse Ben-Zuf.

—       Cum ultimii? Dar încă nu-i nouă, răspunse Servadac, scoţându-şi ceasul pe care-l potrivise după Soare înainte de a pleca din gurbi.

—       Domnule căpitan, vedeţi printre nori rotocolul acela albicios? întrebă ordonanţa.

9

—       Îl văd, zise căpitanul, uitându-se la un disc înceţoşat care apărea în acea clipă la zenit.

—       Ei bine, urmă Ben-Zuf, rotocolul acela nu poate fi decât Soarele sau înlocuitorul lui.

—       Soarele la zenit, în luna ianuarie, şi la 39° latitudine nordică? strigă Hector Servadac.

—       Chiar el, domnule căpitan, şi arată prânzul, nu vă fie cu supărare. Pare grăbit astăzi şi pun prinsoare pe chipul meu contra unui castron de cuşcuş că va apune peste trei ore.

Hector Servadac, cu braţele încrucişate, rămase câteva clipe nemişcat. Apoi după ce se învârti de jur împrejur, ceea ce îi îngădui să cerceteze diferite puncte ale zării, murmură.

—       Legile gravitaţiei schimbate, punctele cardinale schimbate, durata zilei redusă cu 50 la sută!... Iată lucruri care ar putea întârzia nespus de mult întâlnirea mea cu contele Timaşev! Ceva se întâmpla! Doar nu ne-am pierdut minţile, eu şi Ben-Zuf!

Nepăsătorul Ben-Zuf, pe care cel mai neasemuit fenomen cosmic îl lăsa rece, îl privea liniştit pe ofiţer.

—       Ben-Zuf!

—       Da, domnule căpitan!

—       Nu vezi pe nimeni?

—       Pe nimeni. Omul nostru o fi plecat.

—       Admiţând că a plecat, martorii mei ar fi stat să mă aştepte şi, văzând că nu vin, n-ar fi întârziat să vină până la gurbi să mă caute.

—       Aşa e, domnule căpitan.

—       Socot deci că n-au venit!

—       Şi dacă n-au venit...?

—       Înseamnă cu siguranţă că n-au putut să vină. Iar contele Timaşev...

În loc să-şi sfârşească fraza, căpitanul Servadac se apropie de marginea stâncoasă care domina litoralul şi se uită dacă goeleta Dobrăna nu se zărea la câteva leghe de coastă. Contele putea, în definitiv, să vină pe mare la locul întâlnirii, aşa cum făcuse şi în ajun.

Marea era pustie şi, pentru prima oară, căpitanul Servadac observă că, deşi nu bătea nici un pic de vânt, apa era extraordinar de agitată, ca şi cum ar fi fost pusă să fiarbă vreme îndelungată la un foc puternic. Bineînţeles, goeleta n-ar fi rezistat cu uşurinţă la această hulă nefirească.

Hector Servadac remarcă pentru prima dată, plin de uimire, cât de mult se micşorase raza circumferinţei unde se contopea marea cu uscatul.

Într-adevăr, pentru un observator plasat pe creasta înaltei faleze, linia orizontului ar fi trebuit să fie la o depărtare de 40 de km. Ori întinderea pe care o puteai cuprinde cu ochii ajungea acum la cel mult 10 km, ca şi cum volumul sferei pământeşti ar fi scăzut considerabil în câteva ceasuri.

—       Toate acestea sunt din cale-afară de ciudate! spuse ofiţerul de stat major.

În acest timp, Ben-Zuf, mai uşor ca cea mai sprintenă maimuţă, se căţărase în vârful unui eucalipt. De la această înălţime cerceta continentul şi spre Tenez şi Mostaganem şi înspre sud. Apoi, după ce coborî, îl încredinţa pe căpitan că ţinutul părea cu desăvârşire pustiu.

—       Spre Şelif! zise Hector Servadac. Să ajungem la fluviu. Acolo vom afla cum stau lucrurile.

—       Spre Şelif! răspunse Ben-Zuf.

Erau cel mult 3 km de la câmpie până la fluviul pe care căpitanul Servadac intenţiona să-l treacă, pentru a ajunge mai departe până la Mostaganem. Trebuiau să se grăbească, dacă voiau să ajungă în oraş înainte de căderea nopţii. Prin straturile dese de nori se simţea cum Soarele asfinţeşte foarte repede şi — ciudăţenie — în loc să descrie curba oblică pe care o impunea, în acea epocă a anului, latitudinea Algeriei, cădea perpendicular pe orizont.

Mergând fără întrerupere, căpitanul Servadac chibzuia la aceste ciudăţenii. Dacă, datorită unui

9       '

fenomen cu totul neobişnuit, mişcarea de rotaţie a globului se modificase, dacă, ţinând seama de trecerea Soarelui la zenit, am fi nevoiţi să admitem că ţărmul

'9       1

algerian fusese deplasat dincolo de ecuator, în emisfera australă, Pământul nu părea, în afară de convexitatea sa, să fi suferit vreo schimbare mai însemnată, cel puţin în această parte a Africii. Litoralul rămăsese ce-a fost întotdeauna: un şir de faleze, de plaje şi de stânci aride, roşii ca şi cum ar fi fost feruginoase. Cât cuprindeai cu ochii, coasta nu suferise nici o deformare. Nici o schimbare nu apărea la stânga, spre sud, sau cel puţin spre ceea ce căpitanul Servadac continua să numească sud, cu toate că era limpede că poziţia celor două puncte cardinale se schimbase căci, pentru moment, trebuia să te pleci în faţa evidenţei şi să recunoşti că erau aşezate invers decât până atunci. La 3 leghe depărtare se întindeau primele înălţimi ale munţilor Merjejah şi vârfurile lor îşi desenam clar pe cer profilul obişnuit.

În acest moment, în nori se făcu o spărtură şi razele oblice ale Soarelui ajunseră până pe Pământ. Nu mai încăpea îndoială că astrul, după ce răsărise la vest, apunea la est.

—       Drace! exclamă căpitanul Servadac, sunt curios să ştiu ce părere au cei din Mostaganem despre toate astea! Ce va spune ministrul de război când va afla dintr-o telegramă că, din punct de vedere fizic, colonia lui din Africa este dezorientată aşa cum n-a fost niciodată din punct de vedere moral?

—       Ei, ce-o să facă! răspunse Ben-Zuf.