Pencroff făcu acelaşi lucru, cu mâinile în buzunare şi căscând prelung din când în când, ca unul care nu mai ştie cum să-şi omoare timpul. Şi el se temea că se va rupe balonul, sau chiar că va fi smuls din legături şi purtat de vânt.

Veni şi seara. Noaptea se lăsa întunecoasă şi pâcle groase ca nişte nori se târau la suprafaţa pământului... Cădea o ploaie amestecată cu zăpadă. Era frig şi un fel de ceaţă apăsătoare plutea deasupra oraşului. Părea că vijelia puternică impusese combatanţilor un fel de armistiţiu şi că tunul fusese redus la tăcere de tunetele groaznice ale uraganului. Străzile oraşului erau pustii. Chiar şi paza pieţii unde se zbătea aerostatul devenise zadarnică pe o astfel de vreme. Într-adevăr, totul părea să ajute fuga prizonierilor; dar călătoria asta, în mijlocul vânturilor dezlănţuite!...

9

— Urât flux! îşi zise Pencroff, îndesându-şi cu pumnul pălăria pe care vântul încerca să i-o smulgă. Dar las' c-o să ne descurcăm noi!

La ora nouă şi jumătate, Cyrus Smith şi tovarăşii săi pătrunseră prin diferite puncte în piaţa cufundată în întuneric, deoarece vântul stinsese felinarele cu gaz. Uriaşul aerostat, aproape cu totul culcat la pământ, nici nu se mai zărea. Pe lângă sacii de lest, legaţi de sforile plasei, nacela mai era fixată şi de un cablu puternic, trecut printr-un inel îngropat în caldarâm; cealaltă jumătate a cablului era adusă peste bord.

Cei cinci prizonieri se întâlniră lângă balon. Nu-l văzuse nimeni şi era atât de întuneric, încât nici ei nu se puteau vedea unul pe altul.

Fără să scoată o vorbă, Cyrus Smith, Gedeon Spilett, Nab şi Harbert luară loc în nacelă, în timp ce Pencroff dezlega, unul câte unul, sacii de lest. Totul se isprăvi în câteva clipe şi marinarul se urcă lângă tovarăşii săi.

Aerostatul nu mai era reţinut decât de a doua jumătate a cablului şi mai rămânea doar ca Cyrus Smith să dea ordinul de plecare. În clipa aceea, un câine sări în nacelă. Era Top, câinele inginerului, care, rupându-şi lanţul, îşi urmase stăpânul, Cyrus Smith voi să gonească bietul animal, temându-se de o greutate suplimentară.

— Eh! Unde merg atâţia, treacă şi el! spuse Pencroff, aruncând afară încă doi saci cu nisip.

Apoi, marinarul dădu drumul cablului şi balonul se înălţă pieziş şi pieri în înălţimi, izbind cu nacela două hornuri, pe care le dărâmă în iureşul plecării.

Uraganul se dezlănţui în acele clipe cu o violenţă înfricoşătoare. Inginerul nu se putu gândi la o aterizare în timpul nopţii, iar când se lumină de ziuă, pământul nu se mai vedea, din pricina ceţii. Abia peste cinci zile zăriră într-o clipă de înseninare imensitatea mării care se întindea sub aerostatul împins de vânt cu o viteză nemaivăzută!

Ştim că patru din cei cinci oameni plecaţi în ziua de 20 martie au fost zvârliţi în ziua de 24 martie pe un ţărm pustiu, la mai mult de şase mii de mile depărtare de ţara lor{6}.

Călătorul care lipsea, acela în ajutorul căruia se grăbeau în primul rând să alerge cei patru supravieţuitori ai balonului, era tocmai conducătorul lor, inginerul Cyrus Smith.

 

CAPITOLUL III

Seara la orele cinci. Unul este dat lipsă. Deznădejdea lui Nab. Cercetările se îndreaptă spre nord. Insula. O noapte tristă şi plină de griji. Ceţurile dimineţii. Nab înoată. Pământ în zare.

9       9

Trecerea canalului prin vad.

Inginerul fusese smuls de valuri dintre ochiurile destrămate ale plasei. O dată cu el dispăruse şi câinele. Credinciosul animal sărise din propriu imbold în ajutorul stăpânului său.

—       Înainte! strigă reporterul.

Şi toţi patru — Gedeon Spilett, Harbert, Pencroff şi Nab — începură cercetarea, uitând că erau sfârşiţi de oboseală.

Bietul Nab plângea de furie şi desperare la gândul că pierduse tot ce-i era mai scump pe lume.

Nu trecuseră nici două minute din clipa în care dispăruse Cyrus Smith până la aceea în care acostaseră tovarăşii lui. Puteau deci nădăjdui că vor sosi la timp spre a-l salva.

—       Să-l salvăm! Să-l căutăm! strigă Nab.

—       Îl căutăm, Nab, — răspunse Gedeon Spilett, — şi-l vom găsi!

—       Îl vom regăsi oare în viaţă?,

—       Desigur, Nab!

—       Ştie să înoate? întrebă Pencroff.

—       Da! răspunse Nab. De altfel îl are şi pe Top.